ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4455/2019

Ședința publică din data de 03 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Mureș, la data de 17.02.2015, reclamantele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, anularea actului administrativ emis de pârâtă sub nr. x/26.01.2015, reprezentând refuz nejustificat emis cu exces de putere, cu privire la solicitarea de acordare a compensațiilor aferente anului 2009, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 47.464,80 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietare pentru suprafața de pădure de 98,70 ha, situată în zona de conservare totală a siturilor Natura 2000-Situl Târnava Mare-Sighișoara și Situl Podișul Hartibaciului, în zona/tipul funcțional T2, terenuri forestiere, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă pentru anul 2009; obligarea la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 47.464,80 RON începând cu data de 19.07.2012, dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care Comisia Europeană a emis Decizia nr. C(2012)5166 final, prin care a avizat favorabil continuarea acordării ajutoarelor de stat tuturor persoanelor fizice și juridice, indiferent de forma de proprietate pentru terenurile forestiere, ori de la data de 22.12.2014, data depunerii cererii la ITRSV Brașov.

Prin Decizia nr. 470 din 23 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (ca urmare a constatării conflictului negativ de competență de către Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin sentința nr. 122 din 19.11.2015) a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 77 din 04 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și, în consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamante.

Instanța a respins cererea de chemare în garanție a DGRFP Brașov-AJFP Mureș, cerere formulată de Garda Forestieră Brașov.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamantele, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentele au arătat că în mare parte hotărârea este succint motivată și în parte cuprinde motive contradictorii.

De asemenea, s-a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor Decretului nr. 167/1958, art. 6 din H.G. nr. 861/2009, precum și a Deciziei nr. 36/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2015.

Recurentele au susținut că deși instanța a reținut corect că termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data de 01.01.2010, în mod evident la data introducerii plângerii prealabile acest termen nu era împlinit. Recurentele au criticat soluția instanței de fond cu privire la faptul că a considerat că procedura prealabilă efectuată nu este de natură a întrerupe termenul de prescripție, instanța reținând în mod greșit, în opinia recurentelor, faptul că singura modalitate de întrerupere a termenului de prescripție este reprezentată de cererea de chemare în judecată.

Astfel, recurentele au apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

S-a susținut că prin Decizia nr. 3129/31.05.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 6 din H.G. nr. 861/2009 și, ca atare, prevederile indicate sunt legale, acestea producându-și în prezent efectele juridice.

S-a arătat că în condiții normale termenul ajungea la scadență pe data de 01.01.2015, însă prin art. 6 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 861/2009, prin însăși voința legiuitorului a intervenit intempestiv o condiție suspensivă reglementată explicit de dispozițiile arătate.

Recurentele au susținut că începând cu data de 13.09.2012, data publicării Deciziei Comisiei Europene în JOUE, dreptul recurentelor-reclamante de a obține compensațiile pentru lipsa de folosință a putut să fie din nou exercitat, în condițiile reglementate expres în Tratatul de aderare, a dezlegării de drept pe care Înalta Curte a dat-o prin Decizia nr. 36/23.11.2015, cât și a celor 3 decizii pronunțate de Înalta Curte după dezlegarea de drept efectuată.

Astfel, recurentele au susținut că, de la această dată, precizată mai sus, începe să curgă o nouă prescripție, fără a se mai avea în vedere prescripția scursă în perioada 01.01.2010 - 12.09.2012.

Ca atare, având în vedere faptul că aceste sume solicitate de recurentele-reclamante reprezintă ajutoare de stat în condițiile art. 21 alin. (1) și art. 2 lit. a) din O.G. nr. 92/2003, s-a susținut că termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 135 din O.G. nr. 92/2013, respectiv de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul de a solicita aceste sume.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală, însă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată recurentele-reclamante au solicitat acordarea compensațiilor aferente anului 2009, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 47.464,80 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă, pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietare pentru suprafața de pădure de 98,70 ha.

Înalta Curte analizând criticile formulate de recurente nu le poate primi pentru considerentele ce urmează.

Prima critică formulată de recurente vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Analizând argumentele aduse de recurente în susținerea acestui motiv de casare, respectiv faptul că hotărârea este succint motivată și, în parte, cuprinde motive contradictorii, Înalta Curte reține că instanța de fond a argumentat prin considerente soluția pronunțată, astfel încât motivul de casare invocat este nefondat și va fi respins ca atare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că ajutoarele de stat solicitate de reclamante reprezintă compensații pentru lipsa de folosință a terenurilor forestiere deținute în proprietate, situate într-o arie protejată, aferente anului 2009 și guvernate de dispozițiile legale în vigoare la acea dată.

Conform prevederilor Tratatului de aderare, măsurile de sprijin/compensațiile existente la data aderării vor fi aplicate doar până la data de 31.12.2009, urmând ca după această dată, începând cu 01.01.2010, aceste forme de sprijin să poată fi acordate numai după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor ajutoarelor de stat.

Or, în situația dedusă judecății, în care se solicită acordarea compensațiilor aferente anului 2009, rezultă că acestea nu sunt supuse condiției suspensive de a exista decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și de a fi adoptate normele metodologice ulterioare.

Aceasta este și dezlegarea dată prin Decizia nr. 36/23.11.2015 de Înalta Curte-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie care nu este aplicabilă cauzei de față. Astfel, prin Decizia nr. 36/2015 s-a statuat că: "Pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010."

În consecință, dispozițiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu reglementează o condiție suspensivă privind nașterea dreptului la acțiune pentru compensațiile solicitate de persoanele interesate, aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2010.

Întrucât prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu au incidență asupra termenului de prescripție, în ceea ce privește pretențiile deduse judecății, și nu se invocă un alt caz de suspendare sau întrerupere a curgerii termenului de prescripție, acesta s-a împlinit la data de 01 ianuarie 2013, anterior sesizării instanței de judecată, dar și anterior formulării sesizărilor către MMSC și ITRSV Brașov.

Ca atare, Înalta Curte reține că dreptul recurentelor-reclamante de a solicita compensațiile în discuție a început să curgă la data de 1 ianuarie 2010 și s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2013, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Această soluție este în acord și cu Soluția de principiu adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 12 iunie 2017, prin care s-a reținut că natura juridică a creanței referitoare la compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic este una civilă, supusă termenului de prescripție de 3 ani, iar termenul curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația.

Înalta Curte reține că, prin Soluția de principiu adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2017, cu rol de unificare a practicii, s-a reținut că: "Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiție suspensivă, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obținerea compensaților aferente anilor 2007, 2008, 2009 (...)."

La adoptarea acestei Soluții de principiu s-a avut în vedere faptul că prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 se referă strict la compensațiile pentru care dreptul de acordare ar lua naștere începând cu data de 1 ianuarie 2010, chestiune de drept care a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanțe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în M. Of. nr. 107/11.02.2016.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B. și C. împotriva sentinței nr. 77 din 04 iulie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2019.