Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
26 septembrie 2019

Decizia nr. 4220/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 90/2017 a Curții de Apel Suceava

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.01.2017 sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea administrativ teritorială Orașul Flămânzi a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice București, solicitând anularea Deciziei nr. x/16.09.2015 a MDRAP București, și, pe cale de consecință, admiterea contestației, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.07.2016 încheiat de către Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare Nereguli a MDRAP, și implicit înlăturarea obligației de plată a creanței bugetare stabilite pentru neregulile reținute în cuantum de 145.390,91 RON, și, de asemenea anularea Notei de rectificare nr. x/15.07.2016 a procesului-verbal nr. x/1.07.2016 încheiat de către Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare Nereguli.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 90 din 30 mai 2017, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Flămânzi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 90 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Flămânzi.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a invocat excepția nulității recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Flămânzi, susținând că acesta nu respectă prevederile art. 486 alin. (1) lit. d), argumentele acestuia neîncadrându-se în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând hotărârea recurată și raportat la motivele invocate de părți în recurs, Înalta Curte constată următoarele: Excepția nulității recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Flămânzi este întemeiată și va fi admisă, pentru considerentele ce urmează.

În raport cu dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., se constată că argumentele expuse de recurentă nu se încadrează în nici unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Recurenta-reclamantă nu a invocat motive ce pot fi încadrate la motivele de casare prevăzute de lege, nu a adus nici o critică concretă sentinței recurate. Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2), în situația în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, intervine sancțiunea nulității. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nul recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Flămânzi .

DECIDE Admite excepția nulității recursului. Constată nulitatea recursului formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Flămânzi împotriva Sentinței nr. 90 din 30 mai 2017 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019. GGC - OB

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.