ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2067/2019

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 128 din 19 iunie 2018, Tribunalul Arad, secția I civilă, a admis, în parte, acțiunea civilă modificată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, pentru anulare act; a obligat pârâtul să acorde reclamantului în compensare imobilul înscris în CF nr. x Arad, având nr. top. x, constând în teren intravilan în suprafață de 87 mp, situat în Arad, str. x; a modificat dispoziția nr. x/20 noiembrie 2017, emisă de Primarul municipiului Arad, în sensul că măsurile compensatorii ce se vor acorda în condițiile Legii nr. 165/2013 vor viza doar suprafața de 278 mp din terenul situat în Arad, str. x, menținând în rest dispoziția atacată; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins în rest acțiunea formulată.

Prin Decizia nr. 184 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 128 din 19 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Arad; a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Arad, prin primar, împotriva aceleiași sentințe civile; a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a respins, în tot, acțiunea civilă modificată formulată de reclamantul A., decizia fiind definitivă.

Împotriva Deciziei nr. 184 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 februarie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unei hotărâri definitive, care nu are deschisă această cale de atac.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

La data de 5 august 2019, intimatul-pârât Municipiului Arad, prin primar, a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A., ca inadmisibil.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția inadmisibilității recursului reținută prin raport și invocată de intimatul-pârât Municipiul Arad prin punctul de vedere la raport, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, în temeiul căruia a fost formulată acțiunea, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor:

"Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel".

Din analiza dispozițiilor legale antemenționate, reiese că hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării este supusă recursului de competența curții de apel.

Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 19 iunie 2018.

În aceste condiții, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001 și care stipulează că:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012, rezultă că Decizia civilă nr. 184 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, nu este susceptibilă de recurs.

Potrivit principiului legalității consacrat de art. 457 C. proc. civ., împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, iar legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Pentru aceste considerente, cum reclamantul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 184 din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 184 din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - CL