ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1731/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâților B. S.A. și Șerban Dumitru la plata sumei de 2429,73 RON reprezentând despăgubiri achitate conform OP nr. x/07.12.2015, precum și la plata sumei de 247,83 RON cu titlu de penalități de întârziere de 0,1%/zi, calculate de la data de 05 aprilie 2016 până la data de 05 august 2016 și, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului.

Prin sentința civilă nr. 503 din 5 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut în esență că, în raport cu dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 1028 același cod, competentă să soluționeze litigiul este instanța de la sediul pârâtei, respectiv cea de la sediul debitoarei principale B. S.A., care se află în Mangalia.

Prin sentința civilă nr. 6430/2017 din 13 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și, în consecință, s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Prin aceeași sentință, a fost suspendată judecarea cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în raport cu obiectul litigiului și dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., norma privind competența de soluționare a cauzei este de ordine privată și nu putea fi invocată din oficiu de către Judecătoria Mangalia, ci trebuia pusă în discuție numai dacă pârâta înțelegea să se prevaleze de dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

În plus, instanța a apreciat că sunt aplicabile și dispozițiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că, în cauză, atât presupusa faptă ilicită cât și prejudiciul s-au produs în raza Judecătoriei Mangalia, astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 octombrie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului îl reprezintă acțiunea reclamantei de obligare a pârâților la plata sumei de 2429,73 RON reprezentând despăgubiri achitate conform OP nr. x/07.12.2015, precum și la plata sumei de 247,83 RON cu titlu de penalități de întârziere de 0,1%/zi.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Astfel, una dintre caracteristicile competenței de ordine privată o reprezintă împrejurarea că nu poate fi invocată din oficiu de către instanța învestită cu soluționarea cauzei, textul legal fiind imperativ în ceea ce privește persoana care poate sesiza această neregularitate.

Prin urmare, în situația în care reclamantul învestește cu soluționarea unei cereri o instanță necompetentă teritorial, iar în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.

Cum, în speță, reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Mangalia, iar pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale, Înalta Curte constată că această instanță a fost legal învestită cu soluționarea cauzei.

În plus, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că atât presupusa faptă ilicită cât și prejudiciul s-au produs în raza Judecătoriei Mangalia, astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident, motiv pentru care această instanță este competentă să soluționeze litigiul.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2017.