ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 402/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 12.05.2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței să dispună constatarea executării construcțiilor metalice și obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la predarea acestor construcții metalice realizate până la data suspendării lucrărilor ce fac obiectul contractului de subantrepriză încheiat la 06.11.2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2271/18.03.2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca inadmisibil petitul 1 al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune aferent petitului 2, pe care l-a respins ca prescris.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins petitul 1 al cererii de chemare în judecată ca inadmisibil, reținând că acțiunea în constatarea executării construcțiilor metalice nu poate fi primită pentru că partea are la îndemână acțiunea în realizare - obligația de a face, adică tocmai "petitul 2".

În ce privește această obligație de a face, a reținut Tribunalul că acțiunea este prescrisă pentru că dreptul la acțiune s-a născut la 07.02.2007 - data notificării suspendării lucrărilor.

Astfel, nu s-a putut reține data pronunțării sentinței de reziliere a contractului principal, pentru că nu există nicio convenție a părților în sensul suspendării obligațiilor subantreprenorului până la soluționarea eventualelor litigii apărute între antreprenorul general și beneficiarul final al lucrărilor. Chiar dacă s-ar fi suspendat contractul, dreptul la acțiune era prescris pentru că ar fi vorba de o obligație ce se execută la cererea creditorului, ceea ce înseamnă că termenul de prescripție curge chiar de la data încheierii contractului - 06.11.2006.

La data de 13 mai 2013 a declarat apel apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 292/18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins apelul reclamantei, reținându-se că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care reclamanta a notificat pârâtei suspendarea contractului, adică 07.02.2007.

Prin decizia civilă nr. 2362/24 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admis recursul reclamantei, fiind casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

A reținut Înalta Curte, că instanțele de fond au făcut o cercetare sumară a situației de fapt, nelămurind poziția pârâtei în raport de cererea reclamantei prin care i s-a solicitat suspendarea efectelor contractului, iar în raport de precizarea acestei poziții, instanța de apel urma să analizeze critica ce susține data nașterii dreptului la acțiune ca fiind data pronunțării sentinței nr. 2362/11.02.2009.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 345/A din 6 martie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. București - prin administrator judiciar C.- Filiala București, precum și cererea intimatei-pârâte S.C. B. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 83 din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar judiciar C.- Filiala București împotriva deciziei civile nr. 345/A din 6 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte a reținut că prin decizia anterioară de casare, instanța de apel avea îndatorirea să lămurească împrejurările de fapt cu privire la poziția pârâtei S.C. B. S.A. față de solicitarea reclamantei S.C. A. S.R.L. București privind suspendarea contractului de antrepriză până la soluționarea litigiului cu beneficiarul construcției, în raport cu probatoriul ce urma a fi administrat.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 962 din 3 iunie 2016 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. București - prin administrator judiciar C.- Filiala București.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut din probatoriul suplimentar administrat în cauză, ce a constat în interogatoriu luat intimatei-pârâte, format din 73 de întrebări, precum și din notificarea de convocare la conciliere că nu rezultă faptul că în realitate a avut loc o suspendare a contractului de antrepriză.

Astfel, cererea de chemare în judecată, introdusă la 12.05.2011, prin care se pretindea predarea unor lucrări al căror termen de finalizare era 08.05.2007, s-a constatat a fi formulată cu neobservarea dispozițiilor art. 1 raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, așa încât nu a putut fi primită, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta S.C. A. S.R.L. București, prin administrator special D., a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 394 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței, întrucât litigiul a fost soluționat doar pe cale de excepție.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției lipsei calității de reprezentat legal al societății invocată din oficiu, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze recursul, în considerarea următoarelor:

Potrivit art. 161 alin. (1) C. proc. civ., "când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri", iar alin. (2) "dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea".

În acest context, se reține că deși prin efectul pe care îl produce excepția este peremptorie, pentru că duce la anularea cererii, ea începe prin a avea efect dilatoriu deoarece nulitatea nu intervine automat, la data la care se invocă excepția, ci numai dacă nu se face dovada calității de reprezentat în termenul acordat în acest scop.

Astfel, cererea de recurs formulată la data de 5 iulie 2016, de reclamanta S.C. A. S.R.L. București, prin administrator special D., aflată la dosarul de recurs, se constată că nu a fost semnată și ștampilată conform dispozițiilor legale, având în vedere că din actele dosarului rezultă că societatea se află în procedura insolvenței, dreptul de reprezentare al societății, revenind, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006 -privind insolvența, administratorului judiciar desemnat de către judecătorul sindic.

Aceste aspecte au fost consemnate în încheierea de ședință din 18 ianuarie 2017, când, instanța de recurs a amânat cauza pentru a da posibilitate recurentei-reclamante să complinească lipsurile semnalate, aceasta depunând un exemplar al cererii de recurs semnată de această dată de administratorul special D., cel care redactase inițial cererea de recurs de la dosar recurs, nesemnată însă.

În aceste condiții, era necesar să fie depusă la dosarul cauzei cererea expresă a administratorului judiciar, atât în ceea ce privește declararea și susținerea cererii de recurs, cât și în ceea ce privește mandatul de reprezentare dat reprezentantului convențional, cum reiese din coroborarea prevederilor art. 87 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu cele ale art. 3 pct. 26 și 27 și art. 19 și următoarele din Legea nr. 85/2006.

În speță, administratorul judiciar nu depus cerere cu mențiunea că își însușește recursul promovat de societate și nici nu a confirmat mandatul de reprezentare convențional pentru societatea aflată în insolvență.

În consecință, Înalta Curte reține că, deși legal citat pentru termenul din 8 martie 2017, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la dosar recurs, administratorul judiciar C. nu a înțeles să-și însușească recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special sau să confirme mandatul de reprezentare convențional, așa încât, în aplicarea dispozițiilor art. 161 C. proc. civ. va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator special D. împotriva deciziei civile nr. 962 din 3 iunie 2016 și a încheierii din 27 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pentru lipsa calității de reprezentat legal al societății a administratorului special.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. BUCUREȘTI - prin administrator special D. împotriva deciziei civile nr. 962 din 3 iunie 2016 și a încheierii din 27 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pentru lipsa calității de reprezentat legal al societății a administratorului special.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2017.