ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1601/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1601/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin decizia nr. 1942 din 16 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4376 din 7 octombrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că decizia împotriva căreia a fost formulat recursul este definitivă, nefiind susceptibilă recursului, în conformitate cu art. 634 coroborat cu art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestație în anulare în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (4) și art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în argumentarea căreia s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile legale ale art. 153 alin. (1), (13)1 alin. (1), (13)2 alin. (3), (24)8 alin. (5) și art. 424 alin. (5) C. proc. civ.
Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității contestației în anulare, în raport cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele:
Obiectul contestației în anulare este reglementat diferit, în funcție de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac.
Potrivit alin. (1) al art. 503 C. proc. civ., pentru motivul legal de neregularitatea procedurii de citare, hotărârile susceptibile de a fi atacate cu contestație în anulare sunt toate hotărârile definitive.
Hotărârile definitive sunt definite de art. 634 C. proc. civ., potrivit căruia pot fi hotărâri pronunțate în primă instanță, apel sau în recurs, care, din diferite considerente, nu pot sau nu mai pot fi atacate cu apel sau recurs.
Alin. 2 și 3 ale art. 503 C. proc. civ. reglementează o altă serie de motive pentru care se poate exercita calea de atac a contestației în anulare, dar care privesc exclusiv hotărârile instanțelor de recurs și hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
În speță, se constată că decizia împotriva căreia a fost formulată contestația în anulare, respectiv decizia nr. 1942 din 16 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost pronunțată în procedura de filtrare a recursurilor de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul fiind respins ca inadmisibil.
Potrivit prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Având în vedere că prezenta contestație în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac, decizia a cărei retractare se solicită, respectiv decizia nr. 1942 din 16 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, fiind pronunțată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac exercitate de contestatorul A. pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.
Mai mult, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta...", ceea ce înseamnă că orice cale de atac, inclusiv cea extraordinară a contestației în anulare, poate fi exercitată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 508 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1942 din 16 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1942 din 16 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2017.