ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 153/2019

HOTĂRÂRE

29.01.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 153/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba, la data de 6 decembrie 2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Casa Națională de Pensii Publice și Ministerul Finanțelor Publice la restituirea sumei de 10.202 RON, reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale reținute cu ocazia achitării drepturilor salariale restante în perioada 1.01.2012 - 30.10.2017, cu depășirea plafonului legal prevăzut de art. 2964 4 alin. (2) și art. 29618 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație, la care să se adauge dobânda legală fiscală aferentă sumelor reținute nelegal.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, printre altele, că în perioada în litigiu, în care au fost efectuate reținerile din drepturile sale salariale, a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin Sentința civilă nr. 512 din 14 martie 2018, Tribunalul Alba, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență.

Prin Sentința nr. 587/CAF/2018, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.

Conflictul negativ de competență dintre cele două secții ale Tribunalului Alba a fost soluționat prin Sentința nr. 139 din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, fiind stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâților Casa Națională de Pensii Publice și Ministerul Finanțelor Publice să-i restituie contribuția individuală de asigurări sociale reținută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru perioada 01.01.2012 - 30.10.2017, contestând de fapt modul în care angajatorul a calculat, reținut și virat la bugetul statului sumele reprezentând contribuțiile de asigurări sociale reglementate de Legea nr. 263/2010.

Constatând că litigiul de față nu s-a născut în baza unui raport juridic de drept fiscal, ci a unuia de asigurări sociale determinat de existența unui raport de muncă între angajat și angajator, curtea de apel a constatat că speței îi sunt aplicabile prevederile art. 153 lit. a) din Legea nr. 263/2010, forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, potrivit cărora litigiile privind modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale se soluționează, în primă instanță, de către tribunale.

Totodată, a mai reținut că nu prezintă nicio relevanță, din punct de vedere al determinării obiectului și naturii litigiului, precum și a competenței materiale funcționale de soluționare a cauzei în primă instanță, împrejurarea că baza de calcul a contribuțiilor sociale individuale este reglementată de art. 2964 din Codul fiscal anterior.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010, în conformitate cu care jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, în temeiul art. 135 alin. (4) raportat la art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., curtea de apel a atribuit competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în favoarea completului specializat în judecarea litigiilor de muncă și asigurări sociale din cadrul secției I civile din cadrul Tribunalului Alba.

Instanțele aflate în conflict:

Prin Sentința civilă nr. 1349 din 19 septembrie 2018, Tribunalul Alba, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Mureș, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018.

Tribunalul Mureș, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1434 din 27 noiembrie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului Alba, competența soluționării acțiunii civile formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii Publice și Ministerul Finanțelor Publice. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus din oficiu suspendarea judecății și înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

În motivarea acestei soluții, tribunalul a reținut că în speță trebuie identificată norma de competență teritorială care guvernează procesul civil de față, pentru a se putea decela dacă la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, stabilirea competenței în această cauză reprezenta o "facta praeterita" sau "facta pendentia" în materie de competență.

Sub acest aspect, tribunalul a arătat că există două opinii în jurisprudență și în doctrina juridică, apreciind că, oricare dintre aceste opinii ar fi împărtășite și aplicate în cauza dedusă judecății, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018 nu pot fi incidente retroactiv în speță, astfel cum au fost ele invocate în sentința de declinare pronunțată de Tribunalul Alba.

În prima opinie, dacă într-un dosar în curs de judecată a fost deja pronunțată o hotărâre de stabilire a competenței instanței inițial sesizate (inclusiv un regulator de competență), această împrejurare constituie o "facta praeterita" în raport de publicarea ulterioară a unei decizii a Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității textului legal care a avut la bază pronunțarea hotărârii de stabilire a competenței instanței

Față de aceste exigențe extrem de clare ale aplicării deciziilor Curții Constituționale (inclusiv ale Deciziei nr. 290/2018), trebuie observată natura normei a cărei neconstituționalitate a fost declarată, în cazul de față fiind vorba de o normă de competență (art. 127 alin. (1) - (2) C. proc. civ.).

Raportat la această normă de drept procesual, se impune operarea distingerii între: situații trecute ("facta praeterita") care, prin esența lor, scapă de sub puterea efectelor unor asemenea decizii; situații în curs de desfășurare ("facta pendentia"), care cad sub influența efectelor deciziilor după cum au validat sau nu un drept definitiv până la momentul publicării; situații viitoare ("facta futura") care, în mod neîndoielnic, sunt sub incidența efectelor deciziilor de neconstituționalitate.

În cazul în care în discuție este o normă de procedură civilă, aplicarea în timp a acesteia trebuie raportată la dispozițiile art. 24 - 27 din C. proc. civ., cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare ("lites pendentes") le este incidentă legea în vigoare la momentul pronunțării hotărârilor judecătorești, inclusiv a celor care soluționează conflictele de competență, stabilind deja definitiv competența unei instanțe.

De altfel, în mod asemănător s-a pronunțat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, atunci când, constatând că a fost depășit momentul procesual de care legea lega anumite efecte juridice, a considerat că ar fi vorba despre o aplicare retroactivă a efectelor deciziei de neconstituționalitate, chiar dacă procesul se afla în curs de desfășurare (Decizia Curții Constituționale nr. 707 din 9 noiembrie 2017).

În concluzie, în cauza dedusă judecății, competența Tribunalului Alba a fost deja stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Sentința nr. 139/21 iunie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia), deci acest moment procesual a fost deja depășit ("facta praeterita") la data publicării Deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale (23 iulie 2018), care astfel nu poate retroactiva în speță.

În cea de a doua opinie, momentul în funcție de care trebuie decelată norma de competență care guvernează procesul civil, este cel al datei înregistrării cererii de chemare în judecată la instanță (la acest moment se raportează "facta praeterita" sau "facta pendentia" în materie de competență).

După prezentarea argumentelor reținute în susținerea acestei opinii, tribunalul a statuat că, în raport de data începerii procesului de față (data înregistrării cererii de chemare în judecată: 6 decembrie 2016), efectele Deciziei nr. 290/2018 (publicată la data de 23 iulie 2018) nu pot retroactiva.

Prin urmare, în raport cu criteriul legal expres și imperativ al datei înregistrării cererii de chemare în judecată, ca moment de decelare a normei legale care stabilește competența instanței, competența acestei instanțe era deja stabilită de lege (conform art. 126 alin. (2) din Constituție), moment care era deja depășit la data publicării Deciziei nr. 290/2018, așa încât aplicarea efectelor acestei decizii și în cauza de față ar însemna o întoarcere în timp și, deci, încălcarea principiului neretroactivității. Printr-o astfel de aplicare retroactivă, hotărârea instanței constituționale nu ar mai avea putere doar pentru viitor, așa cum statuează art. 147 alin. (4) din Constituția României, ci ar avea, în mod nepermis, putere și efecte pentru trecut, modificând efectele juridice pe care legiuitorul le-a atașat actului de învestire a instanței (înregistrarea cererii de chemare în judecată), prin care a început procesul ("tempus regit actum"), atunci când a stabilit cărei legi îi va fi supusă competența instanței. Aceasta, întrucât, în noua concepție a C. proc. civ., legea care guvernează desfășurarea procesului și întocmirea actelor de procedură (inclusiv a actului jurisdicțional de verificare a competenței stabilite de lege) este legea în vigoare la data începerii procesului ("lex temporis processus").

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Mureș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul și natura litigiului pendinte au fost stabilite prin Sentința nr. 139/2018 din 21 iunie 2018, pronunțată în regulator de competență de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a statuat că este vorba de un litigiu de asigurări sociale determinat de existența unui raport de muncă dintre angajat și angajator, fiind aplicabile dispozițiile art. 153 lit. a) din Legea nr. 263/2010, forma în vigoare la data înregistrării acțiunii.

Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze acțiunea reclamantului, incidența acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acestuia de procuror general ce-și desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Totodată, conflictul negativ de competență între Tribunalul Alba și Tribunalul Mureș a fost generat de interpretarea și aplicarea în speță a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018.

Contrar celor reținute de Tribunalul Mureș, în cauza dedusă judecății nu s-a pronunțat o hotărâre de stabilire a competenței teritoriale, deoarece prin Sentința nr. 139 din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia s-a pronunțat un regulator privind competența materială procesuală (specializată) a secțiilor din cadrul Tribunalului Alba, această competență stabilindu-se în favoarea completului specializat în judecarea litigiilor de muncă și asigurări sociale din cadrul secției I civile a instanței.

Totodată, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unor sintagme cuprinse în norma de competență prevăzută de art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin decizie a Curții Constituționale care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs (facta pendentia).

Punctul de vedere exprimat de Tribunalul Mureș referitor la efectele în timp ale constatării neconstituționalității omite însă situațiile juridice în curs de desfășurare, în care nu s-a depășit momentul verificării competenței teritoriale a instanței.

Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 se aplică tuturor proceselor în curs, dacă nu s-a depășit momentul verificării competenței prevăzut de art. 131 C. proc. civ., respectiv primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, fiind lipsit de relevanță momentul înregistrării cererii de chemare în judecată.

După stabilirea competenței specializate în favoarea sa, Tribunalul Alba, secția I civilă, și-a verificat competența teritorială la termenul din 19 septembrie 2018, respectiv după publicarea la 23 iulie 2018, în Monitorul Oficial, a Deciziei Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018.

În acest context, intervenirea constatării neconstituționalității normei de procedură sub aspectele evocate nu putea fi ignorată de instanță.

Prin urmare, nu se poate reține o situație de retroactivitate, ci de constatare a faptului că stabilirea competenței teritoriale în cauzele în care sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. este în mod vădit influențată de un eveniment (declararea neconstituționalității) ce îi afectează sfera de aplicabilitate.

Astfel, în procesele aflate în curs de soluționare, instanțele judecătorești sunt ținute de statuările Curții Constituționale în exercitarea controlului de constituționalitate a posteriori, căci acestea decid asupra stabilirii instanței competente teritorial să soluționeze procesul.

Procesul echitabil nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, fiind vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incidentă norma legală astfel cum a fost configurată după pronunțarea instanței de contencios constituțional.

Astfel, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială de competență, care se referă la o categorie specială de cereri, normă ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeași instanță.

Astfel, conform art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea"(alin. (1); "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de aceiași grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, (alin. (2); "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, (alin. (3)."

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018, s-a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor (parag. 42).

De asemenea, s-a statuat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Conform celor statuate de Curtea Constituțională, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății.

Astfel, în speță, calitatea reclamantului - de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia - atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., indiferent de instanța pe lângă care își desfășoară activitatea, în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii, respectiv Tribunalul Alba.

Scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței. Prin acest text legal sunt nominalizați, fără nicio distincție, subiecții pe care legiuitorul a înțeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanțelor la care aceștia funcționează, instanțe judecătorești ori parchete, instanțe/parchete civile ori militare.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și cum, în cauză, este îndeplinită condiția premisă, aceea ca judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza, Înalta Curte constată ca în cauză operează prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Mureș, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Târgu Mureș, învecinată Curții de Apel Alba Iulia, în a cărei circumscripție se află Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, unde reclamantul își desfășoară activitatea în calitate de procuror general.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Mureș.