ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08/02/2016 pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu societatea S.C. B. S.R.L. următoarele: obligarea pârâtei la plata sumei de 250.578,12 RON, reprezentând preț neachitat conform facturilor; obligarea pârâtei la plata sumei de 27.697,55 RON dobânda legală penalizatoare aferentă obligațiilor principale, calculat de la data scadenței facturilor și până la data de 02.02.2016, și în continuare până la data achitării integrale și efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinta nr. 103 din 19.10.2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta S.C. B. S.R.L.. S-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A.- în insolvență reprezentată prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta, societatea S.C. B. S.R.L. și în consecință: a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 250.578,12 RON reprezentând preț neachitat precum și dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal de la data formulării acțiunii (08.02.2016) și în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal. S-au respins restul pretențiilor din cererea introductivă. A fost obligată pârâta la plata sumei de 6.110 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale constând în taxa judiciară de timbru aferentă petitului principal.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu apel de societatea pârâtă S.C. B. S.R.L. care a solicitat modificarea în tot a sentinței apelate și constatarea compensării sumelor de plată față de creditoarea A. S.A..

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 359/A din 1 octombrie 2018 a respins apelul formulat de pârâta societatea S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței nr. 103/19.10.2017 pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei nr. 359/A din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susține că la 03.02.2015 s-a încheiat între părți convenția de compensare a unor sume datorate de către A. S.A. având ca obiect înțelegerea de compensare a unor sume datorate de A. S.A prin încheierea în viitor a unor convenții tripartite. Convenția tripartită A. S.A. s-a încheiat în cursul lunii mai 2015 astfel că greșit s-a reținut că această convenție nu are dată certă sau că acceptul nu ar fi ajuns la celelalte părți, acest lucru reieșind din cuprinsul actului.

Recurenta-pârâtă arată că, în baza acestei convenții, A. S.A. a achitat către A. S.A. suma de 240.000 RON, fiind predat dreptul de proprietate și folosința autoturismelor. De asemenea, au fost compensate sume cu D..

În aceste condiții, arată recurenta, nu se poate reține faptul că pârâta nu a acceptat încheierea acestei convenții tripartite sau că reclamanta nu ar fi avut cunoștință de acordul în acest sens. În ceea ce privește existența raportului juridic contractual este lipsită de relevanță întocmirea sau nu a ordinelor de compensare.

Un alt aspect reținut greșit de către instanța de apel este acela că pârâta ar fi cerut deschiderea procedurii de insolvență a A. S.A. în baza acestei creanțe.

Concluziile la care a ajuns instanța de apel, arată recurenta, nu sunt susținute de probele administrate. Convenția are dată certă pentru că a fost înregistrată, a fost executată parțial, iar compensarea trebuie avută în vedere la analizarea pretențiilor solicitate de reclamantă, pârâta la acest moment nedatorând nicio sumă de bani societății A. S.A..

Raportat la această situație de fapt, recurenta-pârâtă apreciază că nu au fost avute în vedere prevederile art. 1616-1617 C. civ., față de faptul că reclamanta nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Se susține că instanța de apel că nu a analizat susținerile părții referitoare la starea de fapt și de drept, caracterul devolutiv al apelului nefiind respectat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 aprilie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar prin încheierea din 24 octombrie 2019 a fost respinsă excepția nulității recursului și a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 23 ianuarie 2020, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că instanța de apel nu a dat curs convenției nr. 466/3.02.2015 încheiate între A. S.R.L. și B. S.R.L. având ca obiect înțelegerea de compensare a unor sume datorate de către A. S.A., fiind încălcate astfel dispozițiile art. 1616-1617 C. civ.

Se observă că, în fapt, recurenta reia una din criticile formulate și în fața instanței de apel, cadru procesual în care partea menționată a solicitat să se constate intervenită compensarea.

În acest context, în cadrul recursului, recurenta critică decizia de apel sub aspectul nelegalității dedus din neanalizarea susținerii sale vizând compensarea creanței pretinse de intimată.

Înalta Curte înlătură critica formulată reținând că recurenta a învestit prima instanță cu o cerere reconvențională prin care a solicitat, printre altele și constatarea compensării. Ulterior, însă, înainte de pronunțarea sentinței, recurenta a renunțat la judecarea cererii sale.

Din această perspectivă, se reține că legalitatea deciziei de apel, prin care, în aplicarea dispozițiilor art. 478 alin. (1) și (2) C. proc. civ. s-a apreciat că în calea devolutivă de atac nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, astfel încât cererea de constatare a compensării reprezintă o cerere nouă, ce nu poate fi primită și analizată.

Recurenta a criticat și faptul că decizia atacată nu este motivată, instanța de apel rezumându-se să reia susținerile instanței de fond, fără a analiza susținerile acesteia referitoare la starea de fapt și de drept aplicabilă în cauză.

Nici această critică nu poate fi primită.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora, limitele efectului devolutiv al apelului sunt determinate de ceea ce s-a apelat, dar și prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

În acest sens, s-a reținut că recurenta-pârâtă nu a adus nicio critică statuărilor primei instanțe cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor, ba dimpotrivă prin invocarea compensării creanțelor prin cererea de apel recurenta-pârâtă a întărit această dezlegare dată de instanța de fond.

Raportat la aceste considerații, în mod corect s-a reținut prin decizia recurată faptul că, prin motivele de apel recurenta-pârâtă a făcut abstracție de considerentele hotărârii instanței de fond și nu a adus argumente în combaterea acesteia, motivele de apel vizând aspecte străine de cele care au stat la baza sentinței apelate.

Nu se poate reține, așa cum susține recurenta, nelegalitatea deciziei de apel prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (6) C. proc. civ. în condițiile în care instanța de apel a motivat corespunzător solicitarea părții de constatare a compensării prin aplicarea art. 477-478 C. proc. civ.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L.împotriva deciziei nr. 359/A din 01 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L.împotriva deciziei nr. 359/A din 01 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar E. S.P.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.