ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 412/2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 septembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub număr de dosar x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței:

- să constate caracterul nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.7 și 3.14 din contractul de credit nr. x din 29.02.2008;

- să oblige pârâta la calcularea și încasarea ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, 29.02.2008;

- să oblige pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule și abuzive și anume restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare și cu titlu de rată de dobândă excedentară percepută de către bancă ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale și legale;

- să dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

- să dispună denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;

- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1903 din 5 februarie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub număr de dosar x/2015

Prin sentința civilă nr. 821 din 11 februarie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 764/A din 3 aprilie 2018, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat sentința atacată în sensul că:

A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei prevăzute la art. 3.7 din contractual de credit nr. x/29.02.2008 încheiat de părți, numai în ceea ce privește dreptul băncii de a modifica rata dobânzii pe criteriul "în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii".

A respins în rest acțiunea precizată ca nefondată și a respins cererea apelantului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 764/A din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 noiembrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză.

Recurentul-reclamant a depus puncte de vedere la raportul întocmit.

Prin încheierea din 7 iunie 2019, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 17 ianuarie 2020, cu citarea părților.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 2 iulie 2019 s-a dispus preschimbarea, din oficiu, a termenului de judecată stabilit pentru data de 17 ianuarie 2020, la data de 6 decembrie 2019, față de Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 170/26 iunie 2019, prin care s-a aprobat compunerea și numărul completurilor de judecată pentru anul 2019 la nivelul secției a II-a Civile.

La solicitarea părților, la termenul din 6 decembrie 2019, Înalta Curte a amânat judecarea cauzei pentru a da posibilitatea recurentului-reclamant să depună la dosar originalul cererii de renunțare la judecarea cererii de recurs.

Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2020 recurentul-reclamant a solicitat să se ia act că dorește să renunțe la judecarea cererii de recurs, urmare a faptului că în data de 4 februarie 2019 au fost acceptate noile condiții din partea B. cu privire la contractul de credit x.

La termenul din 14 februarie 2020, intimata-pârâtă prin reprezentant legal a solicitat instanței, în ședință publică, să ia act de cererea recurentului-reclamant de renunțare la judecarea cererii de recurs.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, cererea formulată în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ. și a reținut:

Se constată că prin cererea transmisă la data de 8 ianuarie 2020 și recurentul-reclamant a declarat că renunță la judecata recursului formulat în cauză.

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și stabili cadrul procesual.

Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară.

Dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunțarea la calea de atac se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.

În cauza de față, manifestarea de voință a recurentului în sensul de renunțare la judecata cererii de recurs îndreptată împotriva deciziei civile nr. 764/A din 3 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reprezintă un act de dispoziție al acestuia, care nu este supus cenzurii instanței.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, urmează să ia act de achiesarea recurentului-reclamant A. la decizia civilă nr. 764/A din 3 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 463 C. proc. civ., ia act de achiesarea recurentului-reclamant A. la decizia civilă nr. 764/A din 3 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2020.