ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 243/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând să se constate caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârâtă prin reprezentanții săi legali, de natură a angaja răspunderea civilă delictuală a acesteia.

A solicitat, de asemenea, să fie obligată pârâta la plata unor daune morale în favoarea reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1214 din 20 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA.

A constatat caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârâtă la data de 20.10.2015.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului daune morale în sumă de 50.000 RON și cheltuieli de judecată în sumă de 2500 RON către reclamant.

Prin Decizia civilă nr. 732 din data de 12 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie a admis apelul apelantei-pârâte B. SA formulat împotriva Sentinței civile nr. 1214/20.09.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu apelantul - reclamant A..

A schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

A respins apelul declarat împotriva încheierii din 14.06.2017 formulat de apelanta-pârâtă, ca nefondat.

A respins apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva aceleiași sentinței, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs.

Recursul declarat de reclamant este motivat, fiind menționate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs, cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul a arătat că instanța a încălcat principiul contradictorialității întrucât nu a pus în discuția părților administrarea probei cu cele două fotografii atașate concluziilor scrise depuse de pârâtă la fond, după închiderea dezbaterilor. Cu toate că în cuprinsul deciziei instanța de apel a făcut referire la aceste fotografii, această probă nu a fost pusă în discuția părților și nu a fost încuviințată de nicio instanță.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul precizează că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, instanța reținând că a analizat existența condițiilor răspunderii civile delictuale prin raportare la momentul la care a avut loc ridicarea vehiculului (20.10.2015), pentru ca mai apoi să facă referire la Sentința nr. 3096/2017, care, după aprecierea recurentului-reclamant, nu are nicio legătură cu cauza.

Instanța de apel a reținut nelegal că pârâta a acționat în scopul protejării dreptului de proprietate, în condițiile în care doar reclamantul figurează în evidența tuturor instituțiilor statului ca proprietar.

De asemenea, instanța a reținut că reclamantul a promovat contestație la executare, care a fost admisă și că "nu se poate constata cu deplin temei că pârâta ar fi exonerată de orice vinovăție în pornirea executării silite împotriva reclamantului" - motivare față de care soluția apare ca fiind contradictorie.

Ca ultimă critică inserată în cuprinsul memoriului de recurs, încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a arătat că instanța de apel a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 1357 și următoarele C. civ., făcând o greșită aplicare a normelor de drept material vizând condițiile răspunderii civile delictuale.

A arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la apărările invocate, fapt ce contravine art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva motivării hotărârii.

Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecarea apelului, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 3 octombrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 30 ianuarie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la critica prin care reclamantul a arătat că instanța a încălcat principiul contradictorialității întrucât, în apel, nu a pus în discuția părților administrarea probei cu cele două fotografii atașate concluziilor scrise depuse de pârâtă la fond, după închiderea dezbaterilor, cu toate că în cuprinsul deciziei instanța de apel a făcut referire la aceste fotografii, se reține că modalitatea în care instanța a înțeles să valorifice sau să interpreteze materialul probator existent în dosar, nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecății în calea extraordinară de atac a recursului, cu atât mai mult cu cât se referă la o probă depusă la instanța de fond, ci o critică de netemeinicie ce nu poate fi cenzurată de către instanța de control judiciar, reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii este întemeiat, instanța urmând a admite recursul și casa decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum a reținut în cuprinsul deciziei recurate, curtea de apel a analizat întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale prin raportare la momentul la care a avut loc ridicarea autoturismului - 20 octombrie 2015, reținând la fila x din hotărâre că: "apelanta pârâtă nu se poate apăra cu deplin temei că a pornit executarea silită fiind îndreptățită să reintre în posesia bunului la data de 20.10.2015, câtă vreme aceasta nu a așteptat soluționarea definitivă a dosarului x/2010 așa cum se dispusese prin Rezoluția din data de 05.12.2011 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria RM. Vâlcea. Ca urmare, nu se poate constata cu deplin temei că pârâta ar fi exonerată de orice vinovăție în pornirea executării silite împotriva reclamantului."

Prin Rezoluția din 05.12.2011 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost respinsă cererea formulată de SC B. SA de restituire a autoturismului marca x, menținându-se măsura dispusă de organele de poliție privind lăsarea în custodia reclamantului a acestui autoturism cu obligația pentru acesta de a nu-l înstrăina până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2010 aflat în lucru la IPJ Vâlcea.

În următorul paragraf, instanța de apel a reținut că: "Pe de altă parte, nici reclamantul, deși pentru data de 20.10.2015 a fost stabilit termen de executare în vederea reposesiei bunului parcat la adresa din București, nu a făcut nici un demers să se informeze cu privire la actul dispus de Parchet în baza căruia s-a pornit executarea, astfel că acesta nu se poate apăra că a fost luat prin surprindere."

Or, prin actul despre care face vorbire instanța - rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea - a fost lăsat autoturismul în custodia reclamantului, cu obligația pentru acesta de a nu-l înstrăina până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2010 - rezoluția îi profita reclamantului, astfel încât reținerea faptului că reclamantul nu a făcut niciun demers să se informeze cu privire la acest act nu își găsește sensul.

Tot instanța de apel a reținut că, înainte de a fi soluționată definitiv cauza penală nr. 5935/P/2010 așa cum se dispusese prin Rezoluția din data de 05.12.2011 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în data de 14.10.2015, pârâta s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc C. cu o cerere de reposesie a bunului, cerere ce a fost înregistrată pe rolul acestui birou și a format obiectul dosarului de executare silită nr. x/2015. La numai 6 zile după înregistrarea cererii, respectiv la 20 octombrie 2015, a fost stabilit termen pentru executare în vederea reposesiei bunului (autoturismului).

Curtea a concluzionat că "într-adevăr, la momentul executării silite, reclamantul se bucura de prezumția de proprietate asupra autoturismului marca x reținută prin Rezoluția Parchetului".

Concluzia anterioară pare a fi contrazisă prin cele reținute la pagina 14 din aceeași deciziei - astfel, instanța reține că: "Totodată, interogatoriul luat acestui reclamant nu vine decât să confirme faptul că acesta a fost notificat, fără a-și da străduința să se preocupe de situația juridică a bunului pe care îl deținea, știut fiind că organele de cercetare penală urmau a da o soluție în ceea ce privea acest bun, neputându-se apăra cu deplin temei că a fost luat prin surprindere de faptul executării."

Or, faptul că reclamantul se bucura de prezumția de proprietate justifică întocmai apărarea acestuia, în sensul că a fost luat prin surprindere de faptul executării - aspect ce face ca motivarea instanței de apel să fie contradictorie.

De asemenea, curtea de apel a reținut că "reclamantul a fost acționat în judecată de către pârâtă, cu o cerere având ca obiect anulare contract de vânzare cumpărare a autoturismului ce a făcut obiect al executării silite, astfel că la acest moment pârâta deține în favoarea sa o hotărâre judecătorească prin care s-a anulat acest contract exhibat de reclamant, soluția fiind menținută în calea de atac a apelului (Sentința civilă nr. 3096/05.04.2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, menținută pin Decizia nr. 286/2018 dată de Tribunalul București)."

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că cererea având ca obiect anulare contract de vânzare cumpărare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 la 8 martie 2016, cu mult după momentul săvârșirii pretinsei fapte ilicite (20.10.2015), astfel încât nu ar putea susține ceea ce instanța a reținut ulterior - faptul că pârâta "a avut convingerea, inclusiv la data sesizării executorului judecătoresc, că, la momentul executării silite, a acționat în scopul protejării dreptului de proprietate asupra bunului imobil".

Din perspectiva celor expuse, cum pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetării fondului de către instanța de apel este un element esențial, întrucât situația de fapt corect determinată, pornind de la raporturile juridice care au existat între părți, constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea susține soluția pronunțată, Înalta Curte reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerent pentru care critica inserată în cuprinsul memoriului de recurs, subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care reclamantul a arătat că instanța de apel a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 1357 și următoarele C. civ., făcând o greșită aplicare a normelor de drept material vizând condițiile răspunderii civile delictuale, urmează a nu fi supusă analizei instanței de recurs, față de soluția pronunțată în recurs.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 732 din 12 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și va trimite cauza instanței de apel, pentru rejudecarea apelurilor, urmând a se analiza și evidenția care este succesiunea raporturilor juridice dintre părți, în funcție de care se va putea aprecia dacă sunt sau nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 1357 și următoarele din C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 732 din 12 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

GGC - GV