ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2020

HOTĂRÂRE

19.03.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 la data de 16.04.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naționale și Statul Român prin Ministerul de Finanțe, solicitând plata drepturilor bănești cuvenite pentru anii 2014-2017: 29.854 RON reprezentând contravaloare hrană, 17.552 euro reprezentând diurna de misiune și 36.484 euro reprezentând diferență de sondă/salariu cumulată cu diferența de indemnizație pentru întreținerea soției în străinătate.

Tribunalul Galați, secția I civilă prin sentința civilă nr. 736 din 18 iunie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că reclamantul s-a pensionat și are stabilit domiciliul în municipiul Galați, însă la momentul introducerii cererii de chemare în judecată acesta avea locul de muncă în București, unde locuia fără forme legale, aspect reținut cu putere de lucru judecat și prin sentința civilă nr. 7385/21.09.2012 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2011 și prin decizia civilă nr. 2039/09.04.2013 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea conflictului negativ de competență.

S-a reținut că, din punct de vedere procesual dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde locuiește și muncește deoarece scopul acestor dispoziții legale, astfel cum rezultă din art. 85 și urm. C. proc. civ., este acela ca părțile în litigiu să poată fi înștiințate de proces, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Cum la momentul introducerii cererii de chemare în judecată reclamantul avea locul de muncă în București, unde locuia fără forme legale, având în vedere și dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, partea își schimbă domiciliul sau sediul, instanța a apreciat că instanța competentă teritorial este Tribunalul București.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința civilă nr. 5810 din 24 octombrie 2019 a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați; a constatat ivit conflictul negativ de competență; în baza art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea prezentei cauze către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea 61/2011 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, dispoziții ce instituie, în cazul cererilor formulate de către salariat, o competență alternativă.

S-a reținut că întrucât domiciliul reclamantului se regăsește în circumscripția Tribunalului Galați, rezultă că acesta este competent din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză. Astfel, raportat la domiciliul legal al reclamantului situat în Galați, reclamantul a învestit această instanță cu soluționarea prezentei cereri, exercitându-și astfel dreptul de alegere între instanțele competente alternativ din punct de vedere teritorial, respectiv instanța de la domiciliul său (Tribunalul Galați) și instanța de la locul de muncă (Tribunalul București). Odată efectuată alegerea între instanțele competente alternativ, instanța învestită cu soluționarea cauzei de către reclamant, nu poate să invoce necompetența sa teritorială din oficiu. De altfel, argumentul Tribunalului Galați referitor la un eventual domiciliu de fapt al reclamantului în București unde acesta ar locui fără forme legale, nu are nicio relevanță raportat la învestirea instanței de la domiciliul legal al acestuia de către însuși reclamantul, care reflectă intenția acestuia clară și neechivocă.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Galați, secția I civilă și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la plata unor drepturi salariale restante.

Dispozițiile care reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a acestor litigii sunt cele instituite de art. 269 alin. (2) Codul muncii care stipulează:

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul" și de art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 conform cărora "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 269 din Codul muncii și a dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauza de față, domiciliul reclamantului este în Galați, str. x conform mențiunilor din înscrisul aflat la pagina 39 dosar Tribunalul Galați, iar locul de derulare a raporturilor de muncă se afla în București. Reiese deci că, atât Tribunalul Galați, cât și Tribunalul București, erau deopotrivă instanțe competente în soluționarea cauzei, reclamantul având alegerea între acestea două.

Or, reclamantul, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Galați a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, neputându-se ulterior pune în discuție o altă competență teritorială prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenței, care nu este de ordine publică.

Prin prevederile sale art. 269 Codul muncii derogă de la dreptul comun, conferind un beneficiu reclamantului.

Astfel cum deja s-a arătat, opțiunea reclamantului între instanțele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 poate fi exercitată la momentul sesizării instanței de judecată, ceea ce, în speță, s-a și întâmplat.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.