ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2283/2019

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 17 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care:

- să constate deschisă succesiunea de pe urma autorului C. - tatăl părților, decedat la data de 20 iulie 2014;

- să constate calitatea părților de moștenitori legali, descendenți de gradul I, conform art. 963 alin. (2) C. civ.

- să dispună partajul masei succesorale rămase de pe urma defunctului C., cu o valoare de 37.000 RON, care se compune din bunurile indicate în cerere;

- să dispună partajarea masei succesorale rămase de pe urma autoarei D. - mama părților, decedată la data de 17 decembrie 2004, potrivit certificatului de moștenitor nr. x/26 mai 2009;

- să oblige pârâtul la plata cheltuielilor ocazionate de administrarea și conservarea bunului imobil rămas de pe urma defunctului C., ce au adus un real spor de valoare în sumă de 11.790 RON, iar în temeiul art. 451 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 8140 din 06 decembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Marghita.

În motivarea hotărârii s-a reținut, în esență, că succesiunea defunctei D. a fost dezbătută, fiind finalizată prin emiterea certificatului de moștenitor nr. x/2009, iar instanța este chemată să dispună doar partajarea terenurilor care au fost lăsate moștenire de defunctă, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 117 alin. (3) C. proc. civ., cererile privitoare la drepturile reale imobiliare, inclusiv cererile de împărțeală judiciară a unui imobil, se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

S-a apreciat că, raportat la locul situării imobilelor supuse partajării, respectiv județul Bihor, instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de partaj este Judecătoria Marghita.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 807 din 2 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Marghita, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea cererii, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, actualizată, localitatea Ciuhoi se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Oradea și nu în cea a Judecătoriei Marghita.

2.3. Prin Sentința civilă nr. 4761 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Oradea, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, instanța a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui incident procedural.

În motivarea hotărârii s-a reținut faptul că, în ceea ce privește regulile de competență, sunt aplicabile dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cererea fiind de competența exclusivă a instanței de la ultimul domiciliu al defunctei, în speță Judecătoria Sectorului 6 București, din moment ce subzistă starea de indiviziune derivată din deschiderea unei succesiuni.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 954 alin. (2) C. civ. "Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă."

Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 118 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți".

Competența teritorială în materie este absolută, reglementată de norme imperative, de la care părțile nu pot deroga.

Rațiunea textului constă în aceea că, la locul ultimului domiciliu al defunctului, se găsesc în mod obișnuit majoritatea sau cele mai importante bunuri ale acestuia, documentele referitoare la moștenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiții optime.

Stabilirea instanței competente teritorial presupune, în cauză, a se stabili dacă starea de indiviziune a cărei sistare se solicită rezultă sau nu din succesiune, pentru că în funcție de această constatare sunt incidente în cauză fie dispozițiile art. 118 din C. proc. civ. ("cererile privitoare la moștenire"), fie cele ale art. 117 alin. (3) raportate la art. 117 alin. (1) din C. proc. civ. care se aplică cererilor de împărțeală judiciară când indiviziunea nu rezultă din succesiune.

Prezentul conflict de competență a fost determinat de interpretarea diferită pe care cele două instanțe o dau noțiunii de indiviziune rezultată din succesiune.

Se reține faptul că emiterea certificatului de moștenitor nu este echivalentă cu ieșirea din indiviziune, prin acesta stabilindu-se doar calitatea de moștenitori și cotele deținute de fiecare, părțile rămânând în continuare în indiviziune asupra imobilelor, în calitate de coproprietari.

Prin urmare, în cauză este incidentă norma de competență specială prevăzută la art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cererea fiind de competența exclusivă a instanței de la ultimul domiciliu al defunctei, din moment ce subzistă starea de indiviziune derivată din deschiderea unei succesiuni.

În speță, așa cum rezultă din cuprinsul certificatului de moștenitor și a certificatului de deces, defuncta D. a decedat la data de 17 decembrie 2004 și a avut ultimul domiciliu în București, str. x.

Așa fiind, în considerarea argumentelor expuse, în raport de dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 954 C. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la ultimul domiciliu al defunctei, respectiv în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2019.

GGC - CL