ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 728/2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 17 mai 2018, sub dosarul nr. x/2018, reclamantele A., B., C., D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați să se dispună admiterea acțiunii în sensul obligării pârâților la plata către reclamanți a salariilor de încadrare și a celorlalte drepturi raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 de RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv în cuantum de 484,18 de RON începând cu data de 01.12.2015, precum și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat în sensul plății pentru fiecare lună până la recunoașterea definitivă a dreptului, a diferențelor drepturilor salariale dintre veniturile cuvenite reclamanților și veniturile efectiv încasate, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective la care se va adăuga valoarea dobânzii legale calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată, până la data plății efective. În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 13/2008, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Legea nr. 293/2015, Codul muncii, Legea nr. 62/2011, C. civ., CEDO, O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Deciziile nr. 21/2015 și nr. 23 din 26 septembrie 2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, O.U.G. nr. 20/2016.

Prin sentinta civila nr. 6677 din 21 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați. În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că litigiul a fost declanșat de reclamante în baza raporturilor de muncă cu pârâții, în temeiul dispozițiilor art. 231 din Codul muncii, astfel că în baza dispozițiilor art. 269 din Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Instanța a mai reținut că la data formulării cererii de chemare în judecată reclamantele erau încadrate în funcția de personal auxiliar al Judecătoriei Liești, jud. Galați, având și domiciliul în același județ. Totodată, s-a avut în vedere că, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantele nu își desfășurau activitatea în cadrul Tribunalului Galați, precum și faptul că domiciliile acestora sunt pe raza județului Galați, motiv pentru care s-a apreciat că competența teritorială de soluționare aparține Tribunalului Galați, nefiind incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., motiv pentru care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, la 17 mai 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 62 din 23 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Totodată, s-a constatat existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Galați și s-a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. În argumentarea acestei soluții s-a avut în vedere decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, și că în cauză Tribunalul Galați are calitatea de pârât, astfel că s-a apreciat că cererea de chemare în judecată nu este de competența Tribunalului Galați, iar față de împrejurarea că reclamanții și-au manifestat opțiunea cu privire la instanța competentă, introducând inițial acțiunea pe rolul Tribunalului București, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub dosarul nr. x/2018, la data de 20 februarie 2019. Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Acțiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâților Tribunalul Galați și Curtea de Apel Galați la acordarea unor diferențe salariale reclamantelor A., B., C., D., în calitate de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Liești, Județul Galați, astfel că sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă. În acest sens, se arată în considerentele deciziei, la punctul 47: "În continuare, Curtea reține că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia." Curtea reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție (pct. 50), iar "art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu". Calitatea de personal auxiliar al reclamantelor, precum și calitatea de parte în proces a Tribunalului Galați și Curtea de Apel Galați, determină incidența textului de lege care reglementează competența facultativă, respectiv art. 127 alin. (1) C. proc. civ. În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii. Reclamantele s-au adresat Tribunalului București, aceasta fiind opțiunea cu privire la instanța de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Galați, în arondarea căreia se află Tribunalul Galați, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea acțiunii. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod și cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.