ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2171/2019

HOTĂRÂRE

21.11.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2171/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței de judecată ca prin sentința ce o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiată la 5 noiembrie 1998 în fața delegatului de stare civilă de pe lângă Primăria orașului Borșa, județul Maramureș, din vina pârâtului, și reluarea numelui purtat anterior căsătoriei.

Prin Sentința civilă nr. 444 din 14 martie 2019 Judecătoria Vișeu de Sus a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că părțile nu au avut și nici nu au locuința în țară, neexistând un acord expres al acestora privind soluționarea cererii lor de către o judecătorie din România, astfel încât a făcut aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat Sentința civilă nr. 4152 din 4 iunie 2019 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vișeu de Sus, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut că reclamanta locuiește stabil în Italia, iar pârâtul are domiciliul - în sensul de locuință principală stabilă - în județul Maramureș, localitatea Borșa, str. x, potrivit declarațiilor reclamantei și martorului C., audiat de către instanța inițial sesizată.

De asemenea, instanța a reținut că din declarația martorului reiese că pârâtul a locuit în mod continuu în România între anul 2008 și luna noiembrie 2018, astfel că locuia la adresa indicată de către reclamantă la momentul introducerii acțiunii, 1 octombrie 2018, concluzionând că revine competența de soluționare Judecătoriei Vișeu de Sus, instanță în a cărei rază teritorială își avea locuința pârâtul la momentul introducerii acțiunii.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului, ambele instanțe aflate în conflict s-au raport la dispozițiile art. 915 C. proc. civ. Aspectul care a generat ivirea conflictului negativ de competență îl reprezintă aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la locuința părților.

Astfel, Judecătoria Vișeu de Sus a reținut că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată părțile nu au avut locuința în țară, neexistând un acord expres al acestora privind soluționarea cererii lor de către o judecătorie din România, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 București a constatat că, din declarația martorului audiat de prima instanță, reiese faptul că pârâtul a locuit în mod continuu în România între anul 2008 și luna noiembrie 2018, la adresa indicată de către reclamantă la momentul introducerii acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul. Alin. (2): dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Se reține că noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

În speță, se constată că ultima locuința comună a soților a fost în Italia (unde au stat împreună până în anul 2008), iar la data demarării litigiului (1 octombrie 2018) ambele părți locuiau în străinătate - reclamanta în Italia, iar pârâtul în Germania, astfel cum rezultă din declarația martorului - tatăl reclamantei și din ancheta socială întocmită de Primăria Borșa.

Drept urmare, în stabilirea instanței competente a soluționa prezenta cauză, Înalta Curte, ca instanță de regularizare învestită cu soluționarea conflictului de competență, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente în raport de dispozițiile art. 915 alin. (2) teza II C. proc. civ. - prevederi ce instituie o normă de competență teritorială specială în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Având în vedere considerentele expuse, cum la data introducerii cererii de chemare în judecată nici reclamanta și nici pârâtul nu aveau locuința în țară, în lipsa unui acord al părților privind alegerea de competență, competența de a soluționa prezenta cauză urmează a se stabili, în conformitate cu textul legal anterior redat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.