Decizia nr. 1369/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 21 ianuarie 2016, A., B. și C., ultimii doi minori (la acea dată) reprezentați de A. în calitate de mamă, au solicitat, în contradictoriu cu SC D. SRL și SC E. SRL, obligarea pârâtelor la plata sumei de 600.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând veniturile pe care defunctul soț, respectiv tată, F., decedat din culpa pârâtelor le-ar fi adus în familie pe perioada cuprinsă între decesul acestuia - anul 2014 și până în anul pensionării - 2040, precum și la plata sumei de 600.000 euro cu titlu de daune morale (câte 200.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți). În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. și pe cele ale art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul Arad, secția I civilă, prin Sentința nr. 693 din 8 decembrie 2016 a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect plata despăgubirilor.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 154 din 10 octombrie 2018, prin care s-a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei, reclamanții A., B. și C., ultimii doi prin reprezentant legal A. au declarat recurs, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului declarat, recurenții au susținut o greșită aplicare de către instanțele fondului a dispozițiilor legale care impuneau pârâtelor să ia măsuri pentru protejarea participanților la trafic, cu atât mai mult cu cât drumul respectiv era un drum privat în administrarea celor două pârâte. În susținerea recurenților, intimatele-pârâte ar fi trebuit să instaleze indicatori care să avertizeze participanții la trafic că acel drum este privat și nu au acces pentru a circula pe el, iar rampa de aprovizionare, respectiv acel gol de 1,2 m față de nivelul șoselei, trebuia semnalizată, fiind o obligație elementară prevăzută de art. 1349 C. civ. Potrivit art. 4 din O.G. nr. 43/1997, drumurile închise circulației publice cuprind drumuri de utilitate privată care servesc obiectivelor la care publicul nu are acces și drumurile de utilitate publică închise temporar circulației publice. Administrarea drumurilor de utilitate privată se face de către deținătorii acestora, potrivit art. 23 din același act normativ. Art. 40 și următoarele prevăd obligativitatea semnalizării corespunzătoare a drumurilor private în cazul în care circulația pe acestea este restricționată, respectiv menționarea categoriilor de transport care pot utiliza și care nu pot utiliza drumul. Conform art. 40 alin. (1), drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului. Obligații cu un conținut similar sunt prevăzute și prin dispozițiile art. 3 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1391/2016 ce cuprinde Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 165/2002. Pe baza acestor dispoziții legale, recurenții afirmă că pârâtele aveau obligația de a semnaliza interdicția de a intra pe drumul privat pe care a avut loc accidentul și, de asemenea, de a semnaliza drumul și de a-l menține în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță. Accidentul a avut loc întrucât pârâtele nu au făcut acest lucru. Așadar, faptul că acest drum nu a fost semnalizat și marcat corespunzător constituie fapta ilicită, element definitoriu pentru atragerea răspunderii civile delictuale. De asemenea, intimatele- pârâte aveau obligația de a semnaliza rampa în care s-a produs accidentul, obligație elementară dedusă din dispozițiile art. 40 ale O.U.G. nr. 43/1997 și cele ale art. 1349 C. civ. La locul producerii accidentului, șoseaua era dreaptă, iar golul rampei a apărut brusc, fără să fie semnalizat sau îngrădit și fără să poată fi observat de bicicliști sau conducători auto. O dovadă în plus în sprijinul acestor susțineri este, în opinia recurenților, faptul că intimatele-pârâte au procedat, tardiv, la semnalizare. Recurenții invocă drept jurisprudență soluția Sentinței civile nr. 5470/2014 a Judecătoriei Bacău prin care, într-o speță similară (pârâtul nu a semnalizat groapa de canal existentă în parcare, iar reclamantul a căzut cu mașina în groapa respectivă), instanța a obligat pârâtul la plata de despăgubiri pe baza prevederilor art. 40 din O.G. nr. 43/1997 și art. 1349 C. civ. În mod greșit ambele instanțe de fond au atribuit vina producerii accidentului victimei acestuia. Faptul că victima circula cu bicicleta în apropierea rampei nu înseamnă că era în culpă, atâta timp cât nu era nicio interdicție de circulație în zonă, nici pentru biciclete nici pentru autoturisme. Dacă porțiunea de drum ar fi fost semnalizată corespunzător, accidentul nu s-ar fi produs. Victima nu a încălcat prevederile art. 160 și 161 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în condițiile în care acesta se aplică bicicliștilor care circulă doar pe drumurile publice. Interdicția de a "circula pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament"există doar pentru cei care circulă pe un drum public, nu și pentru cei care circulă pe câmp sau off-road, astfel că, circulând pe un drum privat, victima nu a încălcat nicio obligație care îi revenea. De asemenea, purtarea căștii de protecție este doar recomandată și aceasta doar în cazul circulației pe drumurile publice, neputându-i fi imputată victimei lipsa unui astfel de element de protecție. Astfel fiind, nu există culpa defunctului pentru producerea accidentului, iar, față de probele de la dosar, consideră că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 1349 C. civ., intimatele-pârâte nerespectând norme minime de conduită, prin aceea că au lăsat o groapă nesemnalizată și neîngrădită.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin Încheierea din 29 mai 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva Deciziei nr. 154 din 10 octombrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți la data de 18 septembrie 2019.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă E. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică. Instanțele de fond au analizat și apreciat corect că, în raport cu regimul drumului - drum realizat în cadrul complexului de magazine, care nu constituie drum public în sensul O.G. nr. 43/1997, fiind un drum de utilitate privată - acestei societăți nu-i revenea nicio obligație de semnalizare ori de montare a unor balustrade pentru a preîntâmpina accidente de felul celui produs în cazul victimei din speță. În realitate, victima nu a respectat direcția firească de mers pe drumul public, părăsind carosabilul cu intenția de a scurta distanța. Dispozițiile legale invocate de recurenți nu au nicio relevanță în speță, de vreme ce societatea nu a impus nicio restricție sau limitare a accesului publicului pe drumul de utilitate privată. În realitate, reclamanții nu au demonstrat instanțelor îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, în special pe cea a existenței unei fapte ilicite care să fie imputabilă societății. Prin răspunsul la întâmpinare formulat în termen legal, recurenții au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă E. SRL. Și prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata-pârâtă SC D. SRL s-a solicitat respingerea recursului. În măsura în care recursul ar fi admis, în cuprinsul întâmpinării au fost prezentate argumente pentru reducerea valorii prejudiciului moral de la 600.000 euro pentru toți cei trei reclamanți la maximum 10.000 euro pentru fiecare, precum și pentru reducerea prejudiciului material de la 600.000 RON la 166.500 RON pentru ambii copii minori. Recurenții au depus răspuns la întâmpinare, arătând că își mențin pretențiile privind daunele morale la suma de 200.000 euro de persoană, iar în ceea ce privește prejudiciul material, au precizat că sunt de acord cu reducerea acestuia la suma de 166.500 RON, respectiv 100.500 RON pentru C. și 66.000 RON pentru B., astfel cum a propus și calculat intimata-pârâtă SC D. SRL II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora. Contestând soluția adoptată în cauză, ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenții-reclamanți au criticat-o sub două aspecte, respectiv pentru greșita nereținere în sarcina intimatelor-pârâte a faptei ilicite imputate acestora și pentru greșita atribuire a culpei în producerea accidentului chiar victimei acestuia. Cât privește fapta ilicită, aceasta a fost susținută cu referire la neîndeplinirea de către intimatele-pârâte a obligațiilor de a instala indicatoare care să avertizeze participanții la trafic că drumul (parcurs de victimă până la locul accidentului) este privat și nu este permis accesul pe el, și de a semnaliza existența rampei de aprovizionare. Existența unor atare obligații a fot dedusă de recurenți din cuprinsul art. 1349 C. civ., ale dispozițiilor art. 1, 4, 23, 40 și 44 din O.G. nr. 43/1997, dar și ale art. 3 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1391/2016 (Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice). Or, afirmarea neîndeplinirii de către intimate a obligației de a semnaliza și marca în mod corespunzător drumul - ceea ce, în viziunea recurenților, înseamnă instalarea de indicatoare care se avertizeze că drumul în cauză era privat și era interzis circulației - ignoră dezlegările instanței a cărei hotărâre este criticată și care a stabilit, în urma aplicării chiar a dispozițiilor legale de care se prevalează recurenții (O.G. nr. 43/1997 și H.G. nr. 1391/2016) la situația de fapt dedusă pe baza probatoriilor administrate în fața sa (planurile și documentația ce au stat la baza emiterii Autorizației de construirile nr. x din 14 octombrie 2008 în baza căreia a fost executată rampa de acces), că drumul pe care a circulat victima are regimul unui drum de utilitate privată deschis circulației publice. Din acest punct de vedere, se constată că, fără a combate sub orice motiv, dezlegările instanței de apel pe acest aspect, recurenții-reclamanți se referă la o cu totul altă categorie de drumuri atunci când afirmă existența în sarcina intimatelor-pârâte a obligațiilor de a instala indicatoare care să avertizeze asupra regimului privat al drumului, interzis circulației. Așa după cum corect a stabilit instanța de apel pe baza interpretării dispozițiilor art. 1 - 4 și 44 din O.G. nr. 43/1997, ca și a celor ale art. 3 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1391/2016, regula o constituie drumurile deschise circulației publice (dată fiind rațiunea și destinația construirii acestora), în timp ce drumurile închise ori supuse unor restricții de circulație constituie excepția de la regulă. Obligația semnalizării regimului special al acestora și al limitărilor aduse circulației este instituită, în mod firesc, doar în cazul celei din urmă categorii, potrivit art. 3 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1391/2016 și art. 44 din O.G. nr. 43/1977, proprietarul ori administratorul drumului, cu avizul Poliției Rutiere, fiind cel care decide asupra regimului de circulație ce afectează drumul de utilitate privată. Or, precum s-a arătat, instanța de apel a stabilit pe baza probatoriilor administrate că drumul pe care a circulat victima are regimul drumului de utilitate privată deschis circulației, astfel încât nu se poate reține că intimatele erau ținute de respectarea obligațiilor speciale prevăzute de art. 3 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1391/2006, respectiv că ar fi trebuit să instaleze indicatoare de semnalizare a regimului de drum privat, interzis accesului, după cum fără temei au pretins recurenții. Cât privește obligația de a semnaliza existența rampei de aprovizionare, recurenții-reclamanți au indicat ca sursă legală a acesteia dispozițiile art. 1349 C. civ. potrivit cu care "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane". Despre rampa de aprovizionare amenajată la intrarea în depozitul de mărfuri, instanța de apel a reținut, pornind de la dispozițiile art. 2 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 43/1997, care descriu elementele componente constructive ale drumului, că nu poate fi încadrată în vreuna din părțile acestuia. De asemenea, s-a stabilit de către ambele instanțe de fond că, pentru a ajunge la aceasta, victima accidentului - care a circulat conducând bicicleta dinspre localitatea Vladimirescu spre intrarea în magazin pe drumul de acces destinat aprovizionării cu marfă -, după parcurgerea porțiunii în linie dreaptă, a părăsit traiectoria normală a drumului și a executat un viraj brusc la dreapta, fără a ține cont de axul de rulare, parcurgând câțiva metri pe platforma betonată, până la marginea acesteia, unde a căzut în gol. Prin urmare, nu se poate reține că rampa de aprovizionare a constituit un obstacol situat pe suprafața de rulare a drumului, similar unei gropi de canal din exemplul de speță invocat de recurenți și care a condus în acel caz la antrenarea răspunderii civile delictuale a administratorului parcării (împrejurările de fapt și regimul diferit al perimetrelor în care au survenit accidentele în fiecare dintre cazuri făcând ca exemplul de jurisprudență invocat să fie nerelevant). Nu s-ar putea reține, deci, nici o încălcare de către intimatele-pârâte a obligațiilor de care acestea ar putea fi ținute, ca deținătoare ale terenului pe care este amenajat drumul de utilitate privată, pe temeiul dispozițiilor art. 40 din O.U.G. nr. 43/1997, care se referă la necesitatea semnalizării și menținerii în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță. Rampa de aprovizionare - au mai stabilit instanțele de fond pe baza probelor administrate - a fost executată pe baza unei autorizații de construire și în concordanță cu documentația tehnică ce a stat la baza emiterii acesteia, în cuprinsul căreia nu a fost prevăzută necesitatea unei semnalizări aparte ori a montării unei balustrade de protecție. Or, de vreme ce normativele tehnice de executare a respectivei lucrări nu au prevăzut și impus necesitatea unei protecții/semnalizări suplimentare a rampei de aprovizionare, nu s-ar putea considera că o atare obligație revenea intimatelor-pârâte în virtutea regulilor generale de conviețuire evocate prin dispozițiile art. 1349 C. civ. Obținerea autorizației de construire și executarea rampei conform prescripțiilor tehnice ale acesteia demonstrează respectarea de către intimate a "regulilor de conduită pe care legea … le impune". De asemenea, nu s-ar putea considera că executarea rampei de aprovizionare în aceste condiții a fost de natură a aduce atingere drepturilor și intereselor altor persoane, de vreme ce, în mod obișnuit, era de neprevăzut posibilitatea deplasării vehiculelor/bicicletelor în partea superioară a rampei, cât timp calea ce asigură circulația acestora urma o cu totul altă traiectorie, respectiv cea a drumului de utilitate privată deschis circulației. Or, a rezultat din circumstanțele factuale ale cazului, că victima accidentului a pătruns pe platforma betonată din partea superioară a rampei după ce, în mod neprevăzut, a părăsit traiectoria normală a drumului, executând un viraj brusc la dreapta, fără a ține cont de axul de rulare al drumului. Cât privește critica greșitei atribuiri a vinei producerii accidentului victimei acestuia, Înalta Curte admite că, într-adevăr, dispozițiile art. 160 și 161 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 impune obligații și recomandări bicicliștilor care circulă pe drumul public, situație în care nu se mai regăsea soțul/tatăl recurenților la locul producerii cazului reclamant. În egală măsură însă, trebuie admis că deplasarea pe un mijloc de transport precum bicicleta - care oferă expunere corpului uman la înălțime și viteză - realizată în afara unei căi special amenajate de rulare (indiferent că aceasta are regimul drumului public ori drumul de utilitate privată) și în absența oricăror mijloace (recomandate) de protecție nu poate avea decât semnificația asumării riscurilor ce pot decurge din această situație. Astfel fiind, în mod corect au stabilit instanțele de fond că accidentul a fost cauzat de fapta victimei care, în mod culpabil și neașteptat, a părăsit drumul pe care se deplasa cu bicicleta, neputându-se reține săvârșirea de către intimate a vreunei fapte ilicite imputabile care să poată sta la baza antrenării răspunderii civile delictuale a acestora pentru prejudiciile de ordin moral și material suferite de recurenți în urma acestui eveniment. În considerarea acestor argumente, recursul reclamanților va fi respins ca nefondat iar, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 16.231 RON reprezentând taxa judiciară de timbru, datorată pentru judecata recursului și pentru care a fost admisă de instanță cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenți, va rămâne în sarcina statului.