ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2033/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.02.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Brașov (devenit prin O.U.G. nr. 32/2015, Garda Forestieră Brașov), anularea actului administrativ emis de pârât sub nr. x/26.01.2015 (raportat la anul 2008), cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 108.294 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 880,50 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000-Situl Căliman-Gurghiu, în zona/tipul funcționat T2, pe întreaga perioadă a anului 2008, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2008.

A mai solicitat și plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, începând cu data de 19.07.2012, dată la care creanța a devenit exigibilă.

În cursul regularizării cererii de chemare în judecată și a procedurii de fixare a primului termen de judecată, Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Brașov (fost ITRSV Brașov), a formulat cereri de chemare în garanție a Ministerului Mediului și Pădurilor și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș.

Ulterior, pentru termenul din 5 iunie 2015, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză a Ministerului Apelor și Pădurilor în calitate de pârât, în considerarea calității sale de organ ierarhic superior al Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Brașov.

1.2. Prin Sentința nr. 952 din 11 septembrie 2015, Tribunalul Mureș, a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Brașov și Ministerul, Mediului Apelor și Pădurilor și chemații în garanție Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.10.2015.

Prin Sentința nr. 129 din 27 noiembrie 2015, Curtea, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantul A., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea acestuia.

1.4. Prin Decizia nr. 625 din 4 martie 2016, Înalta Curte, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, urmare a regulatorului de competență, la data de 11.05.2016, sub nr. x/2015*.

Prin Sentința nr. 65 din 10 iunie 2016, Curtea, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Brașov (fost Centrul Regional de Regim Silvic și Cinegetic Brașov), în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubiri și, în consecință, a respins cererea de obligare a acestui pârât la plata despăgubirilor.

A admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Brașov, și a obligat pârâta să facă propunere cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 108.294 RON, către Ministerul Apelor și Pădurilor.

A respins cererea de anulare a Adresei nr. x; 10310/26.01.2015, emise de antecesoarea Gărzii Forestiere Brașov (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Brașov).

A respins cererea de chemare în garanție formulată de Garda Forestieră Brașov, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 108.294 RON, reprezentând compensații pentru anul 2008, aferente terenului în suprafață de 880,50 ha, situat în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Situl Călimani Gurghiu, la care se adaugă dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată din ziua următoare expirării a 45 de zile de la cererea formulată de reclamant, respectiv din 03.02.2015.

A obligat pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, să plătească reclamantului suma de 5.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Garda Forestieră Brașov, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecința respingerii în totalitate a cererii reclamantului A., și a exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.

A susținut recurenta-pârâtă că, în cauză, creanța este considerată ca fiind fiscală, astfel că termenul de prescripție aplicabil este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul de a solicita suma, conform art. 110 alin. (1) și (2) din Codul de procedură fiscală. Prin H.G. nr. 861/2009, nu s-a introdus o cauză de suspendare/întrerupere a termenului de prescripție.

A mai arătat recurenta că prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009, instituie o condiție suspensivă pentru acordarea compensațiilor, aspect constatat și prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat că, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de Codul silvic, după data de 01.01.2010, trebuie să existe decizie favorabilă a Comisiei Europene, privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Împrejurarea că schema de ajutoare sub forma proiectului de hotărâre de Guvern nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, face ca ajutorul de stat privind plăți Natura 2000, să nu poată fi acordat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute și de Decizia nr. C(2012) 5266 final/19.07.2012.

A concluzionat recurenta că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate conform celor cuprinse în Decizia Comisiei Europene anterior menționată.

Intimatul-reclamant A., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat, însă pentru următoarele considerente.

5.1. Instanța de fond a fost învestită de către reclamantul A., cu o acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâților Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, creanța fiind generată de interdicția legală a recoltării produselor de masă lemnoasă pentru suprafața de pădure de 880,50 ha, situată în aria total protejată Natura 2000, tipul funcțional T2.

Pretențiile au fost evaluate de către reclamant la suma de 108.294 RON (la care se adaugă dobânzi), fiind aferente anului 2008.

Raportat la perioada pentru care au fost calculate pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată (anul 2008), pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție respinsă de prima instanță cu motivarea că dispozițiile legale, H.G. nr. 1071/2006, H.G. nr. 861/2009, nu oferă o calificare legală expresă în privința naturii juridice a compensațiilor cerute de reclamant și a termenului de prescripție în care pot fi obținute formele de sprijin analizate.

În esență, instanța de fond a apreciat a fi aplicabil art. 91 din Codul de procedură fiscală, apreciind că termenul de prescripție aferente compensațiilor pentru anul 2008, a început să curgă la data de 01.01.2009, și s-ar fi împlinit la data de 01.01.2014, însă a reținut că dreptul reclamantului la despăgubiri a fost afectat de condiția suspensivă prevăzută de art. 6 din H.G. nr. 861/2009, conform căruia formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

În raport de aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut că, față de data publicării Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5266 final/19.07.2012, prin care s-a acordat avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice care dețin păduri incluse în T1 și T2 din cadrul siturilor Natura 2000, termenul de prescripție, suspendat odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 861/2009, și-a continuat cursul pentru compensațiile aferente anului 2008 doar la 14.09.2012, astfel că acțiunea, înregistrată la 13.02.2015, a fost introdusă în interiorul termenului legal de prescripție.

5.2. Recurenta-pârâtă Garda Forestieră Brașov, prin recursul declarat, a criticat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că prin H.G. nr. 861/2009, nu s-a introdus o cauză de suspendare/întrerupere a termenului de prescripție.

5.3. Înalta Curte, apreciază a fi nefondată soluția primei instanțe de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.

Pentru o corectă analiză a datei de început și a momentului împlinirii termenului de prescripție, dar și a incidenței unor eventuale cauze de suspendare ori întrerupere a acestui termen, este necesar a se determina actul normativ aplicabil litigiului dedus judecății, în raport de modificările legislative survenite.

Pretențiile deduse judecății de către reclamant sunt aferente anului 2008, data nașterii dreptului la acțiune situându-se, din punct de vedere cronologic, anterior datei de intrare în vigoare a C. civ. din 2009 (01.10.2011) și, implicit, anterior abrogării Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

5.4. În acord cu Soluția de principiu adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 12 iunie 2017, natura juridică a creanței referitoare la compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, este una civilă, supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de legea civilă, iar termenul de prescripție pentru compensații acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația.

Înalta Curte, reține că prescripțiile începute înainte de abrogarea Decretului-lege nr. 167/1958, sunt reglementate de acest act normativ, concluzie fondată pe prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ., sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul pretinde o creanță de natură civilă aferentă anului 2008, iar prescripțiile începute pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011, sunt supuse dispozițiilor Decretului-lege nr. 167/1958, Înalta Curte, va analiza excepția prescripției dreptului material la acțiune prin prisma acestor prevederi legale, reținând că, potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani.

Din analiza actelor dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenții aferente anului 2008, a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 13.02.2015, după ce intimata-reclamantă s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, solicitând avizarea la plată a sumei de 108.294,00 RON, conform cererii înregistrate sub nr. x/19.12.2014.

Termenul de prescripție aferent creanței născute în anul 2008, a început să curgă la data de 01.01.2009, și s-a împlinit la data de 01.01.2012, astfel încât, la data sesizării instanței de judecată, dar și la data solicitării de avizare a plății, dreptul material la acțiune al reclamantului era prescris.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, avute în vedere de instanța de fond ca temei pentru respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, "Daca dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe sa curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.".

Astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, au fost socotite, din punct de vedere juridic, nu o cauză de întrerupere/amânare a curgerii termenului de prescripție, ci o condiție suspensivă legală, care afectează exercițiul dreptului.

Înalta Curte, reține că, prin Soluția de principiu adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 12 iunie 2017, cu rol de unificare a practicii, s-a reținut că "Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiție suspensivă, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obținerea compensațiilor aferente anilor 2007, 2008, 2009 (...)."

La adoptarea acestei Soluții de principiu s-a avut în vedere faptul că prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, se referă numai la compensațiile pentru care dreptul de acordare a luat naștere începând cu data de 1 ianuarie 2010, chestiune de drept care a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanțe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016.

Prin decizia respectivă, s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010, privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010."

În consecință, dispozițiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, nu reglementează o condiție suspensivă privind nașterea dreptului la acțiune pentru compensațiile solicitate de persoanele interesate, aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2010. Astfel, nu au incidență asupra termenului de prescripție, în ceea ce privește pretențiile deduse judecății, iar termenul de prescripție s-a împlinit, astfel cum s-a arătat mai sus, la data de 01.01.2012, anterior sesizării instanței de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte, apreciază ca fiind fondat motivul invocat de recurenta-pârâtă Garda Forestieră Brașov, referitor la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu greșita aplicare a normelor de drept material, însă în raport cu cele expuse mai sus, cu consecința casării, în parte, a hotărârii de fond și reformarea soluției primei instanțe, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii cererii de chemare în judecată, în consecință.

5.5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, va admite recursul declarat de pârâta Garda Forestieră Brașov, va casa, în parte, sentința civilă recurată, iar în rejudecare, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca fiind prescrisă, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale primei instanțe, privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Brașov și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Garda Forestieră Brașov, împotriva Sentinței nr. 65 din 10 iunie 2016, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată și, rejudecând, admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca fiind prescrisă.

Menține dispozițiile privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Brașov, și cererea de chemare în garanție a Ministerului Apelor și Pădurilor, și a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Mureș-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - OB