ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Prin Decizia nr. 2086 din 07 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 7250 din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că Raportul ANI conține punctul de vedere al persoanei evaluate din probe nerezultând încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Cât privește aprecierile conform cărora recurenta nu s-ar fi aflat în conflict de interese votând HCL Suceava nr. 315/15.12.2008 și nr. 324/16.12.2009, hotărâri vizând prelungirea contractelor de închiriere pentru un spațiu cu destinație comercială pentru o societate la care soțul său era asociat unic și administrator se retine realitatea celor susținute în Raportul ANI, generând un fapt contrar atât dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004 cât și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

De asemenea, instanța de recurs a constatat că apărările precum că, deși a participat la vot (chiar votând "pentru") prin HCL astfel adoptată nu a realizat un avantaj de natră patrimonială nu pot fi primite.

Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, depus în faza de recurs nu conține elemente care să conducă la concluziile adoptate. Astfel, se fac aprecieri personale ale expertului asupra dispozițiilor legale aplicabile, ceea ce excede obligațiilor acestuia. în ceea ce privește susținerea inexistența interesului de natură patrimonială se susține că acesta nu poate fi "demonstrat și cuantificat".

Ca observație însă prin "cuantificare" expertul acceptă implicit existența prejudiciului.

Totuși, fiind evident că închirierea de teren aferent unei construcții nu aduce profit prin ea însăși, cât privește faptul că respectiva construcție era un spațiu comercial, utilizarea și utilitatea lui depindea de accesul la acest spațiu.

Situația ar fi similară unui centru comercial fără cale de acces facilă și parcare proprie.

Este evident că elementele care compun un obiectiv comercial includ, ca extrem de important, vadul comercial.

Din această perspectivă, cum însuși expertul recunoaște în mod implicit, prin închirierea terenului societății comerciale la care soțul recurentei era asociat unic și administrator, a avut un avantaj de natură patrimonială.

Instanța de recurs a apreciat că faptul secund al depunerii declarațiilor de avere cu deficiențe, în sensul nedeclarării contractului de închiriere în discuție, este de asemenea reținut în mod corect neputând fi avute în vedere apărările recurentei conform cărora acest contract nu se impunea a fi declarat ca urmare a inexistentei conflictului de interese. Este o consecință directă a reținerii acestui conflict.

Împotriva Deciziei nr. 2086 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 7.05.2014 a formulat contestație în anulare A., contestație înregistrată la data de 12.11.2014.

În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., după prezentarea situației de fapt și a sintezei considerentelor Deciziei nr. 2086/2014 a Înaltei Curți, s-a susținut că decizia este nelegală, întrucât instanța de recurs, respingând recursul a omis să cerceteze toate motivele de recurs invocate.

Contestatoarea a susținut că motivul de recurs asupra căruia instanța de control judiciar nu s-a pronunțat vizează greșita constatare a conflictului de interese în ceea ce privește votul pentru adoptarea unor hotărâri ce reprezintă acte normative, raportat la împrejurarea că hotărârile Consiliului Local nr. 315/15.12.2008 și nr. 324/16.12.2009 adoptate și cu votul său în calitate de consilier local reprezintă acte administrative cu caracter normativ de care au beneficiat și beneficiază peste 4.500 de persoane.

Acest motiv de casare, deși reținut ca atare în partea expozitivă a Deciziei nr. 2086/2014 nu a fost analizat și instanța de recurs nu a oferit un răspuns explicit, rămânând complet necenzurat.

A solicitat în consecință admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 2086/7.05.2014 a Înaltei Curți, iar în rejudecare, admiterea recursului, modificarea Sentinței nr. 7250/21.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, admiterea contestației și anularea Raportului de evaluare nr. x din 15.06.2012 emis de Agenția Națională de Integritate.

Examinând decizia, instanța de recurs, prin prisma motivului invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ.

Se impune a se preciza că deși contestatoarea critică decizia atacată din perspectiva neanalizării tuturor motivelor de recurs invocate, în realitate, din expunerea criticilor reiese că aceasta vizează aspecte de judecată.

Instanța de recurs analizând legalitatea raportului întocmit de ANI sub aspectul întrunirii elementelor conflictului de interese prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborat cu dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, a răspuns implicit criticilor invocate de contestatoare, referitoare la caracterul de act administrativ cu caracter normativ a celor două hotărâri emise de Consiliul Local Suceava.

În realitate, ceea ce se urmărește prin exercitarea căii de atac de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a motivelor de recurs și reevaluarea ansamblului probator, ceea ce constituie un recurs la recurs.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Mitrea c.România 2008 și cauza B. c.România 2009).

Conchizând, Înalta Curte reține că instanța de recurs a analizat criticile și argumentele invocate de contestatoare prin cererea de recurs formulată împotriva Sentinței nr. 7250/2012, nemulțumirea acesteia vizând în realitate soluția pronunțată în cauză.

Văzând și dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 2086 din 7 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN