ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2020

HOTĂRÂRE

31.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență,

Din actele dosarului, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Secuiesc sub dosar nr. x/2019, având ca obiect contestație la executare, contestatoarea A., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., în insolvență, în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat anularea unor titluri executorii și a unor adrese de înștiințare privind înființarea popririi.

De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației, potrivit art. 719 alin. (6) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 595 din data de 5 iulie 2019 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea A., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., în insolvență, în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în favoarea Tribunalului Covasna.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Târgu Secuiesc a reținut că, având în vedere temeiul legal în baza căruia s-a demarat procedura de executare silită a debitoarei aflată în perioada de observație, competent a soluționa prezentul litigiu este judecătorul sindic, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală și art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că instanța competentă este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitorului, deoarece aceasta este competența de drept comun în cazul contestațiilor la executările silite realizate în procedurile comune.

A arătat că, în speță, executarea silită are un caracter special, reglementat de Legea nr. 85/2014, lege specială, întrucât obiectul cauzei are în vedere încercarea unui creditor de recuperare individuală a creanței, în baza unui drept distinct conferit exclusiv de Legea nr. 85/2014, iar nu de Codul de procedură fiscală sau de C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța a constatat că, din analiza întregii reglementării a procedurii de insolvență, atunci când legiuitorul a dorit să facă trimitere la executarea silită reglementată de C. proc. civ., a indicat expres acest lucru, sens în care a făcut referire la dispozițiile art. 164 și 172 alin. (1), care vorbesc de executarea silită prin executor judecătoresc, potrivit C. proc. civ. și la textul art. 270 alin. (2), care vorbește de executarea silită efectuată potrivit prevederilor din C. proc. civ.

A precizat că face notă discordantă textul art. 143 alin. (1) din legea specială, fiind singurul text care nu face nici o trimitere nici la C. proc. civ., nici la executorul judecătoresc, astfel că, sensul acestei diferențe este că legiuitorul a dorit ca executarea silită să nu se realizeze potrivit procedurii comune.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 referitoare la atribuțiile judecătorului-sindic, a considerat că prezenta cerere este aferentă procedurii insolvenței, dat fiind faptul că cererea de executare silită a creditorului a fost inițiată în baza art. 143 din Legea nr. 85/2014.

Mai mult, a menționat că dispozițiile Legii nr. 85/2014 se completează în temeiul art. 342, cu prevederile C. proc. civ., în timp ce în temeiul art. 45 coroborat cu art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea 85/2014, judecătorul sindic poate fi sesizat cu chestiuni litigioase, cereri contencioase sau necontencioase ce au legătură cu procedura insolvenței.

Instanța a apreciat că solicitarea adresată instanței, chiar dacă are ca scop anularea unor măsuri de executare silită, reprezintă o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, astfel că nu are calificarea juridică a unei veritabile contestații la executare, care ar reveni spre competentă soluționare judecătoriei, ca instanță de executare, întrucât cauza juridică a cererii este circumstanțiată strict prevederilor Legii nr. 85/2014, așadar este o cerere în materia insolvenței.

Or, potrivit art. 120 C. proc. civ., cererile în materia insolvenței sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul, corespunzător competenței statuate prin art. 8 din Legea nr. 85/2014.

Instanța a reținut și considerentele de la pct. 61-65 din decizia nr. 28/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la prevederile art. 147

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora:

"Deschiderea procedurii insolvenței marchează începutul unei perioade fiscale speciale, debitorul în procedură având obligația să achite datoriile născute anterior deschiderii procedurii, cu respectarea ordinii de prioritate și a procedurilor prevăzute de lege. Recuperarea creanțelor împotriva unui debitor în insolvență este guvernată de dispozițiile legii speciale, care reglementează o procedură colectivă, concursuală și egalitară care are în vedere recuperarea tuturor creanțelor, inclusiv recuperarea creanțelor fiscale" (pct. 63) și "Atât legea insolvenței, cât și Codul fiscal conțin dispoziții cu caracter special, fiecare având însă propriul domeniu de reglementare, dar, în condițiile în care la procedura colectivă, egalitară și concursuală a insolvenței participă toți creditorii, inclusiv creditorii bugetari, aceștia trebuie să se supună prevederilor legii insolvenței în procesul de realizare a creanței" (pct. 65).

Deși prin decizia evocată s-a statuat cu privire la o problemă de drept diferită de cea existentă în cauză, instanța a apreciat că, atâta vreme cât recuperarea creanțelor împotriva debitorului în insolvență se face potrivit legii speciale, contestațiile corespunzătoare acestor operațiuni de recuperare a creanțelor urmează regimul juridic al legii speciale.

II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna, secția Civilă, fiind fixat primul termen de judecată la data de 5 septembrie 2019.

La termenul de judecata din 11 octombrie 2019, instanța a rămas în pronunțare pe excepția necompetentei materiale a Tribunalului Covasna

Prin sentința civilă nr. 153/S din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Covasna, secția Civilă a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Covasna, invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.

A constatat conflictul negativ de competență și suspendând judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că obiectul prezentei cauze îl constituie contestația la executare formulată de contestatoarea A. în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., în insolvență, împotriva ANAF, pârâtă ce deține calitatea de organ administrativ, prin care se solicită anularea titlurilor executorii și a adreselor de înștiințare privind înființarea popririi,

Potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 3 din C. proc. civ., judecătoriile judecă, în primă instanță, "orice alte cereri date prin lege în competența lor". Totodată, dispozițiile art. 714 din Noul C. proc. civ. arată că instanța competentă să judece contestația la executare este instanța de executare.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor procedurale precitate, Tribunalul Covasna a apreciat că instanța de executare este Judecătoria Târgu Secuiesc.

Un alt argument de stabilire a competenței în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc a fost acela că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2014, judecătorul sindic are competențe strict legate de procedura insolvenței și nu este competent să judece absolut toate cauzele ale unui debitor aflat în insolvență sau faliment.

Prin urmare, s-a considerat că judecarea contestației la executare nu este de competența judecătorului sindic, instanța competentă material și teritorial să judece prezenta cauză fiind Judecătoria Târgu Secuiesc.

III. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, debitoarea, prin administrator judiciar, contestă executarea silită începută de către organul fiscal a unor creanțe bugetare născute în timpul procedurii insolvenței.

Fiind vorba despre o contestație la executare vizând titluri ce constată creanțe bugetare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 260 alin. (1) și (4) din Codul de procedură fiscală, ce stabilește că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor actului normativ menționat de către organele de executare silită, iar contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Întrucât textul de lege anterior enunțat, normă juridică cu caracter special, nu prevede care este instanța competentă material să soluționeze contestația la executare, aceasta se determină prin recurgerea la dreptul comun în materie, reprezentat de C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 713 și 641 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. rezultă că instanța competentă să soluționeze o astfel de contestație la executare este judecătoria pe raza căreia se află organul de executare.

În ce privește împrejurarea că debitoarea este o societate aflată în insolvență, se observă că judecătorul sindic are atribuțiile prevăzute enumerativ de dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a)-q) din Legea nr. 85/2014, precum și "orice alte atribuții prevăzute de lege", conform lit. r) din alin. (1) al art. 143 din lege.

În plus, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 85/2014, atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Cum, pe de o parte, între atribuțiile menționate de dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a)-q) din Legea nr. 85/2014 nu se regăsește judecarea contestațiilor la executare formulate cu privire la creanțele menționate de textul art. 143 alin. (1) teza ultimă din legea menționată iar, pe de altă parte, niciun alt text de lege nu prevede faptul că judecătorul sindic este competent să judece cauze de natura celei prezente, rezultă că cererea adresată instanței depășește competența judecătorului-sindic.

Această concluzie este îndreptățită și de împrejurarea că, deși debitoarea se află în reorganizare judiciară, cererea sa nu reprezintă o contestație sau obiecție cu privire la procedura în sine, ci vizează executarea silită a unor creanțe bugetare.

În considerarea celor anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.