ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1599/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.04.2019 pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC, în numele membrilor de sindicat A. și B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili: obligarea pârâtei, începând cu data de 01.07.2017 și în continuare, să pună în aplicare dispozițiile prevăzute în nota x din Anexa VIII Cap. 1, lit. A), pct. 1 din Legea nr. 153/2017, în sensul majorării cu 15% a salariului de bază al fiecărui angajat, pentru complexitatea muncii, sumă actualizată cu indicele de inflație; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 aplicată la suma menționată la punctul 2, în conformitate cu art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar până la momentul plății efective a sumelor.

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 331 din data de 26 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței s-a reținut incidența normelor de competență de la art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 și de la art. 109 din Legea nr. 188/1999, precum și faptul că acțiunea a fost formulată de reclamantul Sindicatul Național Finanțe Publice SindFISC, în numele și pentru doi membri de sindicat, funcționari publici din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ce își desfășoară activitatea profesională în cadrul unei autorități cu sediul în București.

Cu toate acestea, potrivit mențiunilor din cartea de identitate, membrii de sindicat au domiciliul în municipiul Tîrgu Mureș, dar din punct de vedere procesual, domiciliul acestora este în municipiul București. De asemenea, a apreciat că, întrucât membrii de sindicat au locul de muncă în capitala țării, este evident că locuiesc efectiv în București, una dintre reclamante având chiar efectuate formalitățile oficiale de stabilire a reședinței în București .

Astfel, s-a apreciat că ceea ce interesează în stabilirea competenței teritoriale este locul unde reclamantul locuiește efectiv și nu domiciliul trecut în cartea de identitate și cum locuința efectivă a reclamantelor, membre de sindicat este în municipiul București, fiind o competență exclusivă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 6638/2019 din data de 11 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, sens în care a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că potrivit anexei cererii de chemare în judecată, domiciliul reclamantelor este în raza județului Mureș, opinând că nu are relevanță sediul Sindicatului Național Finanțe Publice, întrucât acest aspect este expres reglementat de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, având importanță doar persoana implicată direct în raportul juridic de drept material supus analizei prin cererea de chemare în judecată. Mai mult, teza finală a articolului, anume "indiferent de calitatea acestuia în proces", vizează calitatea de reprezentant sau parte și, prin urmare, indiferent dacă Sindicatul este reclamant sau reprezentant, competența nu se stabilește în funcție de acesta.

A mai reținut că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce prevede că dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, având în vedere că potrivit art. 59 din C. proc. civ.:

"Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură" și că potrivit art. 117 din Legea 188/1999 (în vigoare la data sesizării instanței):

"Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice".

Așadar, s-a apreciat că prevederile art. 269 din Codul muncii nu sunt aplicabile, întrucât în cazul funcționarilor publici sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile Legii nr. 554/2004, așa cum stabilește art. 109 din Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004 stabilind regulile procedurale în privința oricărui proces având natura juridică a unui raport de drept administrativ.

În acest context, tribunalul a reținut că prin formularea de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce arată expres că reclamantul se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, se exclud normele privind coparticiparea, cu privire la care din analiza art. 59 reiese că scopul judecării împreună este coerența rezolvării diferendului juridic, respectiv pronunțarea unitară asupra unui raport juridic care implică mai multe persoane.

În concluzie, prin normele de competență prevăzute în art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 se stabilește, implicit, că procesul privind raportul de serviciu al funcționarului public este de competența exclusivă a instanței de la domiciliul său, fiind irelevantă existența în cadrul cererii de chemare în judecată a mai multor reclamanți cu alte raporturi juridice și cu alte domicilii, într-o astfel de situație fiind obligatorie disjungerea și declinarea competenței.

S-a apreciat că nici criteriul reședinței nu poate fi reținut, în raport cu jurisprudența instanței supreme.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației dedusă judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune formulată în numele membrilor de sindicat A. și B., prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili: obligarea pârâtei, începând cu data de 01.07.2017 și în continuare, să pună în aplicare dispozițiile prevăzute în nota x din Anexa VIII Cap. 1, lit. A), pct. 1 din Legea nr. 153/2017, în sensul majorării cu 15% a salariului de bază al fiecărui angajat, pentru complexitatea muncii, sumă actualizată cu indicele de inflație; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 aplicată la suma menționată la punctul 2, în conformitate cu art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar până la momentul plății efective a sumelor.

Astfel, Înalta Curte reține că reclamanții, membri de sindicat, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fiind vorba de drepturi cu caracter salarial.

Prin urmare, Înalta Curte reține că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC, în numele membrilor de sindicat, funcționari publici, în calitate de reprezentant al acestora, motiv pentru care sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, acestea din urmă fiind normele cu caracter general.

Potrivit art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 24.04.2019 (data înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecință, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 24.04.2019.

Cu toate acestea, noțiunea de domiciliu trebuie apreciată în sens larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a părții, ci domiciliul unde reclamantul locuiește efectiv, iar dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficiență, întrucât norma legală a fost edictată pentru protejarea interesului subiectului de drept privat angrenat în litigiile de contencios administrativ si fiscal.

Astfel, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamantelor fiind în Târgu Mureș, respectiv pe raza județului Mureș.

Acest aspect reiese din împuternicirile de reprezentare date în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011 Sindicatului Național Finanțe Publice - SindFISC de către reclamante și aflate la dosarul Tribunalului Mureș.

Totodată, se impune a fi subliniat și faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, se respectă aceeași competență de soluționare, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții B., A. și Sindicatul National Finanțe Publice - Sindfisc, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2020.