ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1667/2017

HOTĂRÂRE

10.11.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1667/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Pitești la data de 26.09.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.R.L. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul ilegal și abuziv al contractului de credit nr. x/29.07.2008 în privința clauzei de cesionare a creanței, precum și contractul de cesionare a creanței încheiat între cele doua pârâte; să mențină o dobânda la valoarea celei de la data acordării împrumutului aplicând Libor la 3 luni conform legii, precum și să mențină valoarea CHF la valoarea acordării creditului urmând să fie recalculată valoarea reală a acestuia; să se dispună anularea contractului de cesiune încheiat între pârâte, precum și anularea contractului de credit încheiat între reclamantă și pârâta B. S.A. în care este menționată clauza de cesiune de creanță, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești arătând că în baza art. 19 C. proc. civ. în vigoare la data încheierii contractului de credit părțile au stabilit o competență teritorială convențională în cazul apariției oricărui litigiu în legătură cu contractul de credit prin care instanța competentă teritorial să judece litigiul este instanța din București.

Prin sentința civilă nr. 2556/2017 16 martie 2017, Judecătoria Pitești, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținându-se în esență, că părțile au convenit prin art. 8.2 din contract o clauză atributivă de competență în favoarea instanțelor de judecată competente teritorial de pe raza municipiului București, și pe cale de consecință, atât competența teritorială de drept comun cât și convenția încheiată între cele doua părți indică o singură instanță competentă teritorial să judece acest litigiu și anume, instanța de la sediul social la pârâtei B. S.A., respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 6644 din 20 septembrie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În argumentarea acestei soluții, Judecătoria Sectorului 1 București a evocat jurisprudența C.J.U.E. și, în esență, reținând în ceea ce privește clauza atributivă de competență stipulată în contractul părților, că aceasta intră în categoria celor având ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, a apreciat că aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

Pentru aceste considerente, având în vedere că domiciliul reclamantei este situat în raza Judecătoriei Pitești, s-a apreciat că, în speță, competența teritorială aparține acestei instanțe, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Pitești competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Pitești cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/29.07.2008, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneider s-a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Astfel, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, Curtea a subliniat că situația de inegalitate existentă între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract, asigurată de instanța națională, care trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al directivei.

În ceea ce privește o clauză nenegociată, inserată într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist, care conferă competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul profesionistului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, că trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Cum în contractul ce face obiectul litigiului a fost inserată o clauză atributivă de competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la sediul băncii, pârâtă în cauză, Înalta Curte reține că în mod corect Judecătoria Sectorului 1 București a avut în vedere dezechilibrul dintre pozițiile partenerilor contractuali și prejudiciul care se creează reclamanților-consumatori prin prorogarea convențională de competență în favoarea instanței de la sediul băncii, reținând din perspectiva jurisprudenței Curții Europene de Justiție că instanța națională trebuie să se conformeze acestor statuări, chiar prin invocarea din oficiu a necompetenței sale teritoriale relative, în considerarea prevalenței dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre.

În consecință, referitor la competența teritorială, Înalta Curte reține că, clauza atributivă de competență inserată la art. 8.2 din convenția de credit nu poate produce efecte, în considerarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată nescrisă.

Astfel, având în vedere că dreptul la despăgubire se naște doar subsecvent constatării caracterului abuziv și anulării clauzelor, rezultă că inserarea clauzei atributive de competență în contractul de credit chiar la momentul încheierii acestuia lipsește de eficiență respectiva clauză.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru cererile privind constatarea nulității absolute sau anularea contractelor încheiate cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, cum este cazul în speță, legiuitorul a prevăzut o competență alternativă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului.

Cum în speță reclamanta are calitatea de consumator în raport cu pârâta profesionist, față de natura și obiectul acțiunii, competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantei, respectiv Judecătoriei Pitești.

Totodată, instanța supremă reține că prin înregistrarea acțiunii pe rolul acestei instanțe, reclamanta și-a exprimat opțiunea, conform art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, instanța nemaiputându-și declina competența, având în vedere că odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanță rămâne legal învestită, devenind competentă absolut să soluționeze cauza.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.