ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 150/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 24.05.2016 sub nr. x/2016 reclamanta A. S.R.L. societate în insolvență, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 992.000 RON reprezentând 800.000 RON debit principal și 192.000 RON TVA aplicat la debitul principal, conform angajamentului din data de 24.08.2015, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale remuneratorii, calculată până la data achitării debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, prin sentința civilă nr. 788 din 25 octombrie 2017,a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L..

Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă, prin decizia nr. 856/2018 din 09 octombrie 2018, a admis apelul civil formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 788/25.10.2017 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L, a schimbat în tot sentința civilă apelată, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 992.000 RON reprezentând debit principal și TVA precum și dobânda legală de la data cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că potrivit convenției Angajament din data de 24.08.2015, părțile semnatare au convenit ca suma de 800.000 RON + TVA (în total 992.000 RON) să fie achitată de B. S.R.L. către A. S.R.L. eșalonat, începând cu situația intermediară de lucrări (SIL) nr. 9 și următoarele, scadența plăților (în valoare de 20% din fiecare SIL) fiind stabilită la 3 zile de la încasarea sumei de la Compania de Apă Târgoviște S.A

Curtea a reținut că Angajamentul din data de 24.08.2015 este un act juridic valabil, asumat prin semnătură de către părțile contractante, act care nu a fost contestat de niciuna dintre părți având în vedere că S.C. B. nu a formulat o acțiune în anularea acestui înscris, cerere reconvențională sau un alt demers judiciar prin care să invoce eventuala lipsă a unor condiții de valabilitate a actului juridic. S-a mai reținut că prin Notele de ședință din 13.04.2017, intimata-pârâtă a recunoscut obligația de plată din înscrisul ce face obiectul cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 348 și urm. C. proc. civ.. În aceleași note de ședință, precum și întâmpinarea formulată în apel, intimata pârâtă a susținut că se află în imposibilitatea de plată a sumei la care s-a obligat prin Angajament întrucât nu s-ar fi emis o factură din partea apelantei cu privire la această sumă, apărare pe care instanța a reținut-o ca neîntemeiată în raport de textul legal al art. 286 alin. (4) lit. f) Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare.

În ceea ce privește motivarea instanței de fond cu privire la cauza acestui act juridic, instanța de apel a reținut că judecătorul fondului a interpretat greșit dispozițiile art. 1235 și 1239 C. civ., având în vedere că dispozițiile C. civ. prezumă cauza și nu trebuie dovedită, însă în cauza de față, aceasta este confirmată de raporturile juridice dintre părți, respectiv contractele de subantrepriză a lucrărilor de construcție.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. B. S.R.L.

Recurenta - pârâtă se raportează la dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate sub aspectul soluției și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Un prim motiv de recurs este acela că instanța de apel a respins ca tardivă cererea de probatorii cu motivarea că probele nu au fost solicitate o dată cu întâmpinarea, rețineri care sunt eronate în opinia recurentei, aceasta susținând că a indicat în cuprinsul întâmpinării proba cu înscrisuri astfel că i-a fost încălcat dreptul la apărare, înscrisurile probând că reclamanta solicită recuperarea aceleiași sume de bani și de la C. S.A. precum și de la Compania de Apă Târgoviște S.A..

Al doilea motiv de recurs este reprezentat de faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1169 C. civ., art. 1270 alin. (1) C. civ., art. 1235, art. 1239, art. 1247 C. civ.

Instanța de apel a avut o reprezentare defectuoasă în momentul în care a apreciat că nulitatea absolută a unui act poate fi analizată numai în situația în care aceasta a fost invocată în prealabil, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, or dacă, conform art. 1247 alin. (2) C. civ., nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pentru instanța este o obligație de a o invoca din oficiu. Potrivit deciziei atacate, angajamentul din data de 24 august 2015, deși criticabil pentru motive de nulitate absolută, este valabil în lipsa invocării nulității de către părți.

Instanța de apel a reținut în mod greșit prevederile art. 286 alin. (4) lit. f) Codul fiscal, acesta fiind punctul de vedere al expertului parte propus de reclamant, dispoziții care nu sunt aplicabile speței pendinte întrucât nu subzistă ipoteza în care sumele ar fi fost achitate în numele și în contul altei persoane.

Instanța de apel a reținut în mod greșit că pârâta a recunoscut obligațiile din cuprinsul Angajamentului, în realitate acestea fiind asumate sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții de către reclamantă.

În continuare, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel în mod greșit a înlăturat concluziile Raportului de expertiză din cadrul obiectivelor 6-8 deși acestea erau pertinente și utile cauzei. Din punct de vedere contabil, pârâta nu poate realiza o plată fără a avea la bază documente justificative, fără să fi fost emisă în prealabil o factură, un act contabil în care să se precizeze bunul, calitatea, cantitatea, prețul, această concluzie fiind indicată și în raportul de expertiză unde se precizează că angajamentul din 24 august 2015 nu este un document financiar contabil justificativ.

Recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că din corelarea datelor se evidențiază împrejurarea că pârâta a încasat de la beneficiar strict sumele de bani pentru lucrările efectuate de aceasta, nu și pentru cele realizate anterior de reclamantă. În opinia recurentei, reclamanta încearcă să inducă în eroare instanța, având în vedere că aceeași sumă de bani, pentru aceleași lucrări a fost solicitată și de la Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A.. Astfel cum a concluzionat expertul numit în cauză, beneficiarul a achitat factura emisa pentru antreprenorul general, iar reclamantei i-au fost achitate lucrările efectuate în temeiul contractului de antrepriză, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Recurenta-pârâtă argumentează în sensul că o ultimă critică adusă deciziei recurată se raportează la maniera în care instanța de apel a apreciat că respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză nu a fost motivată de către instanța de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 aprilie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar prin încheierea din 10 octombrie 2019 a fost respinsă excepția nulității recursului și a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 23 ianuarie 2020, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. susținând că i-a fost încălcat dreptul la apărare de către instanța de apel deoarece i-a fost respinsă ca tardivă cererea de probatorii.

Potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Motivul de recurs vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. potrivit cu care, nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. Nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. vizează așadar o singură ipoteză de nulitate și anume: încălcarea formelor procedurale, condiționată de producerea unei vătămări.

Din prevederile art. 178 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că nulitatea relativă poate fi invocată numai de către partea interesată, deci ale cărei interese sunt protejate prin norma încălcată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria sa fapta.

Deși a invocat acest motiv de recurs, recurenta nu a susținut încălcarea dispozițiilor art. 205 alin. (2) lit. d) C. proc. civ. ci doar faptul că instanța i-a încălcat dreptul la apărare din perspectiva reținerii ca tardive a cererii de depunere înscrisuri.

Înalta Curte reține că exercitarea dreptului la apărare trebuie să se manifeste în limitele și după procedura prevăzută de lege, respectiv de art. 10 C. proc. civ. în conformitate cu care părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie astfel la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Or, în cauză recurenta nu și-a îndeplinit la timp obligațiile procedurale și nu a depus în termenul legal înscrisurile cu care a înțeles să-și probeze pretențiile, astfel că ipoteza susținută în cadrul acestui motiv de recurs nu se confirmă întrucât culpa constatării tardivității cererii de depunere înscrisuri aparține recurentei.

Recurenta a invocat și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1169 C. civ., art. 1270 alin. (1) C. civ., art. 1235, art. 1239, art. 1247 C. civ., instanța apreciind că nulitatea absolută a unui act poate fi analizată numai în situația în care aceasta a fost invocată în prealabil, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, motiv pentru care, angajamentul din data de 24 august 2015, este valabil chiar în lipsa invocării nulității de către părți.

Înaltă Curte reține ca motivul admiterii apelului reclamantei a fost reprezentat de faptul ca instanța de fond s-a pronunțat asupra nulității Angajamentului fără să fi fost învestită cu o cerere în acest sens și fără să pună în discuția părților acest aspect, fiind încălcat astfel principiul contradictorialității.

Pe de altă parte, Înaltă Curte observă că, nulitatea reținută de instanța de fond respectiv, lipsa cauzei actului juridic, este calificată de art. 1238 C. civ. ca fiind o nulitate relativă, motiv pentru care instanța nici nu putea să o invoce din oficiu, conform art. 1248 alin. (3) C. civ., astfel că și din acest punct de vedere critica este nefondată.

Cu referire la valabilitatea actului în cauză, în mod corect a reținut instanța de apel că executarea obligațiilor asumate de părți prin încheierea Angajamentului nu este condiționată de mențiunile efectuate de acestea în contabilitate, actul având caracter bilateral, acesta reprezentând voința concordant a părților, cu putere de lege între părțile semnatare, conform art. 1270 C. civ.

Contrar susținerilor recurentei, în cauza nu au fost încălcate dispozițiile art. 1235 și 1239. Astfel, în ceea ce privește cauza actului juridic, legiuitorul a instituit prin art. 1239 alin. (2) C. civ. prezumția de valabilitate a cauzei până la proba contrară, prezumție care nu a fost răsturnată în cauză.

Raportat la incidența acestor dispoziții, instanța de apel a reținut că valabilitatea cauzei este confirmată de raporturile juridice dintre părți generate de contractele de subantrepriză de construcții.

Recurenta a susținut și faptul ca instanța de apel a reținut în mod greșit prevederile art. 286 alin. (4) lit. f) Codul fiscal, dispoziții care nu sunt aplicabile speței pendinte întrucât nu subzistă ipoteza în care sumele ar fi fost achitate în numele și în contul altei persoane.

Nici aceasta critică nu poate fi primita întrucât motivul invocat de recurenta-pârâtă în apărare cum că s-a aflat în imposibilitatea de plată a sumei la care s-a obligat prin Angajament deoarece nu s-ar fi emis o factură în acest sens de către reclamantă, nu este de natură să împiedice executarea obligațiilor, cerința emiterii facturii neconstituind, în raport de prevederile Angajamentului, o cauză legitimă de neplată a sumelor la care pârâta s-a angajat. Trimiterile instanței la prevederile art. 286 alin. (4) lit. f) Codul fiscal constituie un argument suplimentar, acesta având doar relevanță fiscală.

Recurenta consideră că instanța de apel a reținut în mod greșit că a recunoscut obligațiile din cuprinsul Angajamentului, în realitate acestea fiind asumate sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții de către reclamantă.

Nici aceste susțineri nu sunt fondate. Din situația de fapt reținuta de instanța de apel, în urma administrării probelor cu expertiză rezultă că pârâta nu a achitat sumele la care s-a obligat prin Angajament, aceasta recunoscând prin notele de ședință ca a acceptat și semnat acest act susținând că nu a plătit în lipsa facturii emise de reclamant.

Conform art. 348 C. proc. civ. constituie mărturisire recunoașterea de către una dintre părți din proprie inițiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau după caz, apărarea.

Sensul în care instanța a reținut aceste dispoziții nu a fost unul formal ci unul susținut pe probele cu expertiză administrate în cauză, ca atare instanța nu s-a rezumat la simpla mărturisire a pârâtei.

Criticile prin care recurenta face trimitere la înscrisurile și la expertizele administrate în cauză precum și la modul de interpretare a acestora au în vedere aspecte de netemeinicie care exced controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs.

Fata de considerente reținute, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 856/2018 din 09 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar D. și administrator special E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 856/2018 din 09 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar D. și administrator special E..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.