ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 842/2017

HOTĂRÂRE

11.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 842/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 425 din 09 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, petentul a susținut că, prin decizia nr. 425 din 09 martie 2017 instanța nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în recurs, respectiv onorariul de avocat dovedit cu chitanța seria x/02.03.2017, depusă la dosar, în original, în ședința publică, după susținerea excepției de tardivitate, cheltuieli care trebuie suportate de recurentul care a căzut în pretenții, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., urmare a admiterii excepției tardivității și respingerea recursului ca fiind tardiv formulat.

Examinând cererea formulată, prin raportare la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 425 din 09 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2005, ce formează obiect al cererii de completare a dispozitivului, a fost admisă excepția tardivității declarării recursului și s-a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 245/R din 06 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 281

alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, se poate cere completarea hotărârii, în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar, în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv, atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestit, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată.

Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.

Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

Acest drept este recunoscut părții și atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În speță, Înalta Curte constată că, astfel cum rezultă din practicaua deciziei, cu ocazia dezbaterilor din ședința publică, apărătorul, intimatului-reclamant A. a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, depunând la dosar actele doveditoare, solicitare a cărei soluționare nu se regăsește în dispozitivul deciziei, obiect al prezentei cereri.

Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite.

Față de soluția adoptată asupra recursului declarat de pârâtul B. și de solicitarea formulată de intimatul-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată, devin astfel incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, solicitate și dovedite de partea adversă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite cererea petentului și va dispune completarea dispozitivului deciziei menționate, în sensul obligării recurentului-pârât B. ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 4.400 RON, cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-reclamant A., conform înscrisurilor depuse la fila x.