ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1844/2017

Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1269/12.06.2017 a Tribunalului Constanța s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanța reținând incidența dispozițiilor art. 1099 alin. 2 C. proc. civ. față de imposibilitatea determinării instanței competente în condițiile art. 1099 alin. 1 C. proc. civ. întrucât reclamanta nu a făcut dovada refuzului unei entități din raza de competență teritorială a Tribunalului Constanța de a recunoaște hotărârea indicată. Faptul că în mun. Constanța a fost încheiată căsătoria sau că reclamanta are domiciliul în Constanța este lipsit de relevanță sub aspectul competenței teritoriale, de vreme ce legiuitorul a stabilit imperativ competența în favoarea instanței de la domiciliul său, după ce sediul celui care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Reclamanta a indicat, prin cererea precizatoare depusă la dosar, că entitatea care refuză recunoașterea hotărârii străine, împrejurare în raport de care a fost nevoită să formuleze acțiune de exequatur, este Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța - Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor cu sediul în Constanța, Bd. x. Arată că, deși a solicitat Serviciului Public Comunitar Constanța eliberarea cărții de identitate, solicitarea i-a fost refuzată, eliberându-i-se cartea de identitate provizorie, motivat de lipsa certificatului de căsătorie.

La termenul din 25.09.2017, Tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a V-a Civilă, prin sentința civilă nr. 1255 din 25 septembrie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat judecata cauzei, înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Civilă în vederea soluționării conflictului negativ.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele:

Conform art. 1099 (1) C. proc. civ.: "Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

(2) În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București.

(3) Cererea de recunoaștere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanța sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepția autorității lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină".

În cauză, deși reclamanta nu a indicat pârâtul prin cererea introductivă de instanță (aspect ce putea fi corijat din procedura regularizării cererii, subsecvent înregistrării acesteia pe rolul Tribunalului Constanța), a menționat ulterior, atât la primul termen de judecată la Tribunalul Constanța, cât și ulterior declinării competenței în favoarea Tribunalului București, că Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța - Serviciul de Evidență a Persoanelor cu sediul în Constanța i-a pretins, pentru a-i elibera cartea de identitate, să prezinte hotărârea străină recunoscută în prealabil pe teritoriul României, refuzând așadar implicit recunoașterea acesteia.

Evident că această autoritate nu deține atribuții în ce privește recunoașterea, pe cale judecătorească, a efectelor unei hotărâri judecătorești sau a altui act jurisdicțional străin, o atare competență revenind instanței de judecată. Cu toate acestea, competența teritorială a instanței de judecată în astfel de procese se determină, cum rezultă din art. 1099 alin. 1 C. proc. civ., în raport de domiciliul sau sediul celui a refuzat recunoașterea, acesta persoană sau entitate nefiind în mod automat pârâtul din hotărârea străină, cu atât mai mult cu cât, în cauză, fostul soț al reclamantei a solicitat, alături de aceasta, desfacerea căsătoriei, neavând a-i opune așadar un eventual refuz de recunoaștere sau a invoca motive legale pentru care instanța ar putea refuza recunoașterea (art. 1096 (2) și (3) sau art. 1097 C. proc. civ.)

Este adevărat că textul art. 1099 C. proc. civ. nu prevede explicit persoana împotriva căreia se îndreaptă cererea de recunoaștere a hotărârii străine, în raport de al cărei domiciliu/sediu se stabilește competența teritorială a instanței, o atare mențiune nefiind însă necesară, în condițiile în care textul legal este suficient de clar, instanța având a-l aplica prin raportare la situația concretă dedusă judecății și cadrul procesual stabilit de reclamant. Nu se poate prezuma însă în mod absolut că, în toate cazurile, această persoană este pârâtul (sau reclamantul) care a stat în judecată în cauza soluționată prin hotărârea străină a cărei recunoaștere se solicită, intenția legiuitorului nefiind aceea de a se relua înaintea instanței române o procedura judiciară care să corespundă întru totul cadrului procesual fixat de instanța străină.

Cererea de recunoaștere a hotărârii străine poate fi opusă deopotrivă oricărei persoane sau autorități care refuză să facă în mod direct aplicarea dispozițiilor art. 1095 C. proc. civ., ce prevăd recunoașterea de plin drept a hotărârilor privind statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate, condiționând spre exemplu fie efectuarea în evidențele, registrele proprii a cuvenitelor mențiuni pe baza hotărârii străine, fie eliberarea unor acte necesare solicitantului, de prezentarea de către acesta a unei hotărâri judecătorești de recunoaștere.

În cauza de față, reclamanta a precizat în mod expres că Serviciul de Evidență a Populației Constanța (de la domiciliul reclamantei) i-a refuzat eliberarea cărții de identitate mai înainte de a fi recunoscută hotărârea străină prin care s-a dispus divorțul.

Ca atare, competența teritorială a instanței se determină prin raportare la sediul autorității care a refuzat recunoașterea hotărârii străine în condițiile art. 1099 alin. 1 C. proc. civ., aceasta fiind Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța - Serviciul de Evidență a Persoanelor cu sediul în Constanța, autoritate administrativă locală al cărei sediu se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Constanța.

Fiind posibilă stabilirea instanței competente, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 1099 alin. 2 C. proc. civ., ce atrag competența teritorială a Tribunalului București numai în situația în care nu se poate stabili instanța română competentă să judece cauza, ci sunt incidente dispozițiile art. 1099 alin. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două instanțe Tribunalul Constanța și Tribunalul București, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac.

Competența pentru soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1099 alin. 1 C. proc. civ., cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. La aliniatul 2 al aceluiași articol se precizează că, în cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București.

În raport cu dispozițiile art. 1099 alin. 1 C. proc. civ. competența teritorială a instanței de judecată în astfel de procese se determină în raport de domiciliul sau sediul celui care a refuzat recunoașterea, în speța de față această entitate fiind Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța Seviciul de Evidență a Persoanelor cu sediul în Constanța, aspect precizat de reclamantă în mod expres, dar care putea fi dedus și din cererea ințială a părții.

Astfel, în raport de situația dedusă judecății, reclamanta a precizat în mod expres că pârâta a refuzat eliberarea cărții de identitate, împrejurare care echivalează cu refuzul recunoașterii hotărârii de divorț de plin drept.

Dispozițiile art. 1099 alin. 2 C. proc. civ., care atrag competența teritorială a Tribunalului București în situația în care nu se poate stabili instanța română competentă să judece cauza, nu sunt, prin urmare, incidente, având în vedere precizarea expresă a reclamantei, care a indicat autoritatea care refuză recunoașterea hotărârii străine.

Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile art. 135 alin. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a litigiului privind pe reclamanta A. și pe pârâtul B. în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 decembrie 2017.