ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1720/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1720/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 13.11.2018 sub nr. x/2018, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Cluj-Napoca - Direcția de Impozite și Taxe Locale, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea executării silite înseși, precum și anularea actelor de executare comunicate, constând în Titlul executoriu nr. x/15.07.2018 și adresa de înființare a popririi nr. x/22.10.2018, ambele emise în dosarul de executare nr. x/22.10.2018, precum și în actele de executare subsecvente celor menționate, care vor fi emise de organul de executare și comunicate până la soluționarea contestației la executare în primă instanță, să se dispună întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor poprite, în cuantum de 100 RON de către terțul poprit B., în temeiul art. 723 noul C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 1592/05.04.201 a Judecătoriei Suceava s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca pe considerentul că domiciliul debitoarei figurează ca fiind în Cluj-Napoca.
La rândul său, prin încheierea nr. 5371 din 3 iulie 2019, Judecătoria Cluj- *Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Suceava. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei conform art. 134 C. proc. civ., dispunând înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit fișei de evidență DEPABD, contestatoarea figurează cu domiciliul activ, din 30.03.2015, în mun. Cluj-Napoca, Calea x, însă, totodată rezultă și faptul că începând cu 2013 a avut stabilită reședința în mun. Suceava, str. x, chiar dacă nu în fiecare an și-ar fi reînnoit această viză de reședință. Coroborând acest aspect cu cele ce reies din contestațiile la executare (existente pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca x/2017, y/2017 și pe rolul Judecătoriei Suceava x/2017, y/2017) unde contestatoarea a indicat un domiciliu procesual ales la farmacia C. din Suceava, ea având și în prezent ocupația de farmacistă, rezultă că ea a locuit efectiv, în toată această perioadă, în mun. Suceava unde și lucrează.
Instanța a apreciat că trebuie luată în considerare această reședință a contestatoarei, nefiind în situația prevăzută de art. 651 alin. (2) C. proc. civ.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea formulată în cauza pendinte, s-a solicitat anularea executării silite înseși, precum și anularea actelor de executare comunicate, constând în Titlul executoriu nr. x/15.07.2018 și adresa de înființare a popririi nr. x/22.10.2018, ambele emise în dosarul de executare nr. x/22.10.2018, precum și în actele de executare subsecvente celor menționate, care vor fi emise de organul de executare și comunicate până la soluționarea contestației la executare în primă instanță, să se dispună întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor poprite, în cuantum de 100 RON de către terțul poprit B..
Potrivit dispozițiilor art. 651 C. proc. civ.: "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare. (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."
Conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "contestația la executare se introduce la instanța de executare".
Ca atare, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziție derogatorie de la competența stabilită prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare, este instanța competentă să soluționeze contestația la executare.
Înalta Curte reține, din actele dosarului, că debitoarea figurează cu domiciliul activ, din 30.03.2015, în mun. Cluj-Napoca, Calea x, iar începând cu 2013 a avut stabilită reședința în mun. Suceava, str. x.
Cererea de executare silită a fost promovată ulterior datei de stabilire a reședinței, având în vedere data dosarului de executare nr. x/22.10.2018.
Astfel, cum la data sesizării organului de executare domiciliul debitoarei era în mun. Cluj-Napoca, Calea x, jud. Cluj, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța competentă să judece contestația la executare este Judecătoria Cluj-Napoca.
Înalta Curte mai reține, în temeiul art. 651 alin. (2) C. proc. civ., că schimbarea domiciliului debitorului după declanșarea executării silite nu determină modificarea competenței instanței de executare, neavând relevanță pentru soluționarea excepției de necompetență teritorială criteriul reședinței.
De asemenea, prevederile imperative ale art. 651 alin. (1) din același cod fac referire expres la domiciliul debitorului, și nu la locuința sau reședința acestuia.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, constatând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 714 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Cluj-Napoca - Direcția de Impozite și Taxe Locale, având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2019.