ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1235/2019

HOTĂRÂRE

13.06.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1235/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la 15 iunie 2018, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimații B. reprezentat prin C. SRL și Biroul Executorului Judecătoresc D. a formulat contestație la executare, în cuprinsul căreia a solicitat anularea actelor de executare emise în Dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul BEJ D.

În drept a invocat dispozițiile art. 712 și următoarele C. proc. civ., O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 188/2000, Decretul 167/1958.

La 9 iulie 2018 contestatoarea a depus la dosar concluzii scrise, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău, față de împrejurarea că în anul 2014, când s-a format dosarul de executare, avea domiciliul pe raza teritorială a Judecătoriei Sector 5 București.

Prin Sentința civilă nr. 5340 din 9 octombrie 2018 Judecătoria Buzău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Din mențiunile din cartea de identitate depusă de contestatoare în copie la dosar, reiese că aceasta avea domiciliul în București, astfel încât instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, instanță în a cărei circumscripție se afla domiciliul contestatoarei A. la data sesizării organului de executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat Sentința civilă nr. 1331 din 27 februarie 2019 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că noțiunea de instanță de executare este definită în art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, sediul executorului judecătoresc, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum la momentul începerii executării silite, Biroul Executorului Judecătoresc D. avea sediul în Buzău, instanța a apreciat că Judecătoria Buzău este competentă să soluționeze contestația la executare.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Cu privire la conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Buzău și Judecătoria Sectorului 3 București, în ceea ce privește soluționarea contestației la executare formulată de către contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații B. reprezentat prin C. SRL și Biroul Executorului Judecătoresc D., Înalta Curte urmează a analiza cauza, în prealabil, din perspectiva aplicabilității în timp a legii procesuale.

Astfel, art. 24 din noul C. proc. civ. prevede că "dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Potrivit art. 622 alin. (2) din noul C. proc. civ., "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Având în vedere principiul neretroactivității legii civile, pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul a avut în vedere data la care creditorul a sesizat organul de executare.

Așadar, în vederea determinării legii aplicabile executării silite, se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare - momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc.

În speță, reiese că data înregistrării cererii de executare silită este 25 februarie 2014, dată la care nu deveniseră aplicabile dispozițiile art. VI din O.U.G. nr. 1/2016 publicată în M. Of. nr. 85/04.02.2016 - care prevăd că: începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cererile de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanțele judecătorești și cu procedura prevăzută de Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, astfel cum a fost modificată prin ordonanța de urgență.

Astfel, se constată că la data la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc erau în vigoare dispozițiile art. 650 C. proc. civ., care prevedeau că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Ulterior, aceste prevederi au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348/2014, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că la momentul începerii executării silite Biroul Executorului Judecătoresc D. avea sediul în Buzău.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, respectiv în favoarea Judecătoriei Buzău.