ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1334/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat să se pronunțe o hotărâre judecătorească, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. și S.C. E. S.R.L., care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la spațiul de 500 mp, întreaga suprafață construită situat la etajul 1 al imobilului (Clădire de tip 2S+P+M+6E), inclusiv balcoanele, terasele și logiile aferente, împreună cu o cotă indiviză aferentă din teren și din spațiile construite aflate în indiviziune forțată și perpetuă, edificat pe terenul aflat în Bd. x nr. 15 B, intabulat în CF nr. x (Nr. CF vechi 62483_4), nr. cadastral x (Nr. Cad. vechi 9661), UAT București; să se declare în baza art. 1562 alin. (2) noul C. civ. inopozabil față de reclamantă contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții C. și D. cu pârâta S.C. E. S.R.L. autentificat la BNP F. sub nr. x din 7 februarie 2013 în măsura necesară admiterii petitului 1; să se dispună, în baza art. 898 pct. 2 noul C. civ., înscrierea provizorie în Cartea Funciară nr. x a UAT București, nr. cad. x, a hotărârii judecătorești până la rămânerea definitivă a acesteia.

În subsidiar, în măsura în care nu este posibilă admiterea petitului 1, s-a solicitat să se pronunțe rezoluțiunea Antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iunie 2011, și să fie obligați în solidar pârâții B., C. și D. la plata de daune-interese compensatorii și moratorii în sumă de 370.000 USD, echivalentul în RON la data plății efective, reprezentând prețul antecontractului cu dată certă 8 iunie 2011, achitat în întregime de către promitentul-cumpărător și echivalentul în RON la data plății efective a sumei de 334.000 USD, reprezentând penalități de întârziere conform contractului, calculate pentru perioada 1 decembrie 2011 - 1 octombrie 2013, data raportului de evaluare, în total 668 de zile întârziere.

Pârâții C. și D. au depus întâmpinare și cerere reconvențională, în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâții B. și S.C. E. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța:

În subsidiar, s-a solicitat, în situația în care instanța va înlătura argumentele simulației, admiterea în parte a acțiunii principale, în sensul de a pronunța o hotărâre judecătorească, în contradictoriu cu succesorii particulari ai contractanților inițiali, respectiv între reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta S.C. E. S.R.L., succesor particular al proprietarilor inițiali în temeiul art. 1282 alin. (2) noul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 673 din 5 iunie 2014 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a instanței și a trimis cauza Tribunalului București în vederea repartizării către secția a VI-a Civilă, apreciind că prezentul litigiu este unul cu profesioniști.

Pe rolul secției a VI-a Civilă a Tribunalului București cauza a fost înregistrată la data de 24 iunie 2014 sub nr. x/2014*.

La data de 7 ianuarie 2015, în temeiul art. 68 alin. (2) noul C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv S.C. H. S.R.L., I. și J., solicitând ca în baza art. 1562 alin. (2) noul C. civ. să se constate inopozabilitatea față de reclamantă a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâta S.C. E. S.R.L., autentificate la BNP K. sub nr. x din 30 iulie 2014, nr. 1292 din 30 iulie 2014 și nr. 1293 din 30 iulie 2014 cu pârâții S.C. H. S.R.L., I. și J., în măsura necesară admiterii petitului 1 al acțiunii.

La termenul de judecată din data de 4 iunie 2015 această cerere de intervenție a fost admisă în principiu.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 4274 din 23 iulie 2015 a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C., D. și B., excepția prematurității, excepția lipsei de interes, precum și cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională, cererea de chemare în judecată a altor persoane.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 596 din 5 aprilie 2016, a admis apelul formulat de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar L., împotriva sentinței civile nr. 4274 din 23 iulie 2015, pronunțată de secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr. x/2014.

A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că:

A admis în parte acțiunea.

A dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iunie 2011.

A obligat în solidar pe pârâții B., C. și D. la plata către reclamantă a sumei de 370.000 USD (preț antecontract), 334.000 USD (penalități de întârziere) și 32.549,58 RON cheltuieli de judecată.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs principal recurenții-pârâți C. și D. și recurs incident recurentul-pârât B..

I.Recurenții-pârâți solicită admiterea recursului principal, casarea deciziei atacate iar, în rejudecare, respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, reproșând instanței de apel încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare prevăzute de art. 948 vechiul C. civ. și încălcarea dispozițiilor privind plata prevăzute de art. 1.724 vechiul C. civ.

În concret, criticile formulate, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate:

O primă critică vizează faptul că, în mod greșit, instanța a interpretat probatoriul administrat constatând că s-a făcut dovada plății sumei de $370.000 USD, reprezentând prețul stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iunie 2011 sub semnătură privată, înscrisurile noi nefiind depuse în fața instanței de apel în condiții procedurale.

În susținerea acestei critici recurenții precizează că înscrisurile înfățișate pentru prima dată în fața instanței de apel nu reprezintă dovada achitării prețului, acestea probând numai ridicarea în numerar a unor sume de bani și nu pot proba plata prețului întrucât nu se coroborează cu alte probe din dosar.

Totodată, recurenții invocă inadmisibilitatea acestei probe în fața instanței de apel în condițiile în care acestea nu au fost indicate, depuse în fața instanței de fond.

În concret, recurenții arată că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1091, art. 1096, art. 1100, art. 1101, art. 1104, art. 1113 C. civ. ce reglementează dovada plății dat fiind faptul că nu există acordul recurenților de vânzare către autorul reclamantei pentru etajul 1 din imobil și nici dovada plății prețului, întrucât ordinele de plată depuse nu fac dovada că s-a plătit prețul pentru etajul 1, aceleași ordine de plată fiind depuse și în litigiul ce a vizat mezaninul construcției.

Cea de-a doua critică se referă la faptul că instanța de apel a aplicat greșit legea cu privire la contractul de mandat, aceasta neputând adăuga la lege, în sensul de a schimba voința părților - de exceptare de la vânzare a etajului 1 prin interpretarea actului adițional care ar fi ratificat vânzarea.

Consideră recurenții că regulile mandatului nu permit această interpretare, decizia recurată fiind astfel pronunțată cu încălcarea art. 69, art. 1535, art. 1536, art. 1537 C. civ.

În susținerea acestei critici recurenții aduc argumente ce vizează aspecte de fapt constând în afirmațiile făcute de intimatul G. cu privire la intenția sa de a plăti suma de 370 000 USD în contul recurentului B., în acceptarea de către același intimat a garanției personale a aceluiași recurent, în operațiunile financiare existente între aceste părți.

În cadrul celei de-a treia critici recurenții reproșează instanței de apel că a aplicat greșit dispozițiile privitoare la contractul și antecontractul de vânzare-cumpărare reținând culpa recurenților în neexecutarea convenției și obligându-i la dezdăunări.

Sub acest aspect recurenții, reiterând faptul că promitentul cumpărător nu a făcut dovada plății prețului, consideră că acesta nu poate emite pretenții de cumpărător, apreciind că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 1298, art. 1322, art. 1323, art. 1361 C. civ.

În susținerea acestei critici recurenții fac trimitere la art. 5 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP F. sub nr. x din 7 februarie 2013 încheiat între recurenți și intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L. prin care aceasta a preluat toate drepturile și obligațiile privind executarea lucrărilor de construire și ulterior vânzarea spațiilor către promitenții cumpărători.

Recurenții concluzionează că intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L. are calitate de succesor cu titlu particular pentru toate drepturile și obligațiile lor, sens în care recurenții nu pot avea nicio culpă în neexecutarea promisiunilor de vânzare-cumpărare.

Prin cea de-a patra critică recurenții reproșează instanței de apel că a pronunțat o hotărâre nelegală când a reținut faptul că recurenții nu au atacat cu apel sentința de fond prin care s-a respins cererea reconvențională față de faptul că sentința le era favorabilă și nu aveau interes să o apeleze.

Recurentul-pârât B. solicită admiterea recursului incident, casarea deciziei recurate, respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, subsumându-și criticile motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., acestea fiind identice cu cele din recursul principal.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident ca inadmisibil iar pe fond, ca neîntemeiat.

La termenul din 28 septembrie 2017, instanța de recurs a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului incident.

I. Înalta Curte, analizând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și de apărările invocate, constată că recursul principal este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Cu titlu prealabil este de subliniat că, în cadrul criticilor formulate, recurenții invocă argumente ce țin și de reinterpretarea probelor, tinzând spre o restabilire a situației de fapt, aspecte ce nu vor fi analizate întrucât nu pot forma obiectul examenului de legalitate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind faptul că vizează netemeinicia hotărârii atacate.

În ceea ce privește prima critică este de reținut că înscrisurile noi au fost depuse în fața instanței de apel cu respectarea art. 478 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., conform căruia instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, neputându-se astfel reproșa instanței de prim control judiciar încălcarea normei procedurale mai sus evocate, instanțele de fond fiind suverane în a aprecia asupra pertinenței și utilității probelor.

Sub acest aspect instanța de apel s-a pronunțat atât prin încheierea de la data de 16 februarie 2016, când a respins cererea de probatorii solicitată de apelanta-reclamantă, constând în interogatoriul pârâtului B. și proba testimonială, instanța apreciind că aspectele ce se doreau a fi dovedite puteau fi probate prin intermediul probei cu înscrisuri, cât și prin încheierea de la data de 22 martie 2016 când instanța a admis cererea de probe cu înscrisuri solicitată de apelantă, cu respectarea dispozițiilor art. 254 pct. 4 C. proc. civ.

Efectuarea plății a fost constatată de către instanță urmare a coroborării înscrisurilor administrate în dovedirea remiterii către recurentul din recursul incident a sumei de 370.000 USD, în condițiile stipulate în art. 12 pct. 3 și art. 13 alin. (1) din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iunie 2011.

Înscrisurile care au confirmat plata prețului depuse atât în fața instanței de fond cât și a celei de apel sunt extrasele de cont prezentate în condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. existente la dosarul Tribunalului, 148-149 din dosarul Curții, ordinul de plată datat 25 noiembrie 2010 din dosarul Tribunalului, la care se adaugă și declarația recurentului B. prin care confirmă primirea integrală a prețului.

Prin urmare, criticile referitoare la nelegalitatea administrării probei cu înscrisuri, critici care, nu pot fi încadrate decât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu pot fi primite. Astfel, contrar susținerilor recurenților, în apel părțile pot folosi și alte dovezi decât cele invocate la prima instanță, aspect ce rezultă în mod explicit din prevederile art. 478 alin. (2) teza I C. proc. civ.. Mai mult, așa cum s-a mai arătat în precedent, chiar dacă proba cu înscrisuri nu a fost solicitată prin cererea de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 470 alin. (4) raportat la art. 194 lit. e) C. proc. civ., dispozițiile art. 478 alin. (2) teza ultimă permit instanței de apel să încuviințeze administrarea acelor probe a căror necesitate rezultă din dezbateri. Cât privește toate celelalte critici formulate de recurenți, acestea vizează exclusiv modul de apreciere a probelor de către instanța de apel, stabilirea existenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, ceea ce reprezintă, în contextul dispozițiilor art. 264 C. proc. civ. atributul suveran al instanțelor de fond.

Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Dinamica raporturilor juridice relevante din perspectiva acestui motiv de nelegalitate arată următoarele:

Prin contractul de asociere nr. x/2010 încheiat între C. și D. în calitate de proprietari beneficiari și B. în calitate de investitor beneficiar s-a convenit ca soții beneficiari să dobândească în proprietate deplină suprafața de 800 m

2

cu destinația de spațiu de birou situat la etajul1 și apartamente situate la etajele superioare.

Prin procura nr. 315 din 9 martie 2010 soții Pleșa l-au împuternicit pe B. să negocieze înstrăinarea spațiilor ce vor compune construcția ce urmează a se edifica și să semneze antecontracte de vânzare-cumpărare și/sau de construire cu excepția suprafeței construite de 800 m

2

.

Contractul de asociere a fost modificat prin trei acte adiționale succesive, primul încheiat la 7 mai 2010, al doilea la 24 iunie 2011 și al treilea la 9 mai 2012.

La data de 8 iunie 2011 s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 23 între B. în nume propriu dar și în calitate de mandatar al recurenților Pleșa în calitate de promitenți vânzători și G. în calitate de promitent cumpărător, acesta vizând construirea și promisiunea vânzării întregii suprafețe construite a spațiului de la etajul 1 al imobilului.

La data de 24 iunie 2011 între recurenții Pleșa și intimatul B. se încheie actul adițional nr. x la contractul de asociere, părțile convenind ca la finalul asocierii recurenții Pleșa să dobândească în proprietate deplină o suprafață de 1100 mp compusă din două etaje consecutive și locuri de parcare.

Desfășurarea în timp a raporturilor juridice evocate relevă depășirea limitelor împuternicirii date intimatului B. de către recurenții Pleșa prin procura autentificată sub nr. x din 9 martie 2010, prin aceea că mandatarul a promis spre vânzare promitentului cumpărător G. în cadrul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/2011 spațiul ce era exceptat de la contractare. Cum mandanții au consimțit la încheierea actului adițional nr. x din 24 iunie 2011 la contractul de asociere, aceștia au ratificat în mod tacit antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu depășirea limitelor mandatului, ceea ce, din punct de vedere juridic, valorează mandat în sensul art. 1546 alin. (2) C. civ., împrejurare față de care recurenții mandanți sunt obligați față de terțul promitent-cumpărător în limitele mandatului ratificat, neputându-se reproșa nici sub acest aspect instanței de apel încălcarea vreunuia dintre textele de lege indicate de recurenți în cadrul celei de-a doua critici.

Cea de-a treia critică din recurs ce vizează aplicarea greșită a dispozițiilor din contract și din antecontract cât privește obligarea recurenților la dezdăunări în condițiile în care promitentul cumpărător nu a făcut dovada plății prețului este, de asemenea, nefondată și din perspectiva considerentelor care au fundamentat raționamentul ce a stat la baza analizei primelor două critici de nelegalitate invocate de recurenți.

Astfel, în condițiile în care instanța a statuat asupra primirii integrale a sumei ce reprezintă prețul din antecontractul de vânzare-cumpărare de către intimatul B., în aplicarea principiului forței obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ., aceasta a analizat și obligația corelativă a promitenților vânzători prevăzută la art. 9 din antecontract, potrivit căreia promitenții-vânzători și-au asumat obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 1 decembrie 2011 - dată până la care să și predea spațiul beneficiarului, în caz contrar, urmând a fi penalizați cu suma de 500 USD pentru fiecare zi de întârziere, art. 11 din antecontract prevăzând aceeași penalitate pentru situația neîncheierii contractului în forma autentică din cauza promitenților-vânzători și/sau a mandatarului.

Așadar, instanța de apel, efectuând o corectă interpretare a dispozițiilor contractuale mai sus evocate din perspectiva situației de fapt reținută, a făcut aplicarea art. 1020 - 1021 C. civ. pe fondul neexecutării culpabile de către recurenții promitenți până la data încheierii contractului nr. x/2013, ulterior executarea nemaiputând fi posibilă, a obligațiilor ce le reveneau, pronunțând rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și aplicând în mod complementar sancțiunea asupra căreia părțile au convenit în art. 9 din evocata convenție în condițiile art. 1066 C. civ.

Nici cea de-a patra critică nu poate fi primită față de faptul că recurenții nu au atacat sentința instanței de fond prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională prin care recurenții solicitau să se constate simulația prin interpunere de persoane, statuările instanței de fond cu privire la această chestiune de drept dobândind astfel autoritate de lucru judecat.

Astfel, pârâții-reclamanți, în contextul în care cererea reconvențională le-a fost respinsă, erau îndreptățiți să formuleze apel incident, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, conform art. 472 alin. (1) C. proc. civ.. Așadar, criticile decurgând din modul de soluționare a cererii reconvenționale nu pot fi formulate pe calea recursului, omisso medio, fiind contrar dispozițiilor art. 459 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Excepția de netimbrare a recursului incident, invocată din oficiu și care are prioritate în soluționare față de excepția inadmisibilității recursului, urmează a fi admisă.

Recursul incident va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii ...".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Conform art. 197 C. proc. civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.

În cauză se constată că cererea nu a fost timbrată anticipat și că recurentul-reclamant în recursul incident nu s-a conformat nici dispoziției instanței de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 15 737,83 RON, deși i s-a pus în vedere să depună dovada achitării acesteia, astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă la dosar (fila x).

Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 197 C. proc. civ. și art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului incident.

Prin urmare, față de cele arătate, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și cum în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, se apreciază că chestiunea prealabilă invocată din oficiu,este întemeiată, sens în care va admite excepția de netimbrare invocată din oficiu și va anula recursul incident, ca netimbrat.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 496 C. civ. va respinge ca nefondat recursul principal și, constatând îndeplinite cerințele art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenții C. și D. să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 4590 RON cheltuieli de judecată, sumă dovedită, potrivit art. 452 C. proc. civ., cu extrasul de cont depus la dosar recurs, constând în onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții - pârâți C. și D. împotriva deciziei civile nr. 596 din 5 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenții-pârâți C. și D. să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR M. SUMA DE 4590 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Anulează recursul incident declarat recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 596 din 5 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi28 septembrie 2017.