ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4233/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x din 29 noiembrie 2016, întocmit de Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea acestui act administrativ și constatarea că în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2012 nu există elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 76 din 10 aprilie 2017, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta A. solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamanta recurentă a susținut următoarele:

În esență, instanța a reținut ca deținerea simultană de către recurenta - reclamantă a funcției publice în cadrul Direcției de Sănătate publică Buzău și a calității de director al Școlii Postliceale Sanitare Buzău încalcă regimul incompatibilităților, reținând incidența dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, conform cu care "Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice."

Instanța analizând dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care prevăd că "Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar artistice", opinează ca sintagma "funcții în domeniul didactic", echivalează cu funcțiile didactice, ceea ce presupune o interpretare eronată a textului de lege, în condițiile în care în sistemul de învățământ public exista conform Legii nr. 1/2011 funcții didactice (art. 247), funcții didactice auxiliare (art. 249) și funcții de conducere (art. 256), legiuitorul nefăcând nicio distincție în acest sens, în condițiile în care, la momentul apariției Legii nr. 161/2003, era în vigoare Legea nr. 84/1997, ale cărei dispoziții făceau distincția între funcțiile didactice, posturi didactice, personal didactic, personal didactic auxiliar și funcții de conducere în domeniul didactic.

Recurenta reclamantă a ocupat postul de profesor la Scoală Postliceală Sanitară din anul 2000, iar conform deciziilor anuale ale Inspectorului Școlar General din cadrul ISJ Buzău privind numirea în interesul învățământului în funcția de director, a exercitat funcția contractuală de director acestei instituții de învățământ, între cele două entități neexistând relații de subordonare sau coordonare din punct de vedere juridic, administrativ sau de alta natură.

Conform adeverinței nr. x din 25 octombrie 2016 emisă de Școala Postliceală Sanitară Buzău și a Adeverinței nr. x din 20 octombrie 2016 emisă de Inspectoratul Școlar Județean Buzău, unitatea de învățământ nu a beneficiat în perioada 2009 - 2012 de finanțare publică, având drept unica sursă de finanțare veniturile proprii, formate din taxele de școlarizare percepute elevilor.

Din analiza dispozițiilor normative incidente se poate observa că ocuparea postului din cadrul Scolii Sanitare s-a dispus prin detașare în interesul învățământului, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. c) și art. 14 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, prin decizie a Inspectorului Școlar General, spre deosebire de ocuparea posturilor de Director și Director adjunct, numiți prin Ordin al Ministrului Educației și Cercetării, la propunerea Inspectorului Școlar General, în urma câștigării concursului desfășurat pe baza criteriilor de competență profesională și managerială, cu avizul consultativ al consiliului de administrație, procedura prevăzută de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Raportul de evaluare invocă dispoziții ale Legii nr. 1/2011, însă conform Ordinului Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii, emis conform Hotărârii Guvernului nr. 81/2010, "până la elaborarea metodologiilor pentru punerea în aplicare a Legii educației naționale nr. 1/2011, în învățământul preuniversitar se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățământ aflate sau intrate în vigoare la începutul și pe parcursul anului școlar 2010 - 2011" (art. 1 din Ordin), fiind astfel aplicabile dispozițiile Legii nr. 84/1995.

Din analiza legislației aplicabile rezulta fără de tăgada ca legiuitorul, prin excepția prevăzuta de dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a înțeles sa permită funcționarului public să ocupe o funcție în domeniul didactic, inclusiv funcția de conducător (director) al unei unități de învățământ.

Prin analogie cu situația analizată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, concretizată în Decizia nr. 1515 din 25 martie 2014, pronunțată în dosar nr. x/2014, în care s-a apreciat că funcția de rector deținută de doamna deputat B. este o funcție în domeniul didactic, se consideră că și calitatea de director al Direcției de Sănătate Publică Buzău nu este incompatibilă cu funcția de director al Școlii Sanitare Buzău, instituție de învățământ preuniversitar.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimata pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanței de fond prin care s-a constatat că reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate, fiind astfel validat raportul de evaluare întocmit în cauză, este pronunțată cu interpretarea și aplicarea temeinică a normelor de drept material aplicabile în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea contestației formulată de reclamanta A. având ca obiect anularea raportul de evaluare nr. x din 29 noiembrie 2016 emis de către pârâta Agenția Națională de Integritate prin care s-a reținut că reclamanta în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2012 s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut calitatea de funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Buzău simultan cu cea de director al Școlii Postliceale Sanitare Buzău, astfel că au fost încălcate prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Secțiunea a V-a a Legii nr. 161/2003.

Instanța de fond a respins a acțiunea reclamantei în considerarea faptului că reclamanta în calitate de funcționar public a ocupat o funcție de conducere într-o unitate de învățământ, instituție publică în accepțiunea legii, apreciind că această din urmă funcție nu se circumscrie noțiunii de funcție în domeniul didactic, sintagmă utilizată de legiuitor în excepțiile instituite prin art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Soluția primei instanțe este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă și temeinică a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Procedând la propria evaluare, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, instanța de control judiciar reține că starea de fapt constatată de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare contestat în prezenta cauză și validată de instanța de fond nu este contestată, fiind fără dubiu că reclamanta în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2012 a deținut calitatea de funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Buzău simultan cu cea de director al Școlii Postliceale Sanitare Buzău, astfel că în discuție rămâne interpretarea normelor de drept aplicabile în cauză.

Potrivit art. 94 din Legea nr. 161/2003 "Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

(2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:

a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice; (...)"

Reclamanta în calitate de funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Buzău îi era interzis, pentru a nu se afla în stare de incompatibilitate, să dețină funcții sau să desfășoare activități specifice, remunerate sau nu, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice din aparatul administrativ organizat de Statul Român.

Așa cum just a reținut judecătorul fondului, în raport de dispozițiilor Legii nr. 84/1995, cât și ale Legii nr. 1/2001, învățământul de stat este un serviciu public, astfel că unitățile de învățământ care îl prestează sunt, din punct de vedere administrativ, instituții publice.

Școala Postliceală Sanitară Buzău este parte a sistemului național de învățământ, fiind în consecință o instituție publică, indiferent de forma de finanțare a acesteia, din venituri bugetare sau extrabugetare, respectiv contribuțiile cursanților. De altfel, în sistemul național de învățământ intră și unitățile de învățământ particulare, sub rezerva acreditării sau autorizării, astfel că distincție invocată de reclamantă referitoare la modul de finanțare a unității de învățământ în discuție nu prezintă relevanță pentru caracterizarea acesteia ca instituție publică în sensul normei anterior evocate.

Pe de altă parte, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 "Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar - artistice."

Reclamanta pretinde în criticile adresate instanței de control judiciar că prin sintagma funcții sau activități în domeniul didactic se înțeleg și funcțiile de conducere din unitățile de învățământ.

Contrar celor afirmate de reclamantă, instanța de control judiciar apreciază că prin sintagma funcții sau activități în domeniul didactic legiuitorul a avut în vedere numai exercițiul acelei componente a pedagogiei care se ocupă cu metodele și principiile predării materiilor de învățământ, fiind vizate exclusiv funcțiile didactice și cele didactice auxiliare în sensul art. 5 și 6 din Statutul personalului didactic aprobat prin Legea nr. 127/1998, precum și a art. 247 și 249 din Legea Educației Naționale nr. 1/2001, fiind așadar excluse din această noțiune funcțiile de conducere administrativă a unităților de învățământ.

Pe de altă parte, prin norma prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a înțeles să instituie o excepție de la regimul incompatibilităților, excepție care este de strictă aplicare și interpretare. Recurgând la o interpretare restrictivă corespunzătoare se deduce că s-a înțeles a se deroga numai în cazul prestării efective a activității didactice, al cercetării științifice sau al creației literar - artistice, fiind așadar excluse funcțiile de conducere din domeniile exceptate, funcții cu valențe exclusiv manageriale, incompatibile așadar cu rațiunea avută de legiuitor la instituirea acestei excepții.

În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condițiile stării de incompatibilitate în persoana reclamantei, conform art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, și atragerii răspunderii administrative sub acest aspect, astfel că raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt și de drept este legal întocmit și emis, iar hotărârea instanței de fond care-l validează este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 76 din 10 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - MM