ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1453/2017

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței, pronunțarea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 154/2012, a unei hotărâri care să țină loc de contract de drept de acces pe proprietăți între A. S.R.L. și B. S.A., având clauzele generale care au figurat și în cuprinsul contractului nr. x/23 aprilie 2010, astfel cum a fost amendat prin actele adiționale ulterioare, cu următoarele propuneri în ceea ce privește condițiile tehnico-economice speciale principale: 1.1. Obiectul contractului să îl constituie utilizarea de către reclamantă a unui total de 7077 stâlpi de susținere a liniilor electrice de joasă și medie tensiune, după cum urmează: a) 6986 stâlpi de joasă tensiune; b) 91 de stâlpi de medie tensiune; pe care aceasta îi folosește în prezent conform contractului nr. x/23 aprilie 2010, astfel cum a fost acesta prelungit prin acte adiționale; 1.

Chiria datorată de către reclamantă să fie în valoare de: a) în cazul stâlpilor de joasă tensiune, la nivelul prețului stabilit în Actul adițional nr. x/2013, adică: - 2,70 RON/lună/stâlp fără TVA pentru stâlpii amplasați în mediul rural; - 4,35 RON/lună/stâlp fără TVA pentru stâlpii amplasați în mediul urban; b) în cazul stâlpilor de medie tensiune, la nivelul prețului stabilit în actul adițional nr. x/2013, adică: - 24,01 RON/lună/stâlp fără TVA pentru stâlpii amplasați în mediul rural; 29,52 RON/lună/stâlp fără TVA pentru stâlpii din mediul urban. 1.

Durata noului contract să fie 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2018. 2. Prin sentința civilă nr. 1805 din 22 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei A. S.R.L.. 3. Împotriva încheierii de ședință din 16 martie 2016 și a sentinței civile nr. 1805 din 22 martie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel. Prin decizia nr. 2161A din 16 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L..

Împotriva deciziei nr. 2161A din 16 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în vederea completării probatoriului administrat în primă instanță și pronunțarea unei soluții legale, în temeiul art. 14 din Legea nr. 154/2012. Totodată, s-a solicitat să se constate faptul că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material privind dreptul de acces pe proprietăți reglementat de capitolul al II-lea din Legea nr. 154/2012, reținând că în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 14 din Legea nr. 154/2012.

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2017, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cerere de renunțare la judecata recursului, în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ. 5. Înalta Curte a luat în examinare cererea vizând renunțarea la judecata recursului formulată în cauză și a reținut: Prealabil, se constată că din conținutul cererii rezultă că manifestarea de voință a părții este în sensul renunțării la calea de atac exercitată, împrejurarea față de care cererea de renunțare la judecata recursului va fi analizată în raport cu prevederile art. 404 alin. (2) coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ. Dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că renunțarea la calea de atac se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre. Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, nu numai înainte, dar și după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac. În cauză, retragerea căii de atac s-a făcut după înaintarea și înregistrarea dosarului la instanța superioară, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (2) coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficiență manifestării de voință exprimată de reclamanta S.C. A. S.R.L. privind renunțarea la calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei nr. 2161 A din 16 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Așa fiind, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului.