ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2298/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 01.09.2016, reclamantul Sindicatul National al Polițiștilor și Vameșilor "A.", în numele membrului de sindicat B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Târnăveni și Consiliul Local al Municipiului Târnăveni, obligarea la plata sumelor reprezentând norma de hrană acordată personalului, actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței, până la data efectuării plății, pentru zilele în care s-a aflat în concediul medical în anul 2015 și anul 2016, adică 20, 21, 27, 28 iunie și 4, 5, 11, 12, 18, 19 iulie 2015, și 2, 3, 9, 10 aprilie 2016, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 256/2017 din 17 ianuarie 2017 a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul acțiunii privește plata unor drepturi salariale aferente raportului de serviciu, fiind incidente cauzei în stabilirea competenței materiale și teritoriale prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanța a reținut că reclamantul în cauză este B. și nu Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", iar decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este aplicabilă cauzei, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

S-a reținut că, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă atât instanța de la domiciliul reclamantului, cât și instanța de la sediul pârâtului.

Instanța a constatat că în cauza de față, atât reclamantul, cât și pârâtul are domiciliul/sediul în județul Mureș, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

2.2. Hotărârea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 311/2017 din 28 aprilie 2017 a Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1/2013, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt pe deplin aplicabile în prezenta cauză, considerentele deciziei impunându-se mutatis mutandis în orice litigiu în care sindicatul acționează în numele membrilor săi, indiferent de obiectul acestuia.

Ca atare, instanța a reținut că Sindicatul are calitate procesuală activă în cauză și, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod legal a învestit Tribunalul București cu soluționarea cererii de chemare în judecată, părțile acceptând tacit competența acestei instanțe, iar excepția nu putea fi invocată din oficiu, nefiind vorba de o excepție de ordine publică.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, în cauză, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", în calitate de reprezentant al membrului de sindicat, funcționar public cu statut special, și sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, așa cum corect au reținut și instanțele sesizate, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

" Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", în numele membrului de sindicat menționat în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant. "

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, în raza teritorială de competență a Tribunalului București.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și soluția de principiu adoptată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în ședința din data de 22 mai 2017, a stabilit faptul că în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul B. - prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Târnăveni și Primarul Municipiului Târnăveni în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2017.