ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 134/S din 11.07.2016 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., primarul municipiului Săcele la data săvârșirii faptelor, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu (prima în formă continuată - 3 acte materiale -beneficiar B.; a doua faptă -1 act material - beneficiar C.), prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă D..

Prin aceeași sentință, în baza aceluiași temei legal, s-au pronunțat soluții de achitare față de inculpații E. (consilier local în cadrul Consiliului Local Săcele la data săvârșirii faptelor), F. (director al Direcției Economice din cadrul Primăriei Săcele, la data săvârșirii faptelor), G. (consilier juridic în cadrul Primăriei Săcele la data săvârșirii faptelor), H. (șef al Serviciului impozite și taxe din cadrul Primăriei Săcele, la data săvârșirii faptei), I. (șef al Biroului administrativ din cadrul Primăriei Săcele, la data săvârșirii faptelor), C. (administrator public al Consiliului Județean Brașov, la data săvârșirii faptei), J. (primar al municipiului Săcele după inculpatul A.) și B., sub aspectul săvârșirii, în diverse forme de participație penală, a infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

II. Împotriva acestei hotărâri, printre alții, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, criticând, printre altele, soluția de achitare dispusă în cauză față de inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 32/Ap din data de 30.01.2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva sentinței penale nr. 134/S din 11.07.2016 a Tribunalului Brașov, s-a desființat hotărârea atacată, iar în rejudecare, printre altele:

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale).

În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele anterior menționate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe o durată de 2 ani și 8 luni, ce constituie termen de încercare potrivit prevederilor art. 82 C. pen. din 1969.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. din 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, suspendarea executării pedepsei accesorii.

- inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- inculpatului C., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

1

C. pen. din 1969, s-a dispus achitarea:

- inculpatului E., pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. - 5 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 2 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- inculpatului F., pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. - 4 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 2 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- inculpatului G., pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. - 4 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 1 act material), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- inculpatului H., pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. -3 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 2 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și a

- inculpatului I., pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. - 5 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 2 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 18

1

raportat la art. 91 lit. c) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpaților E., F., G., H. și I. o amendă administrativă de câte 1000 RON fiecare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a notat, referitor la infractiunea de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale), imputată inculpatului A., că prima instanță a reținut corect situația de fapt, aceasta constând în aceea că:

La data de 27.11.2006 (când primar al municipiului Săcele era inculpatul A.), inculpatul B. - adjunct al șefului Poliției municipiului Săcele, a depus la Primăria municipiului Săcele o cerere prin care a solicitat atribuirea unei locuințe de serviciu pe o perioadă determinată, invocând necesitatea prezenței sale în municipiul Săcele pentru realizarea sarcinilor de serviciu.

La aceeași dată, Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov a solicitat Primăriei municipiului Săcele, prin adresa nr. x/27.11.2006, să analizeze posibilitatea atribuirii unei locuințe de serviciu, pe o perioadă nedeterminată, comisarului B.. Această adresă a fost înregistrată la Primăria municipiului Săcele sub nr. x/27.11.2006.

Pe adresa anterior menționată a Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, primarul A. a menționat " se asigură o garsonieră pe termen de 6 luni pentru Poliția Săcele".

Urmare acestor cereri, prin nota internă nr. 29921/30.11.2006 emisă de Primăria municipiului Săcele - Serviciul investiții, aprobată de primarul A., semnată de directorul tehnic K. și întocmită de consilierul juridic L., s-a comunicat Serviciului Impozite și Taxe din cadrul aceleiași instituții că, în urma analizei cererii formulate de Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov "s-a hotărât repartizarea garsonierei din cartier Ștefan cel Mare bl. 19 domnului comisar B. pentru o perioadă de 6 luni începând cu data contractului de închiriere", solicitându-se întocmirea contractului și a procesului-verbal de predare - primire pe perioada menționată (6 luni).

În acest context, prin adresa din 30.11.2006, Serviciul impozite și taxe din cadrul Primăriei municipiului Săcele a adus la cunoștința Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov faptul că, potrivit art. 51 alin. (2) din Legea nr. 114/1996, condițiile și durata de închiriere vor fi stipulate în contractul de închiriere încheiat între părțile contractante, accesoriu la contractul de muncă, astfel încât este necesar să se transmită o copie a contractului de muncă a inculpatului B., precum și o copie a actului de identitate al acestuia.

La data de 21.12.2006, Primăria municipiului Săcele a înaintat Comisiei tehnice pentru repartizarea efectivă a locuințelor pentru tineri o adresă, semnată de inculpatul H. - în calitate de șef Serviciu impozite și taxe, și de inculpatul G. - în calitate de consilier juridic, în care, făcându-se trimitere la cererea formulată de Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov Brașov pentru analizarea posibilității atribuirii către inculpatul B. a unei locuințe de serviciu, s-a menționat conținutul notei interne nr. 29921/30.11.2006, anterior redate, și s-a adresat rugămintea de a se lua măsurile care se impun, conform legislației în vigoare.

Potrivit procesului-verbal din 29.01.2007 al ședinței Comisiei tehnice de repartizare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii (având ca membri pe coinculpații E. - președinte și H., F., G. și I.), evaluând cererile formulate de B. și Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov, comisia a constatat că acestea sunt întemeiate, motiv pentru care a dispus atribuirea garsonierei situată în cartierul Ștefan cel Mare, bloc. 19 (imobil A.N.L.) inculpatului B., pe o perioadă de 6 luni.

În baza acestei hotărâri a Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, s-a încheiat contractul de închiriere nr. x/31.01.2007 prin care inculpatul M. a primit în folosință garsoniera din cartierul Ștefan cel Mare bl. 19, imobil A.N.L., pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 01.01.2007 până la 30.06.2007. În cuprinsul contractului s-a făcut mențiunea că el se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 215/2001, ale C. civ. și ale Legii nr. 114/1996.

La data de 27.06.2007, inculpatul B. a depus o cerere la Primăria Municipiului Săcele, înregistrată sub nr. x/02.07.2007, prin care a solicitat prelungirea contractului de închiriere, menționând că este salariat al Poliției municipiului Săcele și că nu deține altă locuință.

Pe această cerere, inculpatul A. a pus viza:"Da, 6 luni prelungire"

La data de 17.10.2007, Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, a aprobat prelungirea contractului de închiriere a locuinței A.N.L. repartizate inculpatului B., pe o perioadă de 7 luni.

În baza acestei hotărâri s-a încheiat actul adițional nr. x la contractul de închirie nr. x/31.01.2007, prin care durata contractului a fost prelungită pe o perioadă determinată de 7 luni, începând cu data de 01.07.2007 și până la data de 31.01.2008.

Ulterior, la data de 30.01.2008, inculpatul B. a depus o nouă cerere la Primăria Municipiului Săcele, înregistrată sub nr. x/30.01.2008, prin care a solicitat prelungirea contractului de închiriere.

Și pe această cerere, inculpatul A. a pus rezoluția:"Da"

La data de 11.03.2008, și Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov a solicitat Consiliului Local al municipiului Săcele analizarea posibilității prelungirii contractului de locațiune pentru spațiul de locuit asigurat, în interesul serviciului, inculpatului B., cu încă un an, adresă înregistrată la Primăria municipiului Săcele sub numărul x/12.03.2008. Pe această adresă, primarul A. a pus rezoluția "Da".

La data de 17.03.2007, Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, a aprobat prelungirea contractului de închiriere a locuinței A.N.L. repartizate inculpatului B., pe o perioadă de 1 an.

În baza acestei hotărâri a Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, s-a încheiat actul adițional nr. x la contractul de închiriere nr. x/31.01.2007, prin care durata contractului s-a prelungit pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 1.02.2008 până la data de 1.02.2009.

În considerarea aspectelor factuale anterior redate, instanța de apel a reținut ca fiind dovedit faptul că analiza și aprobarea cererii de repartizare a garsonierei din cartierul Ștefan cel Mare (imobil A.N.L.), către inculpatul B., a fost făcută exclusiv de către inculpatul A., acesta fiind cel care a menționat pe cererea I.P.J. Brașov și pe cererile de prelungire a contractului de închiriere că se încuviințează respectivele solicitări.

Totodată, a constatat că, în mod evident, atribuirea locuinței anterior menționate, care era un imobil A.N.L., către inculpatul B., în regim de locuință de serviciu, deși Primăria Municipiului Săcele nu avea în administrare locuințe de serviciu, a fost determinată de acțiunile inculpatului A., primarul în funcție la momentul formulării cererii de repartizare, respectiv, de prelungire a contractului de închiriere.

Pentru aceste argumente, contrar celor reținute de judecătorul fondului, instanța de apel a constatat ca fiind dovedită împrejurarea că inculpatul A. a fost cel care i-a determinat pe membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, să ia hotărârea privind aprobarea închirierii imobilului A.N.L.- garsoniera din cartierul Ștefan cel Mare, către inculpatul B., acționând cu intenție directă, deși prin aceasta erau încălcate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

În consecință, instanța de apel a reținut că faptele inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de primar al municipiului Săcele, în baza cererii formulate de B. la data de 27.11.2007, de atribuire a unei locuințe de serviciu de către Primăria Municipiului Săcele, și a unei rezoluții infracționale unice, a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, constituită din inculpații E., H., F., G. și I. - prin avizarea favorabilă a cererilor de atribuire a locuinței A.N.L. și de prelungire a contractului de închiriere, respectiv, a notelor/referatelor prin care cererile erau înaintate comisiei tehnice, să-i repartizeze inculpatului B. o locuință construită din fonduri A.N.L., destinată închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, în cadrul ședinței din 29.01.2007, respectiv să prelungească, în cadrul ședințelor din 17.10.2007 și 17.03.2008, contractul de închiriere nr. x/31.01.2007, în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuințelor A.N.L., cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

Referitor la cea de a doua infracțiune de instigare la abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului A., apreciind, deopotrivă, asupra justeței reținerilor factuale ale instanței de fond și în privința acestei acuzații, instanța de apel a notat următoarele:

La data de 09.10.2007, s-a înregistrat la Primăria Săcele, sub nr. x, adresa Consiliului Județean Brașov prin care se solicita repartizarea unei locuințe din spațiul A.N.L. pentru a fi folosită de către administratorul public al Județului Brașov, inculpatul C., întrucât acesta avea domiciliul în Făgăraș, iar pentru îndeplinirea cu promptitudine a sarcinilor de serviciu era necesar să locuiască într-o locație cât mai apropiată de Consiliul Județean Brașov.

Pe cererea Consiliului Județean Brașov, primarul A. a pus rezoluțiea: "Da/Pt. 1 an".

La data de 10.10.2007, administratorul blocurilor A.N.L., martorul N., a întocmit, la solicitarea inculpatului A., un referat prin care propunea spre aprobare repartizarea locuinței din cartierul Ștefan cel Mare, imobil A.N.L., inculpatului C.. Acest referat a fost aprobat prin viză de inculpatul A., în calitate de primar.

Inculpatul A. a mai aprobat, la data de 15.10.2007, referatul întocmit de șeful Serviciului impozite și taxe din cadrul Primăriei municipiului Săcele - inculpatul H., care a fost adresat Comisiei tehnice pentru repartizarea efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, și prin care se solicita să se ia măsuri în vederea repartizării către inculpatul C. a unei locuințe pentru o perioadă determinată de un an.

În cadrul ședinței din 17.10.2007, Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, a hotărât repartizarea garsonierei din cartierul Ștefan cel Mare, imobil A.N.L., inculpatului C..

În baza acestei hotărâri a Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, s-a încheiat contractul de închiriere nr. x/18.10.2007, prin care inculpatul C. a primit în folosință imobilul anterior menționat, pe o perioadă de 1 an. În cuprinsul contractului s-a făcut mențiunea că el se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 215/2001, ale C. civ. și ale Legii nr. 114/1996.

În considerarea aspectelor factuale anterior redate, instanța de apel a reținut ca fiind dovedit faptul că analiza și aprobarea cererii de repartizare a garsonierei din cartierul Ștefan cel Mare, imobil A.N.L., către inculpatul C., a fost făcută exclusiv de către inculpatul A., acesta fiind cel care a aplicat pe cererea Consiliului Județean Brașov rezoluția: "Da/Pt. 1 an" și care a avizat favorabil referatele prin care cererea a fost înaintată comisiei tehnice.

Totodată, a constatat că, în mod evident, atribuirea locuinței anterior menționate, care era un imobil A.N.L., către inculpatul C., în regim de locuință de serviciu, deși Primăria Municipiului Săcele nu avea în administrare locuințe de serviciu în perioada de referință, a fost determinată de acțiunile inculpatului A., primarul în funcție la momentul formulării cererii de repartizare.

Pentru aceste argumente, contrar celor reținute de judecătorul fondului, instanța de apel a constatat ca fiind dovedită împrejurarea că inculpatul A. a fost cel care i-a determinat pe membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, să ia hotărârea privind aprobarea închirierii imobilului A.N.L. - garsoniera din cartierul Ștefan cel Mare, către inculpatul C., acționând cu intenție directă, deși prin aceasta erau încălcate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 152/1998.

În consecință, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de primar al municipiului Săcele, ca urmare a unei solicitări de atribuire a unei locuințe construită din fonduri A.N.L. pentru inculpatul C., adresată Primăriei Municipiului Săcele la data de 09.10.2007, de către Consiliul Județean Brașov, a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, constituită din inculpații E., H., F., G. și I. - prin avizarea favorabilă a cererii de atribuire a locuinței A.N.L., respectiv, a referatelor prin care cererea a fost înaintată comisiei tehnice, să-i repartizeze inculpatului C. o locuință construită din fonduri A.N.L., destinată închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, în cadrul ședinței din 17.10.2007, în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuințelor A.N.L., cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

****

Împotriva deciziei penale nr. 32/Ap din data de 30 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 8 februarie 2019.

În motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 martie 2019, sub nr. x/2015, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 12 aprilie 2019.

Prin încheierea din 12 aprilie 2019, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 și art. 438 C. proc. pen., numai în limitele criticilor privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu pentru care a fost condamnat recurentul, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, în limitele menționate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

În acest context, redând în continuare acele critici formulate de recurentul-inculpat A., în raport de care s-a dispus soluția parțială de admitere în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte constată că, în concret, acestea vizează lipsa laturii obiective a infracțiunilor de abuz în serviciu și, corelativ, a instigării la această infracțiune.

În acest sens, notează că, sub un prim aspect, recurentul inculpat invocă lipsa elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu, susținând, în esență, că membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, nu aveau atribuția repartizării locuințelor de serviciu, astfel încât, în condițiile în care cele două garsoniere au fost atribuite incupaților B. și C., în regim de locuință de serviciu, în cauză nu este îndeplinită condiția ca fapta să fi fost săvârșită prin neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege pentru autorii abuzului în serviciu, impusă prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016.

Sub un al doilea aspect, invocă lipsa urmării imediate a infracțiunii de abuz în serviciu, susținând că, raportat la atitudinea nediligență a persoanelor vătămate, modalitatea în care poate fi valorificat, în mod efectiv, dreptul la atribuirea unui spațiu locativ A.N.L. și considerentele pentru care instanța de apel a respins acțiunea civilă exercitată în cauză, nu este îndeplinită această condiție de existență a unei infracțiuni de rezultat ca cea analizată.

În fine, inculpatul invocă lipsa avantajului patrimonial sau nepatrimonial ce se impunea a fi dobândit, conform art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, susținând că, în condițiile în care cele două garsoniere atribuite inculpaților B. și C. erau într-o asemenea stare de degradare, încât nu au putut fi folosite decât după ce au fost renovate și amenajate, cei doi inculpați, în mod evident, nu au obținut un avantaj prin repartizarea imobilelor A.N.L.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casație pe fond, 7 iunie 2019, Înalta Curte a primit concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

****

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudența subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor în raport de care s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, anterior redate, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată, raportat la infracțiunea de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, imputată incupatului A., constă, în esență, în aceea că, în calitate de primar al municipiului Săcele, în baza cererii formulate de B. la data de 27.11.2007, de atribuire a unei locuințe de serviciu de către Primăria Municipiului Săcele, și a unei rezoluții infracționale unice, acesta a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, constituită din inculpații E., H., F., G. și I. - prin avizarea favorabilă a cererilor de atribuire a locuinței A.N.L. și de prelungire a contractului de închiriere, respectiv, a notelor/referatelor prin care cererile erau înaintate comisiei tehnice, să-i repartizeze inculpatului B. o locuință construită din fonduri A.N.L., destinată închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, în cadrul ședinței din 29.01.2007, respectiv să prelungească, în cadrul ședințelor din 17.10.2007 și 17.03.2008, contractul de închiriere nr. x/31.01.2007, în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuințelor A.N.L. și cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998.

Deopotrivă, constată că starea de fapt reținută prin decizia recurată, raportat la cea de a doua infracțiune de instigare abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului A. constă în aceea că, în calitate de primar al municipiului Săcele, ca urmare a unei solicitări de atribuire a unei locuințe construită din fonduri A.N.L. pentru inculpatul C., adresată Primăriei Municipiului Săcele la data de 09.10.2007, de către Consiliul Județean Brașov, acesta a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, constituită din inculpații E., H., F., G. și I. - prin avizarea favorabilă a cererii de atribuire a locuinței A.N.L., respectiv, a referatelor prin care cererea a fost înaintată comisiei tehnice, să-i repartizeze inculpatului C. o locuință construită din fonduri A.N.L., destinată închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, în cadrul ședinței din 17.10.2007, în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuințelor A.N.L. și cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998.

Contestând această situație de fapt, inculpatul A. susține că în cauză nu sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu și, corelativ, a instigării la această infracțiune, întrucât membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, nu aveau atribuția repartizării locuințelor de serviciu.

Plecând de la situația de fapt reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susținerilor recurentului inculpat, notând că ceea ce se impută, în concret, Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii (constituită din inculpații E., H., F., G. și I.) este faptul că, acționând cu intenție, la instigarea primarului în funcție (inculpatul A.), a hotărât repartizarea a două locuințe construite din fonduri A.N.L., destinate închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, către coinculpații B. și C. (care nu îndeplineau aceste condiții), iar ulterior, și prelungirea contractului de închiriere încheiat cu B., în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuințelor A.N.L. și cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998.

Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, înființată conform art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, are, potrivit aceluiași text de lege, ca atribuție, analizarea și soluționarea cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii.

Potrivit art. 6

2

(actualul art. 8) din Legea nr. 152/1998, tinerii, în sensul prevederilor legii, sunt persoane majore în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin programele Agenției Naționale pentru Locuințe, destinate închirierii, și care pot primi repartiții în cel mult 12 luni de la împlinirea acestei vârste.

Procedura de soluționare a cererilor privind repartizarea de locuințe A.N.L. pentru tineri, destinate închirierii, este detaliată în cuprinsul art. 15 din H.G. nr. 962/2001, în care se stabilește, în concret, că: în urma analizării cererilor, comisiile sociale vor prezenta lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și propuneri privind ordinea și modul de soluționare a cererilor; analizarea cererilor și stabilirea listei de priorități în soluționarea acestora se fac anual, până la sfârșitul lunii februarie a anului respectiv, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul anului precedent; lista de priorități se întocmește sau se reface anual numai în cazul în care în anul respectiv urmează să se finalizeze și să se repartizeze locuințe noi pentru tineri, destinate închirierii, și se aprobă, după caz, prin hotărâre a consiliului local sau al municipiului; listele privind solicitanții care au acces la locuințe și cele cu privire la stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor, criteriile care au stat la baza stabilirii respectivelor liste, precum și hotărârile consiliilor locale sau, după caz, hotărârile consiliilor județene prin care au fost aprobate, vor fi date publicității prin afișare într-un loc accesibil publicului; lista de repartizare se supune aprobării consiliului local sau, după caz, consiliului județean, și va fi dată publicității prin afișare la un loc accesibil publicului; repartizarea efectivă a locuințelor se face către persoanele înscrise în lista de repartizare rămasă definitivă, urmărindu-se, după caz, repartizarea prioritară către persoane cu handicap și asigurarea spațiului locativ la care au dreptul solicitanții de locuințe, în ordinea descrescătoare a numerelor de camere.

În contextul atribuțiilor astfel reglementate în sarcina Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, în cauză s-a stabilit, cu titlu definitiv că, sub imperiul autorității manifestate de inculpatul A., care a avizat favorabil cererile formulate de sau pentru coinculpații B. și C., de atribuire a unor locuințe, precum și cererile de prelungire a contractului de închiriere încheiat cu coinculpatul B., membrii comisiei și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, dispunând repartizarea a două locuințe construite prin programul A.N.L., către coinculpații B. și C., iar în cazul celui dintâi, și prelungirea contractului de închiriere astfel încheiat, fără a respecta procedura anterior prezentată și cunoscând că aceștia nu îndeplinesc condiția de limită de vârstă prev. de art. 8 din Legea nr. 152/1998.

În consecință, acuzația de abuz în serviciu adusă Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, în componența anterior menționată, vizează repartizarea, respectiv, prelungirea unui contract de închiriere având ca obiect o locuință construită prin programele A.N.L., cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 152/1998, iar nu încălcarea procedurii de repartizare a unor imobile în regim de locuințe de serviciu, astfel cum susține recurentul.

De astfel, astfel cum a reținut cu titlu definitiv instanța de apel, în perioada de referință, în patrimoniul municipiului Săcele nu existau alte fonduri de locuințe care să poată fi închiriate, în afara celor construite din fondurile A.N.L. În plus, potrivit răspunsului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului la solicitările Primăriei municipiului Săcele de emitere a unui punct de vedere cu privire la posibilitatea schimbării destinației unui număr de 20 de locuințe A.N.L., din cele 120 deținute, înregistrat la Primăria municipiului Săcele sub nr. x/02.06.2004, locuințele construite din fondurile A.N.L. nu puteau fi repartizate și exploatate în regim de locuințe sociale, iar regimul juridic al acestora, stabilit de Legea nr. 152/1998, nu putea fi schimbat decât printr-o altă lege.

Ca urmare, indiferent de destinația atribuită imobilelor solicitate de inculpații M. și C., de procedura scriptică urmată pentru repartizarea lor și de forma și conținutul contractelor de închiriere a celor două garsoniere, regimul juridic al celor două imobile nu putea fi modificat, acesta fiind cel reglementat de Legea nr. 152/1998, care impunea ca repartizarea lor să se facă potrivit procedurii stabilite prin H.G. nr. 962/2001, numai persoanelor care îndeplineau condiția prev. de art. 8 din Legea nr. 152/1998.

Pe de altă parte, inculpatul A. susține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu și, corelativ a instigării la această infracțiune, lipsind vătămarea unui drept sau interes legitim - element constitutiv specific laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. din 1969, respectiv, avantajul pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Similar instanței de apel, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susținerilor recurentului inculpat, notând că urmarea imediată - ca element al laturii obiective a infracțiunii abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. din 1969 - constă în vătămarea intereselor legale ale persoanelor care se aflau pe lista solicitanților, fiind neîndoielnic că, în absența conduitei ilicite a Comisii tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, acestea nu ar fi fost împiedicate să-și valorifice vocația de a obține închirierea celor două imobile A.N.L. care au fost repartizate în mod nelegal.

Împrejurarea că persoanele care se aflau pe lista de solicitanți aveau o vocație pur teoritică la închirierea unei locuințe în condițiile Legii nr. 152/1998, aceasta devenind efectivă numai în momentul înscrierii lor pe lista definitivă de repartizare întocmită de comisia tehnică, nu constituie un argument pentru invocarea lipsei urmării imediate a infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane poate consta în afectarea sau lezarea unei persoane în dorința/preocuparea acesteia de a-și satisface un drept/interes ocrotit de lege sau în orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituție și de legile în vigoare.

Or, urmare actelor de abuz în serviciu săvârșite de Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, în maniera anterior prezentată, cele două garsoniere au fost scoase, temporar, din lista imobilelor A.N.L. care puteau fi repartizate, în condițiile Legii nr. 152/1998, persoanelor care îndeplineau condițiile prevăzute de acest act normativ, astfel că vocația acestora la obținerea unei repartiții din fondul de locuințe A.N.L. a fost limitată în mod corespunzător.

Pe de altă parte, atitudinea nediligentă a unei persoane vătămate, respectiv opțiunea acesteia de a se constitui sau nu parte civilă în procesul penal, reflectă exclusiv maniera în care aceasta a înțeles să își exercite un drept procesual, eventuala sa pasivitate neavând însă, în sine, semnificația inexistenței urmării imediate a faptei, astfel cum susține recurentul. Exercițiul acțiunii civile în procesul penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracțiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum și cadrul procesual penal specific, pentru a-și satisface interesele de ordin civil afectate de comiterea infracțiunii, respectiv, pentru a recupera prejudiciul suferit, iar nu un mijloc probator menit să clarifice raportul penal dedus judecății, sub aspectul existenței urmării imediate a infracțiunii.

Ca urmare, opțiunea constiturii ca parte civilă, exprimată în cauză doar de persoana vătămată D., precum și argumentele instanței de apel cu privire la soluția dată laturii civile a cauzei, sunt irelevante în privința caracterul complet al conținutului obiectiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

În fine, referitor la critica privind lipsa avantajului pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că faptele de abuz în serviciu comise de membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, sub forma autoratului, iar de inculpatul A., sub forma instigării, au determinat obținerea de către inculpații B. și C. a folosului necuvenit constând în utilizarea, fără drept, a celor două imobile A.N.L., în perioada menționată în contractele de închiriere și actele adiționale la acestea.

Împrejurarea că cele două imobile A.N.L. se aflau, la momentul atribuirii lor către inculpații B. și C., într-o stare avansată de degradare, astfel încât utilizarea lor a fost posibilă numai după ce au fost renovate, pe cheltuiala locatarilor, constituie un aspect extrinsec raportului de drept penal dedus judecății în cauză, care, prin urmare, nu poate pune în discuție caracterul complet al conținutului obiectiv al infracțiunii de abuz în serviciu ce face obiectul prezentei analize, din perspectiva condiției impuse de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

În final, Înalta Curte reține că apărările recurentului vizând inexistența unor probe certe din care să rezulte că el este cel care a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, să săvârșească infracțiunile de abuz în serviciu deduse judecății, antamează împrejurări cu un pronunțat caracter factual, prin care se tinde la reevaluarea materialului probator administrat în cauză, motiv pentru care au fost cenzurate ca atare prin încheierea de admitere în principiu din 12 aprilie 2019.

Pentru aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile invocate de recurentul inculpat A., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 32/Ap din 30 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 32/Ap din 30 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2019.