ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 316/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Arad, solicitând anularea Dispoziției nr. 1624 din 04.05.2018, eliberată de Primarul Municipiului Arad și obligarea acestuia, în principal, la restituirea în natură a imobilului preluat abuziv sau la compensarea în echivalent cu un alt bun oferit în echivalent în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă, iar în subsidiar, la acordarea către numita A. a măsurilor compensatorii prin puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013, la valoarea de piață pentru întreaga cotă de 10/16, iar către numiții B. și C. pentru întreaga cotă de 6/16 fiecare, din apartamentul nr. x din imobilul situat în Arad, B-dul x, nr. 45, înscris în CF (vechi) individuală nr. x Arad, nr. top. xb; y/b; x/a; x/1 și CF (vechi) colectivă nr. y Arad - teren, compus din 3 camere, debara, baie, bucătărie, hol, WC, cămară de alimente și 2 terase, suprafață construită de 105 mp și teren 188 mp, din 468 mp. În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1 alin. (2), art. 2, art. 10, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013. La 18.09.2018, reclamanții au înțeles să își modifice acțiunea în sensul de a solicita, în principal, obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului - apartament nr. x, situat în Arad, B-dul x, nr. 45, înscris în CF (vechi) individuală nr. x Arad, nr. top. xb; y/b; x/a; x/1 și CF (vechi) colectivă nr. y Arad - teren, compus din 3 camere, debara, baie, bucătărie, hol, WC, cămară de alimente, 2 terase și două boxe în pivniță, suprafață construită de 105 mp și teren 188 mp, din 468 mp preluat abuziv și cota de 105/262 parte din părțile comune rămase în indiviziune sau la compensarea în echivalent cu un alt bun oferit în echivalent în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă în cotă de 1/2 pentru numita A., 1/4 pentru numitul B. și 1/4 pentru numita C., conform Certificatului de moștenitor nr. VI 1848/17 emis de Judecătoria Furth. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului la acordarea către numita A. de despăgubiri la valoarea de piață pentru cotă de 1/2, cota de 1/4 pentru numitul B. și cota de 1/4 pentru numita C. conform Certificatului de moștenitor nr. VI 1848/17 emis de Judecătoria Furth pentru imobilul - apartament nr. x, situat în Arad, B-dul x, nr. 45, înscris în CF (vechi) individuală nr. x Arad, nr. top. xb; y/b; x/a; x/1 și CF (vechi) colectivă nr. y Arad - teren, compus din 3 camere, debara, baie, bucătărie, hol, WC, cămară de alimente, 2 terase și două boxe în pivniță, suprafață construită de 105 mp și teren 188 mp, din 468 mp preluat abuziv și cota de 105/262 parte din părțile comune rămase în indiviziune. În plus, au solicitat obligarea pârâtului la acordarea către numita A. de despăgubiri la valoarea de piață pentru mobilierul descris în Dovada nr. 12/D din 01.06.1987 a Direcției Vămilor și confiscat prin Procesul-verbal nr. x din 02 iunie 1987 emis de Direcția Vămilor, Vama Arad.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin Sentința civilă nr. 214/30.10.2018, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Arad.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Împotriva hotărârii Tribunalului Arad, au formulat apel reclamanții, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara. Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Timișoara a amânat judecarea cauzei la data de 6 iunie 2019, pentru efectuarea unei adrese către pârâtul-intimat, în vederea depunerii procesului-verbal cu situația bunurilor ce pot fi acordate în compensare, în sensul dispozițiilor art. 22 alin. (5) din H.G. nr. 401/2013. Prin Decizia nr. 139 din 20 iunie 2019, Curtea de Apel Arad, secția I civilă, a respins apelul formulat de către apelanții A., B. și C. împotriva Sentinței civile nr. 214/30.10.2018, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2018.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva încheierii din data de 25 aprilie 2019 și a Deciziei nr. 139 din 20 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018 au declarat recurs reclamanții A., B. și C.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 septembrie 2019 și repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului filtru nr. 10 (CF x). Prin rezoluția din data de 19 octombrie 2019, s-a dispus, în aplicarea prevederilor art. 493 din C. proc. civ., întocmirea prezentului raport asupra admisibilității în principiu a recursului. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că prin încheierea din data de 25.04.2019, instanța de apel a încălcat regulile de procedură înscrise de art. 478 alin. (2) teza I, de art. 233 alin. (1) lit. j) și de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În motivare, recurenții -reclamanți au argumentat că, în mod nelegal, cu eludarea dispozițiilor art. 478 alin. (2) teza I din C. proc. civ., instanța de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea privind administrarea probei cu expertiza contabilă pentru a se stabili dacă suma de 40.000 RON, pretins a fi încasată de reclamanta A., are aceeași valoare cu suma de 40.000 RON, menționată în cuprinsul dispoziției de acordare de despăgubiri. De asemenea, au apreciat că invocarea unor texte de lege inaplicabile echivalează cu nemotivarea de către instanța de apel a hotărârii. În susținerea criticii de nelegalitate, întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au argumentat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 atunci când a reținut că "eventualele echivalențe de valori se vor stabili de comisia centrală care va stabili toate despăgubirile". Un alt argument, în susținerea aceluiași motiv de casare, a fost acela potrivit căruia, instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 7.3. alin. (2) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G nr. 250/2007 și ale art. 1204 din C. civ. privind mărturisirea extrajudiciară scrisă, reținând faptul că lipsa mențiunii din cuprinsul Dispoziției 1624/2018, la rubrica privind descrierea imobilului a două boxe și cota de 105/262 din părțile comune (teren intravilan de sub construcție), nu ar fi de natură a atrage anularea dispoziției atacate sau modificarea acesteia, iar în ceea ce privește evaluarea imobilului, aceasta se va efectua de Comisia Națională de Stabilire a Despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (6), ținând seama de caracteristicile tehnice ale imobilului de la data preluării. Or, contrar celor reținute de către instanța de apel, dispozițiilor art. 7.3. alin. (2) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G nr. 250/2007, prevăd că "Entitatea învestită cu soluționarea notificării va menționa în mod expres în conținutul deciziei/dispoziției sau ordinului, pe lângă descrierea construcției (materiale, suprafețe, anul edificării) și situația juridică a acesteia și suprafața de teren ce nu se restituie în natură și pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent".

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză asupra admisibilității în principiu a recursului, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 02.12.2019, conform dovezilor aflate la filele x, care nu au depus puncte de vedere la raport, iar prin rezoluția din data de 19 decembrie 2019, a fost acordat termen la 05 februarie 2020, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se reține că admisibilitatea unui recurs, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., presupune analiza de către completul de filtru, a îndeplinirii cumulative a condițiilor de fond și de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancțiunea nulității de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., care reglementează conținutul cererii de recurs, de dispozițiile art. 489 din C. proc. civ., care se referă la încadrarea criticilor în motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., și de dispozițiile art. 485 din C. proc. civ., referitoare la termenul de exercitare a recursului, a legalității căii de atac exercitate și a îndeplinirii de către recurent a obligației legale de achitare a taxei judiciare de timbru. De asemenea, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare. Analizând admisibilitatea în principiu recursului din perspectiva legalității căii de atac, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. "Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, așa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aflată la dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Arad, secția I civilă, în art. 35 prevede următoarele "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă, a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (...) (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului." Reiese, deci, că potrivit art. 35 alin. (4) din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act normativ, este supusă numai apelului. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului. În cauza pendinte, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Arad pentru anularea Dispoziției nr. 1624 din 04.05.2018, eliberate de către acesta din urmă și obligarea acestuia, în principal, la restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, sau la compensarea în echivalent cu un alt bun oferit în echivalent în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă, iar în subsidiar, la acordarea către numita A. a măsurilor compensatorii prin puncte. În primă instanță, cererea de chemare în judecată a fost soluționată de Tribunalul Arad, care, prin Sentința civilă nr. 214/30.10.2018, a respins acțiunea civilă, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Arad. Prin Decizia nr. 139 din 20 iunie 2019, ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a soluționat apelul exercitat de către reclamanții A., B. și C. împotriva Sentinței civile nr. 214/30.10.2018, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2018. epuizându-se astfel căile de atac recunoscute de lege în materia acțiunilor întemeiate, în drept, pe dispozițiile Legii nr. 165/2013. Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu art. 35 alin. (4) din Legea specială nr. 165/2013, rezultă că Decizia civilă nr. 139 din 20 iunie 2019 a Curții de Apel Timișoara nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În ceea ce privește recursul exercitat de recurenții-reclamanți împotriva încheierii din data de 25 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, de Curtea de Apel Timișoara, se rețin următoarele: Potrivit art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel." Este adevărat că dispozițiile legale redate se referă la exercitarea căi de atac a apelului, dar, conform prevederilor art. 494 din C. proc. civ. "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune." Prin încheierea ce face obiectul prezentei căi de atac, instanța de apel a amânat judecarea cauzei la data de 6 iunie 2019, pentru efectuarea unei adrese către pârât, în vederea depunerii procesului-verbal cu privire la situația bunurilor ce pot fi acordate în compensare, în sensul dispozițiilor art. 22 alin. (5) din H.G. nr. 401/2013. Așadar, se poate constata că aceasta este o încheiere premergătoare, cu caracter preparatoriu, care poate fi atacată doar împreună cu fondul, făcând corp comun cu hotărârea finală și, prin urmare, este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea finală, respectiv Decizia civilă nr. 139 din data de 20 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Pentru argumentele arătate, recursul exercitat de recurenții-reclamanți împotriva încheierii din data de 25 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, de Curtea de Apel Timișoara va fi respins ca inadmisibil. Văzând conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare.", având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac reprezintă o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs. Așa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva încheierii din 25 aprilie 2019 și a Deciziei civile nr. 139 din data de 20 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil.