ÎCCJ, decizie (scj.ro #84124)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84124) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Distrugere și semnalizare falsă. Elemente constitutive Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate Indice alfabetic: Drept penal - distrugere și semnalizare falsă - elemente constitutive C. pen., art. 276 alin. (1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a circuitelor de telecomunicații dintre stațiile CFR întrunește elementele constitutive ale infracțiunii contra siguranței circulației pe căile ferate prevăzută în art. 276 alin. (1) C. pen., întrucât prin distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a suportului comunicațiilor dintre stațiile C.F.R.
se pune în pericol sau se poate pune în pericol siguranța mijloacelor de transport ale căilor ferate, iar pentru existența infracțiunii de distrugere prevăzută în art. 276 C. pen. este suficientă posibilitatea ca prin fapta săvârșită să se fi putut pune în pericol siguranța mijloacelor de transport ale căilor ferate. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 169 din 15 ianuarie 2007 Prin sentința penală nr. 140 din 13 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a dispus condamnarea inculpaților B.G. și B.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prevăzută în art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3) lit. f) C. pen. și distrugere și semnalizare falsă prevăzută în art. 276 alin. (1) C. pen., iar a inculpatului P.M., pentru complicitate la săvârșirea acestor infracțiuni.
Prima instanță a reținut, în esență, că, la 1 iunie 2006, inculpații s-au întâlnit la domiciliul inculpatului P.M. și s-au hotărât să se deplaseze cu autoturismul acestuia, pentru a sustrage conductori de sârmă din cupru de la stâlpii de cale ferată, în scopul valorificării la centrele de recuperare a metalelor neferoase. Cei trei inculpați au ajuns cu autoturismul în zona respectivă și la aproximativ 300 m de calea ferată au oprit, inculpatul P.M. a rămas lângă autoturism, iar ceilalți doi inculpați, B.G. și B.V., s-au deplasat la stâlpii electrici și, prin escaladarea acestora, au rupt circuitele de telecomunicații, sustrăgând conductorii de la șapte stâlpi. Urmare a sustragerii conductorilor s-a întrerupt comunicația între operatorul RC și impegatul din stația CFR, faptă prin care s-a pus în pericol siguranța circulației feroviare în sectorul respectiv.
Prin decizia penală nr. 319 din 30 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, menținându-se hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs inculpatul P.M., susținând, prin apărătorul său, între altele, că faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 6 din Legea nr. 289/2005, impunându-se schimbarea încadrării juridice. Motivele de recurs au fost circumscrise, între altele, cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Recursul este nefondat. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta a fost corect stabilită de prima instanță, nefiind fondate criticile formulate de recurentul inculpat.
Siguranța circulației mijloacelor de transport pe căile ferate poate fi primejduită prin distrugerea liniei ferate sau a instalațiilor feroviare, prin punerea de obstacole pe linia ferată ori prin săvârșirea unor acte de semnalizare falsă sau a altor acte de natură a induce în eroare personalul căilor ferate în timpul îndeplinirii serviciului. Potrivit dispozițiilor art. 276 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune distrugere, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei ferate sau a instalațiilor de cale ferată ori așezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranța mijloacelor de transport ale căilor ferate. Infracțiunea de distrugere prevăzută în art. 276 alin. (1) C. pen.
se realizează, sub aspectul elementului material, prin distrugere, degradare, aducere în stare de neîntrebuințare a liniei ferate sau a instalațiilor de cale ferată ori așezarea de obstacole pe linia ferată, acestea fiind modalități alternative de săvârșire a faptei. De asemenea, infracțiunea de furt este mai gravă atunci când sunt sustrase instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente. Spre deosebire de infracțiunile prevăzute în art. 208 - art. 209 alin. (3) lit. f) și art. 276 alin. (1) C. pen., prin art. 5 din Legea nr.289/2005 este incriminată fapta de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a instalațiilor materialului rulant, iar art. 6 incriminează fapta de sustragere de componente ale căii ferate, de bunuri din vagoanele care sunt în compunerea unui tren aflat în circulație sau programat pentru circulație.
Obiectul material al infracțiunilor prevăzute în legea specială privește sustragerea de componente, de bunuri din vagoanele ce compun un tren aflat în circulație sau programat pentru circulație, în timp ce obiectul material al infracțiunii de furt prevăzută în art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen. îl constituie instalațiile de siguranță și dirijarea traficului feroviar. În speță, prin sustragerea de către inculpați a suportului de transmitere a comunicațiilor s-a pus sau s-ar fi putut pune în pericol siguranța circulației trenurilor și semnalizarea transporturilor. Prin urmare, fapta inculpatului P.M. de a înlesni, de a ajuta pe ceilalți inculpați să distrugă și să aducă în stare de nefuncționare circuitele de telecomunicații dintre stațiile CFR, prin sustragerea conductorilor de cupru, realizează elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3) lit. f) C. pen., respectiv art. 276 alin. (1) C. pen.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului a fost respins.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.