ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2288/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2288/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 13037 din 7 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Judecătoria Brașov a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Brașov, Municipiul Brașov prin Primar, SC B. SA, C., D. și E., prin reprezentant C., F., SC G. SA și SC H. SA. A anulat cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC I. SA (radiată) ca formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință și a respins cererea pârâtei SC H. SA de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Prin cererea înregistrată la 31 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Brașov, astfel cum a fost precizată la 20 august 2018, revizuentul A. a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 13037 din 7 noiembrie 2011 a Judecătoriei Brașov, cererea de revizuire fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, revizuentul a arătat, în esență, că Sentința civilă nr. 13037 din 7 noiembrie 2011 a Judecătoriei Brașov este contrară Deciziei civile nr. 142/Ap, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2000 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1134 din 28 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2001.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații au invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.
Prin Sentința civilă nr. 8019 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Brașov a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare de intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Brașov și SC H. SA, cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind declinată competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, a fost disjunsă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și s-a dispus formarea unui nou dosar.
În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a avut în vedere faptul că revizuirea a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, constatând că instanța superioară în grad instanței care a dat prima dintre hotărârile aflate în conflict, potrivit susținerilor revizuentului, respectiv Decizia civilă nr. 142 din 22 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Brașov este instanța supremă, în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți.
La data de 11 februarie 2019 dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I civile, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La termenul de judecată din 28 noiembrie 2019, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate de intimați în cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar.
Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în raport de excepția tardivității invocată de intimata SC H. SA Brașov, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1) C. proc. civ., de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac.
În speță, hotărârile pretins potrivnice sunt Sentința civilă nr. 13037 din 7 noiembrie 2011 a Judecătoriei Brașov și Decizia civilă nr. 142/Ap, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1134 din 28 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
Ultima hotărâre, în sensul dispozițiilor legale anterior redate, este Decizia civilă nr. 1134 pronunțată de instanța supremă la 28 martie 2018, astfel încât, în conformitate cu art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire în cazul reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 28 aprilie 2018.
Cum cererea de revizuire a fost depusă la data de 31 iulie 2018, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, instanța constată că în cauză a intervenit sancțiunea decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac.
Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca fiind tardiv introdusă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuentul A..
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la excepția tardivității și prioritatea în soluționarea acesteia față de excepția inadmisibilității, Înalta Curte nu se va mai pronunța asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Cu privire la cererea formulată, prin întâmpinare, de SC H. SA de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, Înalta Curte urmează să o admită, în parte, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În speță, intimata SC H. SA este îndreptățită să obțină, în condițiile art. 274 C. proc. civ., obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată întrucât cererea de revizuire a fost respinsă ca tardiv formulată, revizuentul fiind în culpă procesuală.
Însă, Înalta Curte constată că dovezile cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, depuse de intimata SC H. SA, respectiv extras de cont și factură fiscală în care este menționat numărul contractului de asistență juridică în baza căruia a fost achitată suma de 1785 RON, vizează cererea de revizuire întemeiată atât pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. cât și pe cele prevăzute de pct. 7 ale aceluiași articol.
Întrucât cererea de revizuire a fost disjunsă prin Sentința civilă nr. 8019 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Brașov, fiind constituite două dosare pentru care au fost administrate aceleași dovezi sub aspectul cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga revizuentul la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 13037 din 7 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2010.
Admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata SC H. SA Brașov și obligă revizuentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.