ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1458/2019

HOTĂRÂRE
24.09.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1458/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Înalta Curte, deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2016 din data de 07 noiembrie 2016, reclamanta A., B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei:

1.1 la plata către A. a remunerației estimate provizoriu de 11.616,00 RON, inclusiv TVA, reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în trimestrele III 2015 - II 2016, pe postul D. Bistrița;

1.2 la plata sumei de 2.253,30 RON, reprezentând penalități de 0,1%/zi de întârziere, aferente remunerațiilor neachitate, în trimestrele III 2015 - II 2016, penalități calculate până la data de 1 noiembrie 2016;

1.3 la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi de întârziere începând cu data de 2 noiembrie 2016 și până la plata efectiva a sumei de 11.616,00 RON, reprezentând remunerații restante;

2.1 la plata către A. a remunerației estimate provizoriu de 11.616,00 RON, inclusiv TVA, reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în trimestrele III 2015 - II 2016, pe postul D. Bacău;

2.2 la plata sumei de 2.253,30 RON, reprezentând penalități de 0,1%/zi de întârziere, aferente remunerațiilor neachitate în trimestrele III 2015 - II 2016, penalități calculate pana la data de 1 noiembrie 2016;

2.3 la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi de întârziere începând cu data de 2 noiembrie 2016 și până la plata efectiva a sumei de 11.616,00 RON, reprezentând remunerații restante;

3.1 la plata către A. a remunerației estimate provizoriu de 11.616,00 RON, inclusiv TVA, reprezentând drepturi patrimoniale - de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în trimestrele III 2015 - II 2016, pe postul D. Bacău:

3.2 la plata sumei de 2.253,30 RON, reprezentând penalități de 0,1%/zi de întârziere, aferente remunerațiilor neachitate în trimestrele III 2015 - II 2016, penalități calculate până la data de 1 noiembrie 2016;

3.3 la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi de întârziere începând cu data de 2 noiembrie 2016 și până la plata efectiva a sumei de 11.616,00 RON, reprezentând remunerații restante;

Prin Sentința nr. 1223 din 20 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta A., B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a obligat pârâta către reclamantă la plata sumelor: 11.616,00 RON cu TVA inclus, reprezentând remunerație minimă pentru radiodifuzarea pe postul de radio a operelor muzicale D. Bistrița în perioada trimestrele III 2015 - II 2016, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 2253,30 RON, calculate până la data de 1 noiembrie 2016, precum și în continuare începând cu data de 2 noiembrie 2016 și până la plata efectivă a remunerației; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumelor: 11.616,00 RON, cu TVA inclus, reprezentând remunerație minimă pentru radiodifuzarea pe postul de radio a operelor muzicale D. Bacău în perioada trimestrele III 2015 - II 2016, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 2.253,30 RON, calculate până la data de 1 noiembrie 2016, precum și în continuare începând cu data de 2 noiembrie 2016 și până la plata efectivă a remunerației; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumelor: 11.616,00 RON cu TVA inclus, reprezentând remunerație minimă pentru radiodifuzarea pe postul de radio a operelor muzicale D. Tulcea în perioada trimestrele III 2015 - II 2016, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 2253,30 RON, calculate până la data de 1 noiembrie 2016, precum și în continuare începând cu data de 2 noiembrie 2016 și până la plata efectivă a remunerației și a obligat pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 100 RON.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâta C. S.R.L..

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 799A din 27 iunie 2018, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.R.L. și schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă la plata sumei de 9.600,00 RON, reprezentând remunerații pentru fiecare dintre cele trei posturi de radio și la plata penalităților de întârziere curse de la scadență până la achitarea debitelor principale în procent de 0,1% pe zi de întârziere; a menținut în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta A. - B. și pârâta C. S.R.L.

La data de 18 iunie 2019 recurenta-reclamantă A. - B. a depus contract de tranzacție încheiat la data de 5 decembrie 2018.

Prin memoriul depus la data de 19 septembrie 2019 recurenta-pârâtă C. S.R.L. a învederat că este de acord cu soluționare litigiului în conformitate cu tranzacția depusă.

Înalta Curte, observând că între părți a intervenit contractul de tranzacție încheiat la data de 5 decembrie 2018 și că prin acesta părțile au tranzacționat cu privire la sumele asupra căruia poartă litigiul pendinte, va da eficiență dispozițiilor art. 438 C. proc. civ.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., urmează a fi admise recursurile. Se va casa decizia recurată și Sentința nr. 1223 din 20 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, luând act și consfințind tranzacția părților, încheiată la data de 5 decembrie 2018.

Admite recursurile declarate de reclamanta A., B. și de pârâta C. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 799A din data de 27 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Casează decizia recurată și Sentința nr. 1223 din 20 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Ia act și consfințește tranzacția părților, încheiată la data de 5 decembrie 2018, cu următorul conținut:

"Tranzacție judiciară nr. A. 22 din 5 decembrie 2018. Încheiata între: A., B., organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical, conform Deciziei ORDA nr. 3/1997, cu sediul în București, str. x, Codul fiscal RO x, reprezentată prin Președinte E. și Director General F., pe scurt A., pe de o parte și C. S.R.L., cu sediul social în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, având nr. RC x și CUI x reprezentata legal de dl G. în calitate de Administrator, 1 Obiectul tranzacției, Ținând seama de prevederile art. 2267 și urm. din Noul C. civ. și art. 438 și următoarele din Noul C. proc. civ., având în vedere și Decizia Consiliului Director A., părțile au convenit stingerea amiabilă a litigiului ce face obiect al dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, litigiu privind plata remunerațiilor datorate de Utilizator, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de radio ale pârâtei, în trimestrele III 2015 - II 2016, în condițiile stipulate de prezenta tranzacție. 2. Cuantum sume. Utilizatorul recunoaște că datorează și se obligă să plătească A.: suma de 147,690,45 RON inclusiv TVA (123.504,58 RON remunerație și 24.185,87 RON TVA), debit principal, reprezentând remunerații restante datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile D. Bistrița, D. Bacău, H., I. în trimestrele III 2015 - III 2018; suma de 6050 RON reprezentând cheltuieli de judecată (fond și apel) aferente soluționării dosarului nr. x/2016. Art. 3 Termen de plată: Părțile convin ca plata sumelor restante în cuantum total de 153.750,45 RON, reprezentând remunerații datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de radio ale utilizatorului în trimestrele III 2015 - III 2018 și cheltuieli de judecată, să fie achitate A. de către C. S.R.L. până la data de 20 decembrie 2018. Art. 4. Contul U.C.M.R.-A.D.A. în care se plătesc sumele datorate de utilizator este COD IBAN: x deschis la J. S.A. - Sucursala Sector 1. Art. 5. În considerarea recunoașterilor de la art. 2 și a plății integrale și la termenul menționat la art. 3 a sumei totale de 153.750,45 RON datorate de C. S.R.L. către A. potrivit art. 2 din prezenta tranzacție, A. renunță la penalitățile de întârziere datorate de C. S.R.L. pentru întârzierea plații remunerațiilor în cuantum de 147.690,45 RON inclusiv TVA. Art. 6. În cazul în care C. S.R.L. întârzie, în tot sau în parte, plata sumei menționate la art. 3, fără nicio altă formalitate prealabilă: - devine scadentă plata integrală a sumelor menționate la art. 2 și neachitate încă; - devin scadente și C. S.R.L. va plăti A. toate penalitățile de 0,1%/zi de întârziere aplicabile debitului principal în sumă de 147.690,45 de la fiecare scadență trimestrială și până la data achitării efective a acestuia; - A. este îndreptățită să solicite executarea silită imediată a hotărârii judecătorești prin care se va lua act de prezenta tranzacție. Art. 7. Declarații și garanții. 7.1 Remunerațiile restante au fost determinate conform Sentinței civile nr. 1223 din 20 septembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 pentru trimestrele III 2015 - II 2016 și potrivit veniturilor declarate de utilizator pentru trimestrele III 2016 - III 2018, astfel cum aceste venituri au fost raportate pe propria răspundere de reprezentantul legal al C. S.R.L.. 7.2. Utilizatorul declară și garantează că nu mai există alte venituri care să constituie baza de calcul a remunerației datorate A., în caz contrar Utilizatorul are obligația de plăti A. diferența de remunerație și penalitățile aferente. 7.3 Utilizatorul renunță la orice pretenții față de A. decurgând din dosarul nr. x/2016 cum ar fi cele privitoare la cheltuielile de judecată. 7.4 În cazul unor omisiuni prin neincluderea în rapoartele comunicate A. a unor utilizări de opere muzicale pe posturile de radio ale utilizatorului și din acest motiv utilizarea acelor opere muzicale nu a putut fi inclusă în repartiția corespunzătoare postului de radio pentru care s-a făcut plata remunerației, Utilizatorul se obligă sa plătească titularilor de drepturi de autor prin A., cu titlu de daune interese, o remunerație suplimentară, corespunzătoare duratei de utilizare a operelor muzicale a căror utilizare nu a fost raportată precum și penalități de întârziere aferente acestora. Cuantumul remunerației este egal cu suma ce ar fi revenit în repartițiile A. titularului/titularilor de drepturi patrimoniale de autor cu privire la operele muzicale omise de Utilizator în playlist-ul postului de radio, dacă utilizarea acelor opere ar fi fost cuprinsă în raportarea depusă la scadență dar nu mai târziu de repartizarea remunerațiilor. 8. Prezenta tranzacție a fost încheiata azi, 5 decembrie 2018, în 3 (trei) exemplare originale, cu forță juridică egală, câte unul pentru fiecare parte semnatară și unul pentru a fi depus la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri de expedient în acest dosar, în conformitate cu prevederile art. 271 - 273 C. proc. civ. A. Președinte E. s.s. indescifrabil Director General F. s.s. indescifrabil Contabil Șef A. K. s.s. indescifrabil Consilier Juridic L. s.s. indescifrabil Utilizator C. S.R.L. Administrator G. s.s. indescifrabil."

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 64/2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 31 ianuarie 2017, sub nr. x/2017
ÎCCJ 2021-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 830/2021
Ședința publică din data de 13 aprilie 2021 Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bu
ÎCCJ 2021-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 402/2021
Ședința publică din data de 9 martie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă
ÎCCJ 2020-09-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2020
Ședința publică din data de 15 septembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civil
ÎCCJ 2024-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2024
le III, IV 2015 și trimestrele I, II 2016, în format scris și electronic cuprinzând lista operelor muzicale utilizate zilnic pe postul de televiziune C. (inclusiv cele cuprinse în spoturile publicitare, teleshopping, promo, muzică de fundal
Sursă