ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1675/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 15 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B., în contradictoriu cu pârâta Poliția Locală Galați, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând norma de hrană, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății, pentru perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical în anul 2017, respectiv 23 de zile în perioada 04-26.03.2017, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5479 din 29 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, în cauză, organizația sindicală nu are calitatea de reclamant, acționând doar ca un reprezentant al membrilor de sindicat, potrivit art. 28 alin. (2) din legea nr. 62/2011. Competența materială de soluționare a cauzei se determină potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar competența teritorială se stabilește potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și asigurărilor sociale.

În materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtei, situat în județul Galați, iar domiciliul statornic al reclamantului este tot în județul Galați.

Prin urmare, Tribunalul București a apreciat că, în cauză, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului de la domiciliul/sediul părților, respectiv Tribunalul Galați, neavând relevanță sediul organizației sindicale

2.2. Prin sentința civilă nr. 116 din data de 31 ianuarie 2018, Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, Tribunalul Galați a reținut că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, precum și art. 109 și art. 117 din Legea nr. 188/1999.

Tribunalul Galați a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 1/2013, a statuat că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, astfel încât, în determinarea competenței teritoriale, urmează a se ține seama de sediul sindicatului.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând norma de hrană, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății, pentru perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical în anul 2017, respectiv 23 de zile în perioada 04-26.03.2017.

Înalta Curte constată că acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B., în numele membrului său de sindicat, reclamantul A.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului, apreciind diferit asupra problemei legitimității procesuale a organizațiilor sindicale, respectiv dacă acestea acționează în calitate de reclamanți sau doar ca reprezentanți ai membrilor săi.

Problema calității procesuale active a organizațiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acțiunilor în justiție promovate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", și în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acționa chiar și fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deși prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii s-au pus în discuție aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizațiilor sindicale depășesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în cauze de altă natură în care au fost formulate acțiuni de către organizațiile sindicale.

În cauza de față acțiunea a fost promovată de organizația Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B., în numele membrului său de sindicat, cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din legea nr. 554/2004.

Această interpretare este conformă soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de 22 mai 2017, conform căreia, în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripția acestei instanțe.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B. și pe pârâta Poliția Locală Galați, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2018.