ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2463/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la 28 august 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată, potrivit cererii inițiale cât și a completării acesteia, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, pentru ca, în contradictoriu cu acești pârâți, să fie despăgubit cu o serie de daune neprecizate, izvorâte din dosarele penale, pe care reclamantul le-a avut pe rolul Judecătoriei Botoșani, al Tribunalului Botoșani cât și al parchetelor de pe lângă aceste instanțe, fără să precizeze care sunt aceste dosare, ce soluții s-au dat în aceste dosare și cine a pronunțat aceste soluții.

Prin Sentința civilă nr. 1460 din 29 decembrie 2017, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Decizia nr. 153 din 17 mai 2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a anulat, ca tardiv formulat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1460 din 29 decembrie 2017 a Tribunalului Botoșani, secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamantul A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 11 iulie 2019, sub nr. x/2017, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 6.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei pentru a fi rejudecat apelul.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că cererea de apel adresată Tribunalului Botoșani la 05 iulie 2018 este prima de acest fel la care nu s-a dat curs din motive nejustificate, împrejurare pe care a constatat-o în urma studierii dosarului, așa încât s-a adresat acestei instanțe cu o a doua cerere de apel la 22 ianuarie 2019.

A susținut că în considerentele hotărârii curții de apel se regăsește motivarea instanței de fond ce face referire la aspecte ce nu au legătură cu cauza.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

Prin raportul privind admisibilitatea, în principiu, a recursului, s-a reținut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a-și exprima poziția procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.

Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raport, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 12 decembrie 2019, în complet de filtru, fără citarea părților.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, constatând următoarele:

Cu titlu prealabil, se reține că solicitarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani în numele Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, de anulare a recursului, ca tardiv formulat, expusă în cuprinsul întâmpinării, nu reprezintă o veritabilă excepție de procedură în sensul dispozițiilor art. 245 C. proc. civ., întrucât nu vizează aspecte formale ale judecății recursului, ci apărări ce țin de fondul prezentului litigiului.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, "(...) în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

În conformitate cu dispozițiile legale precitate, în ceea ce privește litigiile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive.

Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, rezultă că Decizia nr. 153 din 17 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

În ceea ce privește menționarea de către instanța de apel în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate a căii de atac a recursului, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Prin urmare, mențiunea eronată din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părți, nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional reglementată de dispozițiile art. 129 din Constituția României.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 153 din 17 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 153 din 17 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - NN