ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 221/2019

HOTĂRÂRE

13.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 221/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30.03.2018 pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții la recalcularea indemnizației brute lunare avută în prezent, prin includerea procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, la care să se adauge procentul de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015 și la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății, diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizațiilor potrivit celor pretinse prin primul capăt de cerere, pe trei ani în urmă, în raport cu data introducerii acțiunii, diferențiat până la 01.12.2015 și după această dată, dar și pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, până la încetarea raportului de muncă al fiecărui reclamant, în cuantum actualizat cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferente.

Au arătat reclamanții că dețin funcția de procuror, desfășurând activități judiciare la Tribunalul Suceava și la Curtea de Apel Suceava și că au procedat la învestirea acestei instanțe cu soluționarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 131 alin. (1), art. 95 pct. 4, art. 59 și art. 127-128 C. proc. civ., la natura litigiului și la domiciliul unor reclamanți pe raza de competență a Tribunalului Neamț.

La 14.09.2018, reclamanții au precizat că își mențin acțiunea, exceptând perioada ianuarie 2018 - la zi, întrucât pentru acest interval drepturile salariale au fost încasate.

La termenul din 20.09.2018 instanța a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanții C., K. și L. și formarea unui dosar separat.

La aceeași dată, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, a pronunțat Sentința civilă nr. 1036/20.09.2018, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții A., B., D., E., F., G., H., I., J. și M.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale a României și a subliniat că, raportat la cele statuate prin aceste decizii, la calitatea reclamaților de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, respectiv D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Suceava și la faptul că acțiunea acestora este îndreptată împotriva acestor parchete, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ci dispozițiile de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Or, potrivit dispozițiilor de drept comun enunțate, în materia conflictelor individuale de muncă, competența revine instanței de la domiciliul/sediul sau locul de muncă al reclamantului.

Prin urmare, a evocat dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 132 C. proc. civ. și, reținând că reclamanții își au atât domiciliul, cât și locul de muncă în circumscripția Tribunalului Suceava, a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 01.11.2018.

Prin Sentința nr. 1442/10.12.2018, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în materia conflictelor individuale de muncă competența revine instanței de la domiciliul/sediul sau locul de muncă al reclamantului.

Raportat însă la calitatea părților, de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța la care își desfășoară activitatea", normă care, potrivit alin. (3), se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Referitor la art. 127 C. proc. civ., a reținut tribunalul că prin Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018, s-a constatat neconstituționalitatea sintagmelor "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" și "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. de asemenea, s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Astfel, în parag. 32 al deciziei sus-menționate, Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidența aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților, eventualul disconfort al părții judecător creat prin ieșirea acestor cauze din circumscripția curții de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparțialității justiției și a intereselor legitime ale celeilalte părți. Astfel, indiferent dacă competența de soluționare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curții de apel, acestea vor fi soluționate de instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanțe de același grad din circumscripția aceleiași curți de apel, putând da naștere în aplicarea normelor legale unor situații neprevăzute la edictarea acestora" a mai reținut instanța de contencios constituțional că art. 47 din Codul de procedură francez completat prin art. 3 din Decretul nr. 2017-891/06.05.2017, care a reprezentat sursa de inspirație a legiuitorului român la redactarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., prevede că "în cazul în care un magistrat sau un auxiliar al justiției este parte dintr-un litigiu ce ține de competența unei instanțe în circumscripția căreia acesta își desfășoară activitatea, reclamantul poate sesiza o instanță situată într-o circumscripție învecinată. Pârâtul sau părțile la recurs pot solicita trimiterea cauzei la o instanță aleasă în aceleași condiții. Sub sancțiunea inadmisibilității, cererea se prezintă imediat ce autorului acesteia i se aduce la cunoștință cauza trimiterii."

Prin urmare, având în vedere calitatea și locul de muncă al reclamanților, în lumina deciziei Curții Constituționale, a apreciat că aparține unui tribunal din circumscripția curții de apel învecinate Curții de Apel Suceava competența soluționării cauzei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, reclamanții, subliniind că dețin funcția de procuror și desfășoară activități judiciare la Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, au învestit Tribunalul Neamț cu un litigiu având ca obiect raporturile asimilate celor de muncă, în care se află cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018 s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale; de asemenea, s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În parag. 32 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidența aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților, eventualul disconfort al părții judecător creat prin ieșirea acestor cauze din circumscripția curții de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparțialității justiției și a intereselor legitime ale celeilalte părți. Astfel, indiferent dacă competența de soluționare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curții de apel, acestea vor fi soluționate de instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanțe de același grad din circumscripția aceleiași curți de apel, putând da naștere în aplicarea normelor legale unor situații neprevăzute la edictarea acestora."

În speță, reclamanții dețin funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții legale, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Or, învestind cu soluționarea cererii Tribunalul Neamț, reclamanții și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea litigiului.

În altă ordine de idei, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216, "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ."

În conformitate cu dispozițiile art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

În speță, domiciliul reclamantei D. este situat în circumscripția Tribunalului Neamț, iar raportat la natura și cauza drepturilor pretinse de reclamanți, sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, operând astfel prorogarea de competență pentru reclamanții care nu au domiciliul în raza instanței sesizate.

Așa fiind, și din această perspectivă, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Neamț, care nu și-o poate pierde, ca efect al disjungerii dispuse.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Neamț.