ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5796/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamanta C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Constanța anularea hotărârii din 26 februarie 2009 emisă de aceasta, prin care i

s-a respins soțului său (C.A.) cererea de stabilire a calității de beneficiar a

dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și

acordării drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin

Legea nr. 189/2000, cu începere de la data de întâi a lunii următoare în care a

fost depusă cererea, adică la 1 iunie 2007 și până la data decesului -16 martie

2009.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus,

în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, declarațiunea

emisă la 8 septembrie 1940 pe numele A.C., situația de avere imobile rurală pe același

nume, proces-verbal încheiat la 28 mai 1942 de punere în posesie a colonistului,

certificat de deces a lui C.A., certificat de naștere și de căsătorie ale soțului

decedat.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea

acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 242/CA din 15

iunie 2009 Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea, a anulat hotărârea din 26

februarie 2009 emisă de pârâtă și a constatat că soțul reclamantei, C.A. este beneficiar

al dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamantul C.A. a fost născut în anul 1942 în

localitatea S., județul Constanța, fiind fiul lui A. și E.C., acesta decedând la

data de 16 martie 2009.

În cauză, este necontestat că A.C., soțul

decedat al contestatoarei C.T., născut ulterior datei la care părinții săi au fost

nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe

nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a persecuțiilor

etnice exercitate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta C.J.P.

Constanța a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că pârâta

a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii

nr. 189/2000 motivat de faptul că petentul C.A. nu a făcut dovada că a fost supus

schimbului de populație, fiind născut după strămutarea din anul 1940.

A susținut reclamanta că soțul decedat

- C.A. - este fiul lui A. și E.C., persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare

a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în 1940,

în baza Tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria.

Reclamanta a susținut că soțul decedat

deși născut după anul 1940, respectiv în anul 1942 în localitatea S., județul Constanța,

România, întrucât legea nu condiționează ca nașterea să se fi produs în momentul

strămutării, hotărârea emisă de pârâtă este nelegală.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente

în cauză și cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de

la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a

suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de

lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată

sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit

ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente,

iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut

de lege.

Intimata-reclamantă a dovedit calitatea

de persoană refugiată a soțului decedat prin intermediul probei cu înscrisuri.

Așadar, înscrisurile pe care instanța de

fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Din actele și lucrările dosarului rezultă

fără putință de tăgadă că părinții reclamantului au făcut obiectul schimbului de

populație dintre România și Bulgaria în anul 1940, în urma Tratatului româno-bulgar

încheiat la Craiova.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de

necontestat faptul că soțul decedat al contestatoarei s-a născut în perioada de

refugiu a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta, începând

cu data nașterii sale, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului

și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate

și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Constanța

împotriva sentinței civile nr. 242 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

decembrie 2009.