ÎCCJ, decizie (scj.ro #160757)

Distrugere sau semnalizare falsă săvârșită din culpă. Elemente constitutive

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra siguranței publice. Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate

Indice alfabetic:

Drept penal

-

distrugere sau semnalizare falsă săvârșită din culpă

C. pen.,

art. 332

Fapta conducătorului unui autoturism care, din cauza omisiunii de a se asigura la traversarea căii ferate, în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată a ocupat gabaritul de liberă trecere și a intrat în coliziune cu un automotor pentru transport călători - faptă prin care s-a pus în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă săvârșită din culpă, prevăzută în art. 332 alin. (1) și (4) C. pen., în modalitatea așezării de obstacole pe linia ferată.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1/RC din 7 ianuarie 2020

Prin sentința penală nr. 400 din 15 mai 2019 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, prevăzută în art. 332 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1), (2) și (3) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 zile, la Primăria Municipiului B. sau Primăria Comunei C., afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei ca urmare a neîndeplinirii măsurilor și obligațiilor impuse de instanță, precum și în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni cu intenție, pe perioada termenului de supraveghere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat că, la data de 24 iunie 2017, orele 16:15, inculpatul A. a condus autoturismul pe drumul comunal DC 40, din direcția Gura Solcii în direcția Slobozia Sucevei. În pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit situat la intrarea în HM Milișăuți, de la km CFR 466+315, a fost surprins și lovit de automotorul pentru transport călători cu numărul de tren R-5635, care circula din direcția stația CF Dărmănești spre stația CF Dornești, producându-se vătămarea corporală a două persoane, ambele aflându-se în interiorul autoturismului în momentul impactului, respectiv A., în calitate de conducător auto și soția sa, D., iar în urma acordării primelor măsuri medicale de urgență s-a decis transportarea celor două victime la spital.

În urma impactului dintre autoturism și locomotivă s-a produs avarierea autoturismului în proporție de 50%, avarii la automotor și întârzierea trenului.

Evenimentul de cale ferată s-a produs din cauza neatenției și neopririi la indicatoarele rutiere „STOP” și „Crucea Sf. Andrei” amplasate în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit, de la km CFR 466+315, a autovehiculului condus de inculpatul A.

Prin încheierea nr. 456 din 25 martie 2019, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Inculpatul A. a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cererea sa fiind admisă.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut aceeași situație de fapt mai sus expusă.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului A., care la data de 24 iunie 2017, orele 16:15, a condus autoturismul pe drumul comunal DC 40 și, din cauza faptului că nu s-a asigurat, în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit, de la km CFR 466+315, a fost surprins și lovit de automotorul pentru transport călători cu numărul de tren R-5635, urmare a accidentului de cale ferată punându-se în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, prin ocuparea gabaritului de liberă trecere și așezarea de obstacole pe calea ferată și producându-se avarii la automotor și întârzierea trenului, întrunește, sub aspectul laturii obiective și al celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă, prevăzută în art. 332 alin. (1) și (4) C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 400 din 15 mai 2019 pronunțată de Judecătoria Rădăuți a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) și (2), art. 420 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava a constatat că acesta este neîntemeiat, în principal, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea supusă analizei, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală.

Inculpatul apelant a comis, din culpă, în mod nejustificat și imputabil, fapta pentru care a fost trimis în judecată. Că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată s-a cantonat în sfera ilicitului penal în modalitatea imputată a rezultat din atitudinea sa procesuală corectă, de recunoaștere și regret (acesta uzând de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii), dar și din mijloacele de probă aflate la dosarul de urmărire penală.

Astfel, la data de 24 iunie 2017, orele 16:15, inculpatul A. a condus autoturismul pe drumul comunal DC 40, din direcția Gura Solcii în direcția Slobozia Sucevei și, din cauza faptului că nu s-a asigurat, în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit de la km CFR 466+315, a fost surprins și lovit de automotorul pentru transport călători cu numărul de tren R-5635, la intrarea în HM Milișăuți, care circula din direcția stația CF Dărmănești spre stația CF Dornești, urmare a accidentului de cale ferată punându-se în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, prin ocuparea gabaritului de liberă trecere și așezarea de obstacole pe calea ferată și producându-se avarii la automotor și întârzierea trenului.

Inculpatul a susținut că în cauză nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile de existență a infracțiunii prevăzute de textul incriminator, sub aspectul laturii sale obiective. Astfel, elementul material al laturii obiective se realizează prin trei modalități normative alternative: distrugere, degradare și aducere în stare de neîntrebuințare, în speță, a automotorului pentru transport călători implicat în incidentul feroviar care a avut loc. Or, potrivit declarațiilor martorilor și a adresei Sucursalei Feroviare de Transport Călători Iași, acesta a suferit doar avarii ușoare la caroserie, care nu au împiedicat circulația sa ulterioară, fiind și în prezent utilizat fără a fi fost reparat.

Instanța de apel a reținut că, într-adevăr, potrivit adresei la care s-a făcut referire în paragraful precedent, reiese că autotrenul a suferit avarii ușoare, iar actele dosarului nu confirmă că au fost până în prezent remediate ori că acesta nu ar fi, la acest moment, funcțional și utilizat potrivit destinației.

Într-un atare context, se poate reține temeinic că nu este dată în cauză modalitatea normativă a elementului material al laturii obiective a infracțiunii constând în oricare dintre cele trei variante arătate în cele ce preced, însă potrivit art. 332 alin. (1) C. pen., distrugerea sau semnalizarea falsă prezintă și o altă modalitate normativă (alternativă) de săvârșire, și anume prin acțiunea subiectului activ de a așeza obstacole pe linia ferată și căreia în realitate i se circumscrie activitatea inculpatului, prin aceea că, aflat la volanul mașinii, fără să se asigure la traversarea căii ferate, a poziționat autoturismul perpendicular pe șine, ocupând gabaritul de liberă trecere a automotorului aflat în circulație. Or, prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii tocmai în această modalitate normativă a elementului material al laturii ei obiective, existența ei fiind probată prin actele existente la dosar.

Inculpatul a mai arătat că pentru existența infracțiunii trebuia să se producă urmarea imediată constând în punerea efectivă, și nu doar ipotetică, în pericol a siguranței mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată, cerință neîndeplinită însă în speță.

Referitor la această critică, instanța de apel a reținut că, potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie, pentru existența infracțiunii este necesar ca obstacolul în cauză, prin dimensiune, greutate și locul așezării, să constituie un pericol real, care poate conduce la distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei ferate, a materialului rulant, a instalațiilor de cale ferată ori a celor de comunicații feroviare sau a oricăror altor bunuri aferente infrastructurii feroviare. Nu este necesar să se producă și impactul între un vehicul feroviar și obstacol, în sensul ca materialul rulant să lovească obstacolul, infracțiunea consumându-se în momentul în care făptuitorul a așezat pe linia ferată acel obiect.

Or, nu se poate reține că un autoturism așezat pe calea ferată, prin caracteristicile sale fizice, nu ar fi de natură să producă astfel de consecințe la impactul cu un autotren, știut fiind că frânarea și oprirea acestuia din urmă pe o distanță scurtă nu sunt practic posibile.

Prin urmare, s-a constatat că, în mod temeinic, instanța de fond a stabilit că fapta întrunește, sub aspectul laturii ei obiective (și a celei subiective), elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Reținând vinovăția (culpa) acuzatului, instanța de fond a stabilit în sarcina acestuia o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în raport de criteriile generale prevăzute în art. 74 C. pen., a cărei aplicare a amânat-o, în condițiile art. 83 și urm. C. pen.

Pentru considerentele arătate, prin decizia nr. 747 din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 400 din 15 mai 2019 pronunțată de Judecătoria Rădăuți.

Împotriva deciziei nr. 747 din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esență, în motivarea recursului în casație, recurentul inculpat a susținut că fapta de a conduce autoturismul, ocazie cu care, din cauza neasigurării la trecerea la nivel cu calea ferată, a fost surprins și lovit de automotorul pentru transport călători, nu constituie infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, în modalitatea așezării de obstacole pe calea ferată.

Inculpatul a susținut că traversarea liniei ferate cu autoturismul fără a se asigura corespunzător nu poate echivala cu acțiunea de așezare a unui obstacol pe calea ferată, cele două acțiuni având un înțeles fundamental diferit. A menționat că legiuitorul nu definește verbul „a așeza”, nu-i atribuie un înțeles propriu în legea penală, distinct de înțelesul comun al termenului, astfel încât acesta nu poate avea în contextul art. 332 C. pen. o altă semnificație decât cea curentă.

Prin urmare, recurentul a arătat că acțiunea de a așeza un obstacol pe linia ferată presupune o activitate prin care un anumit bun, devenit astfel obstacol, este poziționat pe calea ferată și lăsat în acel loc o durată mai mare de timp, până la o eventuală intervenție contrară, prin care să fie îndepărtat, înlăturat și fără de care bunul ar rămâne în același loc. Acțiunea de a așeza, ca element material al laturii obiective, presupune poziționarea unui bun în chip statornic, durabil, stabil, depunerea sa într-un anumit loc cu caracter durabil, lăsarea bunului într-o stare de nemișcare într-un anumit loc și care presupune intervenția unei forțe externe pentru a fi îndepărtat. Spre exemplu, infracțiunea poate fi comisă, în modalitatea așezării unui obstacol, prin poziționarea unui bolovan pe calea ferată, a unui buștean sau a oricărui bun care prin mărimea și greutatea sa creează o stare de pericol pentru circulația feroviară. În opinia recurentului, și un autovehicul poate fi așezat pe calea ferată, însă o asemenea ipoteză poate fi reținută doar în cazul în care este lăsat în nemișcare, abandonat în acest loc, nu și la o simplă trecere, traversare a căii ferate, când autovehiculul se află pe calea ferată doar pe durata strict necesară traversării sale, aflându-se în permanentă mișcare.

Raportat la sensul verbului „a așeza”, recurentul a solicitat să se observe că acțiunea de traversare a căii ferate cu autovehiculul nu se subsumează ideii de așezare, conform normei de incriminare, astfel încât fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, impunându-se pronunțarea unei soluții de achitare.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă din culpă (art. 332 alin. 1 și 4 C. pen.), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 3 decembrie 2019 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 747 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, cauza fiind trimisă completului, în vederea judecării pe fond a recursului în casație.

În considerentele acestei încheieri s-a reținut că hotărârea recurată face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către recurentul inculpat A. în termenul legal, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute în art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., cuprinzând numele și prenumele părții care a exercitat calea extraordinară de atac, hotărârea care se atacă și semnătura părții. S-a apreciat că este îndeplinită și condiția de formă prevăzută în art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii. Astfel, în ceea ce privește condiția prevăzută în art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru a putea fi considerată îndeplinită, trebuie să existe o corespondență între motivele invocate și cazurile de casare prevăzute de lege. Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt incidente în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Sintagma „fapta nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege.”

Prin raportare la cazul de casare invocat și motivul de recurs în casație, astfel cum a fost dezvoltat în scris de recurent, Înalta Curte de Casație și justiție a apreciat că acesta se circumscrie, formal, cazului prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), tipicitatea reprezentând tocmai concordanța între trăsăturile faptei concrete și modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare.

Prin urmare, s-a constatat că este admisibil recursul în casație formulat de inculpatul A. referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat, precum și lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, strict în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

În aceste limite, soluționând recursul în casație formulat de inculpatul A., în conformitate cu dispozițiile art. 447 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare are în vedere acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Astfel cum s-a menționat și în încheierea de admitere în principiu a recursului în casație, sintagma „fapta nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege.”

Drept urmare, verificarea tipicității faptei în calea extraordinară a recursului în casație implică analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, respectiv dacă se realizează o corespondență deplină între fapta comisă și tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Având în vedere că recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, deci care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârile recurate și conținutul constitutiv al infracțiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În speță, față de inculpatul A. s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, prevăzută în art. 332 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În fapt, s-a reținut că, la data de 24 iunie 2017, orele 16:15, inculpatul A. a condus autoturismul pe drumul comunal DC 40, din direcția Gura Solcii în direcția Slobozia Sucevei și, din cauza faptului că nu s-a asigurat, în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată nepăzit de la km CFR 466+315, a fost surprins și lovit de automotorul pentru transport călători cu numărul de tren R-5635, la intrarea în HM Milișăuți, care circula din direcția stația CF Dărmănești spre stația CF Dornești, urmare a accidentului de cale ferată punându-se în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, prin ocuparea gabaritului de liberă trecere și așezarea de obstacole pe calea ferată și producându-se avarii la automotor și întârzierea trenului.

Potrivit dispozițiilor art. 332 alin. (1) și (4) C. pen., „(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalațiilor de cale ferată ori a celor de comunicații feroviare, precum și a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori așezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (...) (4) Când faptele prevăzute în alin. (1) - (3) sunt săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.”

Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute în art. 332 C. pen. este format din relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în legătură cu siguranța circulației și transporturilor pe calea ferată, relații ce presupun asigurarea funcționării normale a sistemului circulației și a transporturilor feroviare, prin ocrotirea mijloacelor prin care se asigură executarea acestor activități.

Elementul material al laturii obiective se realizează prin acțiuni diferite, cum ar fi distrugere, degradare, aducerea în stare de neîntrebuințare, așezarea de obstacole pe linia ferată și semnalizare falsă. Obstacolele la care se referă textul trebuie să fie de așa natură încât, prin dimensiunile, substanța și modul amplasării lor, să poată crea un pericol pentru siguranța circulației.

Urmarea imediată constă în apariția unei situații de fapt periculoase pentru siguranța mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată. Pentru existența infracțiunii nu se cere ca acțiunea care constituie elementul material să fi adus vreo vătămare mijloacelor de transport ale căilor ferate, întrucât urmarea (rezultatul) nu constă într-o vătămare, ci într-o stare de pericol.

Cu privire la infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, prevăzută în art. 332 alin. (1) și (4) C. pen., ce face obiectul cauzei de față, în modalitatea constând în așezarea de obstacole pe linia ferată, în literatura de specialitate s-a reținut că pentru existența infracțiunii este necesar ca obstacolul în cauză, prin dimensiune, greutate și locul așezării, să constituie un pericol real, care poate conduce la distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei ferate, a materialului rulant, a instalațiilor de cale ferată ori a celor de comunicații feroviare sau a oricăror altor bunuri aferente infrastructurii feroviare. Nu este necesar să se producă și impactul între un vehicul feroviar și obstacol, în sensul ca materialul rulant să lovească obstacolul, infracțiunea consumându-se în momentul în care făptuitorul a așezat pe linia ferată acel obiect.

Raportând considerentele teoretice anterior menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este neîntemeiată susținerea recurentului, în sensul că acțiunea de traversare a căii ferate cu autovehiculul nu se subsumează ideii de așezare a unui obstacol pe linia ferată în sensul normei de incriminare (art. 332 alin. 1 și 4 C. pen.).

În speță, se constată că în sarcina inculpatului A. s-a reținut comiterea faptei de distrugere sau semnalizare falsă, prevăzută în art. 332 alin. (1) și (4) C. pen., prin ocuparea gabaritului de liberă trecere și așezarea de obstacole pe calea ferată, iar activitatea inculpatului, astfel cum a fost reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, se circumscrie acestei modalități normative (inculpatul, aflat la volanul mașinii, fără să se asigure la traversarea căii ferate, a poziționat autoturismul perpendicular pe șine, ocupând gabaritul de liberă trecere a automotorului aflat în circulație).

În același sens este și jurisprudența în materie. Astfel, prin sentința penală nr. 37 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 238 din 5 septembrie 2014, s-a reținut că este îndeplinit elementul material în modalitatea constând în așezarea de obstacole pe calea ferată în cazul inculpatului care, conducând autovehiculul compus din cap tractor (...) și semiremorca cisternă (...), nu a manifestat o prudență sporită la apropierea și traversarea liniilor de cale ferată la trecerea la nivel a autovehiculelor peste calea ferată a tronsonului CF nr. 203 (Brașov - Zărnești) situat la km feroviar 21+350, conduită ce a condus la ciocnirea trenului automotor 14705 ce circula pe ruta Brașov - Zărnești cu autovehiculul indicat, urmarea accidentului fiind deraierea trenului automotor 14705, avarierea acestuia și a semiremorcii în proporție de 80%, pierderea a 4.000 litri de motorină și afectarea circulației trenurilor de călători pe această rută.

De asemenea, prin decizia nr. 1505/1980 (

Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985

, Ed. Stiințifică și Enciclopedică, 1989, p. 94-95), Tribunalul Suprem a reținut că fapta inculpaților de a fi așezat, în mod repetat, pe calea ferată doi stâlpi pe care înfășuraseră o plasă de sârmă, provocând oprirea a 4 trenuri din cauza decuplării tuburilor de aer de la locomotive și de la vagoane, constituie infracțiunea prevăzută în art. 276 alin. (1) C. pen. anterior, atâta vreme cât, așa cum rezultă din probele administrate,  obstacolele așezate pe linia ferată ar fi putut pune în pericol siguranța circulației materialului rulant.

Într-o altă speță s-a reținut că, pentru încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de distrugere din culpă având ca rezultat o catastrofă de cale ferată prevăzută în art. 276 alin. (4) teza a III-a raportat la art. 277 C. pen. anterior, nu prezintă relevanță natura obstacolului, nici modul în care acesta a fost așezat pe calea ferată înainte de impact, astfel că orice corp, static sau în mișcare, constituie obstacol dacă prin dimensiunile și structura sa poate determina punerea în pericol a mijloacelor de transport. (...) Ca urmare, fapta unui conducător de autobuz de a nu respecta obligația de a se asigura la o trecere de nivel de cale ferată, care a dus la surprinderea autobuzului de un tren, constituie infracțiunea de distrugere din culpă având ca rezultat o catastrofă de cale ferată, în măsura în care s-au produs consecințe de natura celor prevăzute în art. 277 alin. (2) C. pen. anterior. (...) (În fapt, s-a reținut că, în ziua de 3 martie 1996, la o trecere de nivel de cale ferată, inculpatul nu a oprit autobuzul cu călători pe care îl conducea, pentru a se asigura că nu este pericol, deși există indicator de avertizare, precum și semnalizare acustică și luminoasă. În aceste condiții, autobuzul a fost surprins pe calea ferată de un tren care circula în acel moment. În urma impactului, autobuzul a fost distrus în proporție de 70 %, locomotiva a fost avariată, 7 persoane au decedat și s-au cauzat vătămări mai multor persoane) - Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, decizia nr. 3162/1998 în

Revista de drept penal

, nr. 2/2000, p. 149-150.

Față de cele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta reținută în sarcina recurentului, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul hotărârii recurate, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, prevăzută în art. 332 alin. (1) și (4) C. pen., în modalitatea normativă constând în așezarea de obstacole pe linia ferată.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 747 din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori.