ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 275/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 15.04.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Național Finanțe Publice - SINDFISC, a solicitat instanței, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, să dispună obligarea acesteia din urmă să pună în aplicare dispozițiile din nota x din anexa VIII, cap. 1, lit. A), pct. 1 din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017 și în continuare, în sensul majorării cu 15% a salariului de bază al fiecărui angajat pentru complexitatea muncii, sumă actualizată cu indicele de inflație, prin decizie emisă, respectiv să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar și până la momentul plății efective a sumelor cuvenite.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 283/CA din 28 iunie 2019 a Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare în soluționarea cererii formulate de către reclamantul Sindicatul Național Finanțe Publice - SINDFISC, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională De Administrare Fiscală și s-a trimis dosarul instanței competente, respectiv Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Mare a reținut că, întrucât prezenta cauză vizează drepturi ale funcționarilor publici, categorie ce se poate asocia în sindicat, Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii, prezintă importanță sub aspectul celor stabilite în legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 54/2003. Așadar, dezlegarea dată prezintă caracter obligatoriu și în ipoteza cererilor de chemare în judecată formulate de sindicate, în numele membrilor lor ce au calitatea de funcționari publici, în contextul în care legea de organizare a sindicatelor rămâne pe deplin aplicabilă și acestor categorii de entități, iar prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își au corespondent în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară abrogată de Legea nr. 62/2011). Ca atare, relativ la calitatea procesuală a sindicatelor, dezlegarea instanței supreme este incidentă și în situația raporturilor de serviciu, legitimarea lor procesuală având același izvor, sens în care se constată că, fără îndoială, premisa ce trebuie luată în considerare în soluționarea excepției necompetentei teritoriale este reprezentată de faptul că sindicatul deține calitate procesuală activă și, prin urmare, în raport de elementul evocat se va determina și competența teritorială a instanței de contencios administrativ.

Totodată, a reținut că sediul sindicatului reclamant este situat în municipiul București, așa încât, în baza dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, competența teritorială de soluționare a pricinii revine instanței de la sediul său, respectiv Tribunalului București, fiind în prezența unor norme speciale de competență teritorială de ordine publică.

A mai apreciat instanța că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 în circumstanțele în care sindicatul reclamant constituie o persoană juridică de drept privat, nefiind autoritate publică, instituție publică sau asimilată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, raportat la specificul diferendului, competența teritorială nu poate fi stabilită în lumina reglementării art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care devine aplicabilă atunci când reclamantul nu exercită acțiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant ori în situațiile prevăzute de art. 1 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 5877 din 23 septembrie 2019 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E., toți reclamanții prin Sindicatul Național Finanțe Publice-SINDFISC în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Constatând-se ivit conflictul negativ de competență, s-a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc o competență teritorială exclusivă, competența aparținând instanței de la domiciliul reclamanților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte reține că acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național Finanțe Publice-SINDFISC în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A., B., C., D. și E., funcționari publici, fiind aplicabile, în stabilirea competenței materiale, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Astfel, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, în vigoare la data acțiunii, 10.12.2018, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Anterior modificării prin Legea nr. 212/2018, art. 10 din Legea nr. 554/2004 nu făcea distincție după cum acțiunea era introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat.

Deci, textul legal instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Reclamanții-membri de sindicat domiciliază în județul Bihor și acțiunea a fost formulată în numele lor de Sindicatul Național Finanțe Publice - SINDFISC. Astfel, în cauză, sindicatul are calitatea de reprezentat și nu de reclamant.

Prin urmare, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului Satu Mare, competent după domiciliile reclamanților.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E. prin Sindicatul Național Finanțe Publice - SINDFISC în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.

GGC - OB