ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 212/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, la 17 iulie 2014, sub dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. a solicitat, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 214.592,97 RON, compusă din 195.084 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate și 19.508,45 RON, cu titlu de penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere de la scadența facturii, respectiv 30.06.2014, și până la data de 10.07.2014 și în continuare până la achitarea integrală a datoriei, rezultate din contractul de execuție lucrări nr. x/27.10.2009, așa cum a fost modificat prin actele adiționale nr. x/15.03.2010 și nr. y/03.09.2010, potrivit cărora reclamanta a executat și a finalizat la sfârșitul lunii august 2011 lucrarea "Alimentare cu energie electrică lucrări lotizări 12- 12A Costinești".

În drept, au fost invocate prevederile art. 969 C. civ.

Prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a dispus decăderea pârâtei S.C. C. S.A. din dreptul de a depune cererea de chemare în garanție împotriva Consiliului Local Costinești.

Prin sentința civilă nr. 301 din 22 februarie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. și, în consecință, a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 195.084,52 RON către reclamanta S.C. A. S.R.L., cu titlu de contravaloare lucrări executate; a obligat pârâta la plata sumei de 1.634.808,27 RON către reclamantă, cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data de 30.06.2014 și până la data de 07.10.2016, precum și la plata în continuare a acestora până la achitarea integrală a creanței principale; a obligat pârâta la plata sumei de 2.000 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 301 din 22 februarie 2017 și a încheierii de ședință din 21 ianuarie 2015 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a declarat apel pârâta S.C. C. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța.

Cu ocazia declarării apelului, pârâta a adus la cunoștința instanței faptul că și-a schimbat denumirea din S.C. C. S.A. în S.C. C. S.A., la data de 15 decembrie 2016, potrivit certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Prin decizia civilă nr. 121 din 2 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva încheierii de ședință din 21 ianuarie 2015 și a sentinței civile nr. 301 din 22 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

În motivare, recurenta-pârâtă susține că decizia pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, întrucât nu s-a realizat o analiză proprie a cauzei, ci s-au preluat considerațiile instanței de fond și cele parțial eronate ale raportului de expertiză extrajudiciară, fără a se verifica în raport cu documentele de la dosar și de a le interpreta conform normelor legale și contractuale aplicabile.

De asemenea, instanța de apel a interpretat greșit legătura dintre actele deduse judecății, contractul de racordare și cel de execuție lucrări, dar și normele legale specifice ce guvernează domeniul energiei electrice.

Mai invocă recurenta că, instanța de apel nu a aplicat prevederile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, Hotărârii nr. 90 din 23 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, precum și normele contractelor invocate în cauză, care reprezintă legea părților.

În continuare, recurenta-pârâtă a prezentat situația de fapt și a solicitat instanței de recurs să constate că nu este în culpă în ceea ce privește neplata facturii fiscale BTL nr. x/19.03.2014.

Potrivit normelor legale, tariful de racordare se achită în mod anticipat, iar în lipsa achitării acestuia, pârâta nu poate proceda la continuarea procesului de racordare, motiv pentru care s-a procedat la solicitarea sistării lucrărilor, ca urmare a neachitării de către Consiliul Local Costinești a unor tranșe de plată.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că a avut calitatea de intermediar între utilizator - Consiliul Local Costinești și executant - S.C. A. S.R.L., astfel că depindea de încasarea banilor de la utilizator pentru achitarea lucrărilor efectuate de executant.

Totodată, s-a solicitat să se ia act de importanța prezenței utilizatorului Consilului Local Costinești în cadrul dosarului, acesta fiind beneficiarul final al lucrării, motiv pentru care se solicită analizarea încheierii de ședință din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța, având în vedere că cererea de chemare în garanție a Consiliul Local Costinești are ca scop evitarea unei pagube.

S-a mai arătat de către recurenta-pârâtă că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și că în mod eronat s-a dat eficiență clauzei penale, ca urmare a interpretării eronate a contractelor.

De altfel, după intrarea în faliment, intimata-reclamantă nu a mai efectuat lucrările necesare finalizării instalațiilor de racordare aferente alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zona 12-12A din Costinești, iar recurenta-pârâtă a fost obligată să le finalizeze printr-un alt executant, respectiv S.C. D. S.A.

Astfel, instanța de apel a reținut în mod greșit că intimata-reclamantă ar fi terminat lucrările de execuție, reținând ca probă procesele-verbale de recepție la punerea în funcțiune, în contextul în care pârâta nu a fost notificată cu finalizarea lucrărilor, potrivit art. 18 din contractul de execuție, decât după începerea prezentului litigiu, de către lichidatorul judiciar B., prin adresa nr. x/14.07.2014.

Instanța de apel în mod eronat a invocat caracterul relativ al contractului de racordare față de intimata-reclamantă, în cauză fiind incidentă legislația specială, în baza căreia pârâta a încheiat un contract cu Consiliul Local Costinești, în acest sens fiind și art. 38 din Regulamentul de racordare aplicabil în cauză, motiv pentru care contractul de execuție nu poate fi interpretat independent de contractul de racordare, având în vedere și prevederile art. 20.4 din convenția de racordare și art. 6.1 lit. h) din contractul de execuție.

Prin urmare, intimata-reclamantă a emis în mod nelegal factura x/19.03.2014 în valoare de 195.084,52 RON, fără un deviz conform art. 20.3 și fără convocarea intimatei-pârâte la încheierea procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor, încălcând astfel prevederile art. 18 din contract.

Pentru argumentele expuse s-a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, întrucât în mod corect s-a reținut că este lipsit de relevanță caracterul conex al celor două contracte - de executare și de racordare -, pretențiile deduse judecății fiind analizate exclusiv în temeiul singurei convenții, care leagă părțile litigante, în aplicarea principiului relativității efectelor contractului.

De altfel, instanța de apel a arătat că nu pot fi primite criticile referitoare la îndeplinirea defectuoasă a lucrărilor de către intimata-reclamantă, fiind validate concluziile expertului electrotehnic care a reținut că, potrivit procesului-verbal de recepție la punerea în funcțiune nr. x/17.06.2014, anexa 2, instalațiile electrice ale lucrării de alimentare cu energie electrică sunt conforme documentației tehnico-economice.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 16 aprilie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., Completul de filtru, în unanimitate, a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 5 noiembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (3) C. proc. civ., Completul de filtru, în unanimitate, a dispus efectuarea unui supliment la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, a dispus comunicarea către părți a suplimentului și a acordat termen la 28 ianuarie 2020, pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și suplimentul la raport au fost comunicate părților, care nu au formulat puncte de vedere.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248, raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reținând următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor, recurenta-pârâtă face trimitere atât la situația de fapt reținută de către instanța de apel, respectiv finalizarea lucrărilor, stabilirea culpei contractuale, cât și la probele administrate în cauză, respectiv la contractul și procesele-verbale încheiate între cele două persoane juridice, la raportul de expertiză judiciară, precum și la modul în care acestea au fost interpretate de către instanță.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv. Prin urmare, toate susținerile recurentei prezentate drept motive de recurs care nu conțin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel și care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței de apel și nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluției de admitere a cererii de chemare în judecată, soluție menținută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 121/2018 din 2 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 121/2018 din 2 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.