ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1360/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 25 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata sumei de 252.410,66 RON, reprezentând contravaloarea facturilor pe care le-a achitat în baza contractului de prestări servicii nr. x din 1 martie 2017 pentru neutralizarea mărfii expirate proprietatea pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare și note scrise prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 337 din 26 februarie 2019, Tribunalul Constanța, secția a II - a civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii reclamantei și a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 284 din 29 mai 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei către aceeași instanță pentru o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

După prezentarea situației de fapt și a soluției curții de apel, recurenta-reclamantă susține că ambele instanțe devolutive au pronunțat hotărâri cu aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât din textele legale invocate în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel rezulta obligația legală a pârâtei de a neutraliza marfa expirată a cărei proprietară era și pe care o lăsase fără nicio bază legală în depozitul reclamantei.

Mai arată recurenta-reclamantă că au fost încălcate dispozițiile art. 555, art. 1357 alin. (1), art. 1381 și art. 1385 C. civ. și cele ale art. 19 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor și că între părți nu a fost încheiat un contract de depozitare, ci un contract de închiriere. În urma rezilierii acestui contract, pârâta a refuzat să ridice marfa. Recurenta-reclamantă a angajat costuri pentru a neutraliza această marfă, ca urmare apreciază că are dreptul la repararea prejudiciului suportat.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs, se afirmă, cu referire la considerentul în care curtea de apel reține că pârâta nu are calitatea de deținător de deșeuri și nici pe aceea de producător de deșeuri, că instanța a încălcat principiul disponibilității.

Autoarea căii de atac arată că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că marfa care a fost abandonată de intimata-pârâtă în depozitul recurentei-reclamante este aceeași cu marfa care a fost neutralizată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiate a apărărilor invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare și admiterea recursului său.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul declarat în prezenta cauză este nul.

Prin încheierea din 4 martie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului formulat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă depus punct de vedere cu privire la raport prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, din memoriul de recurs rezultă că autoarea căii de atac reiterează argumentele susținute în fața instanței de apel, readucând în discuție situația de fapt. Invocarea cu titlu formal a încălcării sau aplicării greșite a dispozițiilor art. 555, art. 1357 alin. (1), art. 1381 și art. 1385 C. civ. și ale art. 19 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor nu se înscrie în ipoteza cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (indicat în cererea de recurs) deoarece partea nu formulează critici de nelegalitate. Prezentarea istoricului cauzei, a concluziilor expertizei dispuse în faza de fond, afirmațiile referitoare la natura contractului dintre părți, cele legate de obligațiile acestora de a neutraliza sau nu marfa aflată în depozitul recurentei-reclamante și de valoarea probatorie a notei de control emise de autorități exprimă nemulțumirea recurentei-reclamante față de modul în care curtea de apel a soluționat cauza. Aceste aspecte de netemeinicie nu mai pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. Rolul instanței de recurs este acela de a se pronunța strict asupra legalității deciziei atacate și nu de a reinterpreta probele sau de a reanaliza situația de fapt.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând inexistența motivelor de nelegalitate, va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 284 din 29 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iulie 2020.