ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată, precizată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția de Contencios Administartiv și Fiscal sub nr. x/2015, ca urmare a regulatorului de competență al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprins în Decizia nr. 782/16 martie 2016, reclamantele A., B., C., prin mandatar D., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vânătoare Brașov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună:

- anularea actului administrativ emis de pârâtă sub nr. x/26.01.2015 (raportat la anul 2007), cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 43.918,80 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 95,60 ha, situată în zona de conservare totală a Siturilor Natura 2000-Situl Târnava Mare-Sighișoara și Situl Podișul Hârtibaciului, în zona/tipul funcțional T 2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Sighișoara pe întreaga perioadă a anului 2007, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferentă anului 2007;

- plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 43.918,80 RON începând cu data de 19.07.2012, dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care Comisia Europeană a emis Decizia nr. C(2012)5166 final-publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 13.09.2012(RO).

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 104 din 4 octombrie 2016, a respins excepția prematurității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin întâmpinare.

De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Brașov, în ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubiri și, în consecință, a respins cererea de obligare a acestui pârât la plata despăgubirilor.

A admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantele C., prin mandatar D., în contradictoriu cu pârâtul Garda Forestieră Brașov și a obligat Garda Forestieră Brașov să facă propunerea cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 43.918,80 RON către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Totodată, a respins cererea de anulare a adresei nr. x/26.1.2015 emise de antecesoarea Gărzii Forestiere Brașov (ITRSV Brașov), a admis în parte cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a obligat acest din urmă pârât la plata către reclamante a sumei de 43.918,80 RON, reprezentând compensații pentru anul 2007, aferente terenului în suprafață de 95,60 ha, situat în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Situl Târnava Mare-Sighișoara și Situl Podișul Hârtibaciului, la care se adaugă dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată din ziua următoare expirării a 45 de zile de la cererea de plată formulată de reclamante, respectiv din 3.2.2015 precum și obligarea pârâților Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata către reclamante a sumei 5.487,37 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 104 din 4 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a promovat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fost Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În argumentarea criticilor asupra hotărârii instanței de fond, recurentul-pârât se referă, în primul rând la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că se solicită acordarea compensațiilor cuvenite pentru anul 2007, or, potrivit Decretului nr. 167/1958, aplicabil speței, termenul de prescripție de 3(trei) ani era deja împlinit la data formulării acțiunii.

Cu privire la fondul litigiului, în al doilea rând, recurentul-pârât consideră că s-au încălcat normele de drept material incidente în cauză.

Recurentul-pârât arată că prima instanță se rezumă în considerente să stabilească că prin simpla publicare a Deciziei Comisiei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene i se cuvin reclamantei banii solicitați cu titlu de compensații, în temeiul prevederilor Codului silvic.

La rubrica "Durată și buget" din cuprinsul deciziei se indică "schema ce va expira la 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în Monitorul Oficial al României".

Schema însă nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României și nu ne mai aflăm înăuntrul termenului care a expirat la data de 31 decembrie 2013.

Nici cu privire la justificarea pretențiilor reclamantelor, instanța de fond nu a analizat dacă acestea au făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de H.G. nr. 861/2009, susține recurentul-pârât.

Acordarea compensațiilor este condiționată de îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 6 Anexa 1 din H.G. nr. 861/2009, or, în afara unor documente apreciate de reclamantă ca fiind relevante, nu se regăsesc documente care să ateste dreptul de proprietate sau copie de pe contractul de administrare care să ateste dreptul părții de a solicita compensațiile.

Atribuțiile structurilor teritoriale nu pot fi ignorate, deoarece etapele ce trebuiau să fie parcurse de reclamantă au un rol determinant.

Aprecierea instanței de fond, ca fiind inutilă parcurgerea acestor etape, este lipsită de susținere juridică și permite părții să calculeze cuantumul compensației.

De asemenea, se consideră greșită susținerea primei instanțe care nu consideră relevantă imposibilitatea pârâților de a contesta cuantumul compensațiilor în condițiile în care aceștia nu au competența și cunoștințele necesare să se pronunțe, atribuția fiind în sarcina structurii teritoriale.

Reclamantele ar fi trebuit să transmită documentația la autoritatea teritorială și abia în cazul în care, după avizare, s-ar fi refuzat plata, putea să fie formulată acțiunea în justiție sau, în situația în care inspectoratul teritorial ar fi refuzat avizarea documentației, să o cheme în judecată pentru a fi obligată la emiterea avizului dacă refuzul de acordare era nejustificat.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune având ca obiect obligarea autorității publice centrale în domeniul "păduri" - Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, la plata sumei de 43.918,80 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 95,60 ha, situată în zona de conservare totală a Siturilor Natura 2000-Situl Târnava Mare-Sighișoara și Situl Podișul Hârtibaciului, în zona/tipul funcțional T 2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Sighișoara pe întreaga perioadă a anului 2007, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferentă anului 2007,corelativ constatării refuzului nejustificat de a fi soluționate favorabil cererile formulate.

Intimatele-reclamante au solicitat prin acțiunea introductivă plata unei compensații bănești pentru anul 2007, reprezentând c/valoarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 886,5 ha, situată în zona de conservare totală T2.

În anul 2007 era în vigoare O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, care la art. 29 alin. (1) lit. g) a prevăzut sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcții speciale de protecție, persoane fizice, prin acordarea unor compensații reprezentând c/valoarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcții speciale de protecție.

Prin H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.

Cererea pentru acordarea compensațiilor putea să fie depusă începând cu anul 2008, în termenul de prescripție de 5(cinci) ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, deoarece compensațiile sunt în realitate ajutoare de stat și urmează regulile din dreptul public și nu din dreptul privat.

În Monitorul Oficial al României nr. 238/27.03.2008 a fost publicată Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care a abrogat O.G. nr. 96/1998 și a prevăzut la art. 97 alin. (1) lit. b) "acordarea unor compensații reprezentând c/valoarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă".

Art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 privind Normele metodologice de aplicare a Codului silvic a prevăzut însă că formele de sprijin indicate la art. 97 alin. (1) lit. a), art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și art. 97 alin. (1) lit. c) se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene pentru ajutoarele de stat.

Potrivit art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, Guvernul este abilitat să acord forme de ajutor de stat permise în domeniul activității de dezvoltare rurală - plăți Natura 2000.

În baza acestor acte normative și administrative, recurentul-pârât a refuzat acordarea oricăror compensații până când se va emite decizia Comisiei Europene de avizare a plăților compensațiilor/ajutoare de stat, începând cu anul 2007.

Decizia Comisiei Europene - C(2012) 5166 final, a fost publicată în JOUE din data de 19.07.2012.

Acțiunea intimatelor-reclamante a fost înregistrată inițial la Tribunalul Mureș, în data de 17 februarie 2015.

Avându-se în vedere că autoritatea competentă a invocat faptul că plata ajutorului de stat nu se poate realiza până la momentul publicării deciziei Comisiei în JOUE, intimatele-reclamante, de bună-credință a așteptat emiterea și publicarea deciziei.

În condițiile în care nici după îndeplinirea acestei condiții suspensive, recurentul a refuzat plata compensației invocând nepublicarea în Monitorul Oficial al României aprobarea Comisiei prin emiterea unor norme metodologice în acest sens, opunerea prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi admisă, cum în mod corect a argumentat și judecătorul fondului.

Cu privire la criticile aduse soluționării fondului pricinii, prealabil se va reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, prin Decizia nr. 36/2015 că numai pentru compensațiile cerute pentru anii 2010-2013 și ulterior, este necesar avizul favorabil al Comisiei Europene, precum și adoptarea normelor metodologice în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Pentru perioada 2007-2009, normele aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente", conform prevederilor Anexei V pct. 2 - "Agricultură" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Prin motivele de casare, recurentul-pârât a invocat inexistența normelor metodologice emise de Guvernul României, precum și neparcurgerea etapelor de acordare a compensațiilor prevăzute în H.G. nr. 861/2009.

Motivul ce privește lipsa normelor metodologice este nefondat în raport de cele arătate mai sus, iar din actele depuse la dosar rezultă că etapa prealabilă a fost parcursă de către reclamante.

Or, raportat la anul ce face obiectul acțiunii, existau norme metodologice de acordare, utilizare și control publicate în Monitorul Oficial, acte normative active în perioada avută în vedere de reclamante.

În aceste condiții, este mai mult decât evident că răspunsul pârâtei Garda Forestieră Brașov nu este legal, pentru anul 2007 existând cadru normativ metodologic de acordare a ajutoarelor de stat la care se referă art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.

Astfel, intimatele-reclamante s-au adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, cerând avizarea la plată a sumei solicitate, au depus întreaga documentație și decontul justificativ, care într-adevăr a fost respins de la avizare de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașopv pe considerentul inexistenței hotărârii de Guvern care să aprobe normele metodologice pentru acordarea compensațiilor.

Criticile sub acest aspect apar ca fiind nefondate, deoarece cum deja s-a arătat, pentru anul 2007 exista H.G. nr. 861/2009, nefiind necesară adoptarea vreunui alt act administrativ.

Este nefondată și susținerea recurentului-pârât în sensul că autoritatea teritorială nu a calculat ea însăși suma datorată, înscrisurile de la dosarul cauzei din dosarul de fond, demonstrând contrariul.

Constatându-se datorată compensația pentru anul 2007, reiese că și accesoriile sunt datorate, respectiv dobânda legală, cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 104 din 04 octombrie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2019.