ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 9.05.2014, reclamanta Parohia A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare solicitând instanței anularea Deciziei nr. 2927/28.02.2012 pentru Parohia A. și emiterea unei noi decizii care să cuprindă sumele de despăgubire/modalitatea de compensare a pierderilor suferite prin exproprierea care s-a realizat fără despăgubire.

Prin Sentința civilă nr. 6942/28.10.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 2.12.2014, sub nr. x/2014.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 231 din 2 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei Parohia A..

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Parohia A., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta apreciază că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., întrucât exproprierea pentru cauza publică s-a efectuat prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23.09.1947, iar așa-zisa despăgubire a fost achitată la data de 30.11.1948, așadar înăuntrul perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că singura motivare a instanței de fond a fost aceea că exproprierea nu s-a realizat în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate a constatat că recursul a fost depus cu nerespectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv formulat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată reclamantei la data de 10 aprilie 2015, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 9 mai 2015, conform datei aflată pe plicul de corespondență, în condițiile în care ultima zi de declarare a recursului era data de 27 aprilie 2015, o zi de luni, termen prelungit conform art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., (având în vedere că ultima zi de recurs era ziua de 26 aprilie, o zi de duminică).

În aceste condiții recursul reclamantei a fost depus cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .

Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurentă în sensul aplicării termenului general de recurs prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, având în vedere că în cauza de față sunt aplicabile regulile de procedură ale legii speciale a contenciosului administrativ, respectiv dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege.

3.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Parohia A. împotriva Sentinței civile nr. 231 din 2 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

GGC - NN