Decizia nr. 813/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 43/2019 a Curții de Apel Târgu

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș la data de 2 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației Naționale, solicitând obligarea acestuia să-i acorde stimulentul în sumă de 4440 RON, prevăzut de art. 5. lit. A) lit. c) din Normele metodologice din 27 iulie 2016 privind cheltuielile cu organizarea și desfășurarea competițiilor școlare, extrașcolare și extracurriculare, cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor premiați și unităților școlare de proveniență a premianților, aprobate prin H.G. nr. 536/2016.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 43 din 19 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., cu încuviințarea reprezentantului legal - tatăl B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, și, în consecință a fost obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale la acordarea către reclamantul A. a stimulentului în cuantum de 4.440 RON; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 43 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale. S-a solicitat de către recurent admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat și cerere de repunere în termenul de declarare a acestei căi de atac, susținând faptul că nu a putut declara recurs în termenul legal de la comunicarea hotărârii din cauza volumului mare de activitate al Direcției Generale Juridice din cadrul instituției, în care în acea perioadă au activat 6 consilieri juridici, care aveau de gestionat aproximativ 300 de dosare de instanță, alături de toate documentele ce trebuiau avizate pentru legalitate în cadrul ministerului, consilieri care făceau parte și din diferite comisii de specialitate.

Apărările formulate în recurs Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, solicitând, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, respingerea recursului, ca tardiv formulat. În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte va analiza cu prioritate cerința respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ și absolut, precedată însă, de analizarea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul-pârât. Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere așa cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ. În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la dosarul de fond, sentința atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 12 iulie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 28 august 2019, conform ștampilei de pe plicul aflat la dosarul de recurs, ultima zi de declarare a recursului fiind 29 iulie 2019. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut. Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ. În speță, recurentul-pârât a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, odată cu cererea de recurs, susținând faptul că nu a putut declara recurs în termenul legal de la comunicarea hotărârii din cauza volumului mare de activitate al Direcției Generale Juridice din cadrul instituției, în care în acea perioadă au activat 6 consilieri juridici, care aveau de gestionat aproximativ 300 de dosare de instanță, alături de toate documentele ce trebuiau avizate pentru legalitate în cadrul ministerului, consilieri care făceau parte și din diferite comisii de specialitate. Potrivit art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac." Termenul de decădere poate suporta, așadar, o repunere în termen în condițiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării și într-un interval de timp de la data încetării acestora. Potrivit art. 186 C. proc. civ., instituția de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu și-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ. Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării. În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute. Înalta Curte reține că, faptul că volumul de activitate la nivelul direcției juridice a Ministerului Educației Naționale a fost mare în raport cu numărul consilierilor juridici care și-au desfășurat activitatea în cadrul acesteia în perioada de referință, nu constituie un motiv temeinic justificat care să determine repunerea în termenul de declarare a recursului, în sensul dispozițiilor legale sus-amintite. Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a depus vreo dovadă în susținerea motivelor invocate prin cererea de repunere în termen și nici cu privire la data încetării împiedicării exercitării recursului, astfel că nici condițiile privind dovedirea de către parte a motivelor și formularea cererii de repunere în termen și a îndeplinirii actului de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării nu sunt îndeplinite. În contextul prezentat, în conformitate cu dispozițiile enunțate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul-pârât. Prin urmare, reține instanța că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurentul-pârât nefiind suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Astfel, comunicarea sentinței efectuată de către instanța de fond la data de 12 iulie 2019, potrivit dovezii de la dosarul instanței de fond, are efectul declanșării curgerii termenului de recurs împotriva pârâtului. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 29 iulie 2019, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ. Or, recursul a fost declarat la data de 28 august 2019, conform ștampilei de pe plicul aflat la dosarul de recurs, cu mult peste termenul prevăzut de lege. Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor. Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum recurentul-pârât a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. Așa fiind, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat. Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepției tardivității exclude analizarea criticilor susținute de recurentul-pârât prin cererea de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen și, pe cale de consecință, va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.