ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1550/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1550/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 257 din 28

iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, s-a dispus, prin

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1),

(2) și (3) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului R.A.O. la

8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de proxenetism.

Prin schimbarea

încadrării juridice dintr-o infracțiune prev. de art. 198 alin. (3) C. pen. în

două infracțiuni prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la două pedepse de câte 6

ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea a două

infracțiuni de act sexual cu un minor față de minorele A.C.B. și M.E.D.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în

pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 ani,

stabilindu-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 11 ani închisoare

alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o

perioadă de 3 ani, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.

pen.

În baza art. 83 C.

pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 4

luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 62

din 7 aprilie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1202/191/2008 al Judecătoriei

Blaj, definitivă la data de 21 aprilie 2009 prin neapelare, pedeapsă care s-a

dispus a fi executată de inculpat alături de pedeapsa rezultantă de 11 ani

închisoare aplicată în cauză.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv începând

cu data de 13 mai 2010 la zi, iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea

inculpatului în privința săvârșirii infracțiunii de omor prev. de art. 174 C.

pen.

În baza art. 346

alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea

civilă T.M. și s-a constatat că persoanele vătămate T.L.S., T.A.V., T.N.,

L.M.L., T.G., S.A., T.V. și T.Z. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în

vederea introducerii în SNDGJ la data eliberării din penitenciar și s-a dispus

comunicarea hotărârii în acest sens la IGPR.

În baza art. 5 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea

prelevării de probe biologice.

În baza art. 109 C.

proc. pen., s-a dispus restituirea către partea civilă T.M. a bunurilor

victimei T.N., bunuri ridicate conform proceselor-verbale de cercetare la fața

locului și de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte din 7 iunie 2009.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.700 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că, în după-amiaza zilei

de 5 iunie 2009, victima T.N. a fost ajutată la mulsul oilor de către numitul

G.S.N., însoțit de verișorul său G.T.S. și de numitul G.I.D., care au ajuns la

stână cu o căruță. Deoarece victima rămăsese fără țigări, aceasta le-a spus

să-i aducă din satul Lunca țigări, astfel că cei trei s-au deplasat la un bar

situat pe raza satului Lunca, com. Valea Lungă, de unde au cumpărat mai multe

pachete de țigări marca "W." și un pet de 2 litri cu bere marca

"T.". Apoi aceștia s-au întors la stână, unde au lăsat victimei

sticla de bere și țigările, după care au ajutat-o la mulsul oilor, iar când au

terminat, au luat laptele și s-au întors cu căruța în com. Valea Lungă la

domiciliile lor.

A doua zi,

după-amiază - la data de 6 iunie 2009 - victima T.N. a fost găsit decedat de

către numiții G.S.N. și G.T.S., în apropierea victimei aflându-se 3 bâte și un

topor. Aceștia au anunțat-o pe bunica lor, numita G.R., care a contactat

familia victimei, la fața locului deplasându-se numiții T.A.V., T.L.S., T.L.,

S.N., T.Lu., I.A. și V.T., însoțiți de șeful de post. Numitul T.Lu. a luat de

lângă cadavru una dintre bâte și, întrucât a considerat că numiții G.S.N. și

G.T.S. sunt autorii omorului, a fugit după aceștia, reușind să-l prindă pe

primul, iar ulterior a fost prins și G.T.S..

Având în vedere

ansamblul materialului probatoriu administrat, atât în cursul urmăririi penale,

cât și în cursul judecății, instanța a apreciat că, în cauză, nu există probe

certe care să ateste faptul că inculpatul R.A.O. s-a deplasat în noaptea de 5 -

6 iunie 2009 la stâna unde se afla victima T.N. și, cu atât mai mult, că

inculpatul este autorul omorului comis aspra acestuia.

Astfel, s-a arătat că

probele administrate în cauză sunt dovezi indirecte, care atestă, în principal,

faptul că inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi afirmat

în mai multe rânduri și în prezența mai multor persoane că el este cel care l-a

omorât pe ciobanul din Valea Lungă, fără ca vreo probă științifică, biologică

sau vreun martor ocular să îl poată plasa pe inculpat în apropierea locului

săvârșirii faptei în perioada respectivă. Discuțiile telefonice purtate de

inculpat și consemnate în procesele-verbale de interceptare nu conțin nicio

afirmație explicită a inculpatului în sensul că acesta ar fi provocat decesul

lui T.N., iar faptul că martorul G.D.S. zis D., a declarat că i-ar fi cerut

inculpatului să-i aplice victimei o corecție, că inculpatul i-a replicat

"las că văd eu de el", precum și că a fost de față în iarna 2008 -

2009 pe raza comunei Valea Lungă când inculpatul a amenințat-o pe victimă,

constituie, în opinia judecătorului fondului, doar simple fapte probatorii care

nu dovedesc prin ele însele faptul principal - omorul - și nu sunt astfel

suficiente pentru a întemeia convingerea că decesul victimei T.N. ar fi fost

cauzat de inculpat.

În ceea ce privește

declarațiile martorele C.O.V. și G.M., care locuiesc în comuna Cenade,

localitate situată în apropierea locului comiterii infracțiunii de omor, din

care rezultă că într-o noapte din luna iunie 2009 (în declarațiile lor olografe

precizând că în noaptea de 5 - 6 iunie 2009 în jurul orelor 1,00), auzind

zgomot în stradă l-au observat pe inculpatul R.A.O. cu o căruță, fiind însoțit

de doi prieteni (martora G.), respectiv de încă o persoană (martora C.),

instanța a constatat că acestea nu atestă faptul că inculpatul s-a deplasat în

acea noapte la stâna unde lucra victima T.N., martorele nefiind în măsură să

arate dacă inculpatul venea din direcția stânei respective și nici să

identifice persoana sau persoanele care îl însoțeau pe acesta.

S-a considerat,

totodată, că împrejurarea că inculpatul a dat declarații contradictorii cu

privire la locul unde s-a aflat în noaptea de 5 - 6 iunie 2009 și că a negat că

ar fi vorbit la telefonul mobil în acea noapte, precum și concluziile

rapoartelor de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat,

prin folosirea tehnicii poligraf, privitoare la inculpat nu echivalează cu

existența unor probe certe privind vinovăția inculpatului, respectiv nu atestă

săvârșirea de către acesta a infracțiunii de omor. De asemenea, s-a arătat că

reținerea în actul de sesizare a instanței a faptului că apărarea inculpatului

este neîntemeiată, deoarece alibiul inculpatului nu este confirmat decât

parțial de părinții acestuia, și nu este confirmat de sora inculpatului, numita

R.M., nu este justificată, atâta timp cât, potrivit art. 66 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat

să-și dovedească nevinovăția.

Pe de altă parte, instanța

a reținut că, în seara de 5 iunie 2009, s-au deplasat la stână și numiții

G.I.D., G.S.N. și G.T.S., iar, a doua zi, ultimii doi au fost cei care au găsit

cadavrul lui T.N., minorul G.T.S. declarând inițial, în prezența bunicii sale

și a unui apărător desemnat din oficiu, faptul că ei l-au omorât pe T.N.,

relatând în mod amănunțit împrejurările în care a fost comisă fapta.

Având în vedere că,

la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea

vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză

probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt

incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului,

s-a dat eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea

inculpatului" (in dubio pro reo). S-a arătat că, deși, în fapt, s-au

administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe, în opinia

judecătorului fondului, nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși

îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci această îndoiala trebuie

"echivalată cu o probă pozitivă de nevinovăție" și, prin urmare,

inculpatul trebuie achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prev. de art.

174 C. pen.

S-a mai reținut, în

fapt, de către Tribunal că, în perioada august 2009 - martie 2010, inculpatul a

intermediat, împreună cu numita M.L.L., aducerea la stânele la care a lucrat ca

cioban, a minorelor A.C.B., în vârstă de 13 ani, fiica acesteia, și M.E.D. în

vârstă de 14 ani, aflată în plasament la aceasta, minore cu care a întreținut

relații sexuale contra cost și, tot în schimbul unor sume de bani, a promis și

a oferit pe cele două minore și celorlalți ciobani colegi de-ai săi, pentru a

întreține și aceștia relații sexuale cu ele, activități care s-au realizat.

Această stare de fapt

a fost reținută de instanță din coroborarea probelor administrate în cursul

urmăririi penale și al judecății, respectiv proces-verbal de redare în formă

scrisă a înregistrării convorbirii telefonice pe care inculpatul a avut-o cu

numita M.L.L., cu care se înțelege ca aceasta din urmă să le aducă pe cele două

victime la stâna de oi din Micăsasa pentru întreținerea de raporturi sexuale în

schimbul unor sume de bani, declarațiile minorelor A.C.B. și M.E.D.,

declarațiile martorilor B.I., Ș.D., M.B.N., R.N. și M.T.I., ciobani care au

beneficiat de serviciile sexuale ale minorelor, prin intermediul inculpatului,

adrese de la Primăria Copșa Mică și Poliția Copșa Mică, privitoare la minora

M.E.D. și la numita M.L.L., declarațiile acesteia din urmă.

În drept, instanța a

apreciat că faptele inculpatului care, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, în perioada august 2009 - martie 2010, la scurte intervale de

timp, a intermediat, împreună cu numita M.L.L., aducerea la stâne a minorelor

A.C.B., în vârstă de 13 ani, și M.E.D., în vârstă de 14 ani, minore pe care

le-a promis și le-a oferit ciobanilor de la stână, contra cost, pentru a

întreține și aceștia relații sexuale cu ele, activități care s-au realizat,

înlesnind traficul minorelor și practicarea de către acestea a prostituției,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă

continuată prev. de art 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește

faptele inculpatului care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în

perioada august 2009 - martie 2010, la scurte intervale de timp, a întreținut

relații sexuale contra cost cu minora A.C.B., în vârstă de 13 ani, s-a arătat

că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu

un minor în formă continuată prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, și cu privire la faptele inculpatului

care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada august 2009 -

martie 2010, la scurte intervale de timp, a întreținut relații sexuale în

schimbul unor sume de bani cu minora M.E.D., în vârstă de 14 ani, s-a apreciat

că întrunesc elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale

consacrate de art. 72 C. pen., respectiv limitele pedepsei, gradul de pericol

social concret foarte ridicat al faptelor săvârșite, împrejurările în care

aceasta au fost comise - în formă continuată, perioada mare de timp în care s-a

desfășurat activitatea infracțională a inculpatului, vârsta victimelor,

rezultatul produs, consecințele pe termen lung pe care asemenea fapte le pot

avea asupra psihicului persoanelor vătămate minore, scopul urmărit (obținerea

de satisfacții sexuale chiar și prin desconsiderarea libertății de exprimare și

a vieții sexuale a unor minore în vârstă de 13, respectiv 14 ani), atitudinea

inculpatului pe parcursul întregului proces penal, atitudine care a creat

convingerea instanței că acesta nu realizează gradul de pericol social al

faptelor săvârșite, precum și comportamentul antisocial anterior al

inculpatului, acesta fiind condamnat pentru comiterea unor infracțiuni de

lovire sau alte violențe, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii

publice și port ilegal de armă albă în public. În consecință, Tribunalul a

apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate spre media dintre

minimul și maximul special prevăzute de lege răspunde atât scopului prevăzut în

art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea

concretă a pericolului social al faptei și datele personale ale inculpatului,

pe de o parte, și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și inculpatul

R.A.O., pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul său,

Ministerul Public a criticat sentința primei instanțe sub aspectul greșitei

achitări a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de

art. 174 C. pen., considerând, în esență, că probele administrate în cauză

demonstrează vinovăția acestuia și solicitând condamnarea lui pentru uciderea,

în noaptea de 5 - 6 iunie 2009, a victimei T.N..

În ceea ce-l privește

pe inculpatul R.A.O., acesta a solicitat achitarea sa sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de proxenetism și act sexual cu un minor, arătând că nu se face

vinovat de comiterea acestora, iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate,

considerate prea aspre raportat la natura infracțiunilor și modalitatea

concretă de comitere.

Prin Decizia penală

nr. 8/A din 7 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu

minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Alba și a admis calea de atac promovată de inculpat,

desființând sentința penală atacată doar sub aspectul individualizării

judiciare a pedepsei. Rejudecând cauza, în aceste limite, a descontopit

pedeapsa rezultantă de 11 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului în

pedepsele componente, înlăturând sporul de 3 ani închisoare stabilit,

inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

A menținut dispoziția

de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 62/2009 a Judecătoriei Blaj și a

dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin

decizie, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 8 ani și 4 luni

închisoare.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În baza art. 383 alin. (1

1

)

rap. la art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus durata reținerii și

arestării preventive începând cu data de 13 mai 2010 până la data de 7

februarie 2012.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a

cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut că prima instanță a interpretat corect

probatoriul administrat în cauză, stabilind corespunzător starea de fapt dedusă

judecății și dispozițiile legale aplicabile și apreciind în mod justificat că,

la dosar, nu se regăsesc probe care să răstoarne prezumția de nevinovăție cu

privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de omor de care este

acuzat.

Realizând propriul

examen al probelor administrate în cauză, Curtea a reținut că, pe întregul

parcurs al procesului penal, inculpatul a negat că ar fi agresat victima în

noaptea de 5 - 6 iunie 2009, susținând ca a ajuns acasă în jurul orei 23,00,

după care a discutat telefonic cu martorul B.V., care l-a chemat să îl ajute la

oi a doua zi de dimineață. Inculpatul a afirmat că s-a culcat în jurul orelor

23,30 - 24,00, iar dimineața în jurul orei 6,30, s-a trezit și a plecat la tuns

oile împreună cu B.V., fără ca în timpul nopții să părăsească domiciliul.

S-a arătat că

împrejurarea că inculpatul a ajuns acasă seara, în jurul orelor 22,45 - 22,50,

este confirmată de martorele R.F., mama inculpatului, și R.M., sora acestuia,

prima relatând că, după ce inculpatul a ajuns acasă, a vorbit cu martorul B.V.

la telefon, iar apoi a rugat-o să îl trezească dimineața la 5,00, pentru a

merge la tuns oile, ulterior acesta mergând la culcare în camera din spatele

casei. Martora a mai menționat că la ora 23,30 l-a verificat pe inculpat pentru

a nu dormi cu televizorul pornit, iar dimineața l-a trezit la ora 5,00,

inculpatul părând odihnit, aspectele relatate fiind confirmate și de martora

R.M.. Conform listingului convorbirilor telefonice din noaptea de 5 - 6 iunie

2009, purtate de la postul telefonic utilizat de inculpat - telefon mobil marca

N. cu două cartele telefonice, se confirmă convorbirea purtată cu martorul B.V.

la data de 5 iunie 2009 ora 23,16 (apel de 99 secunde), precum și faptul că

dimineața inculpatul și martorul B.V. s-au apelat reciproc între orele 06,41 -

06,46.

Martorul B.V., cu

ocazia audierilor, a arătat că a solicitat ajutorul inculpatului la stână, a

discutat cu el în acest sens în seara de 5 iunie 2009, înțelegându-se să îl ia

a doua zi dimineața la ora 6,00, când s-a deplasat împreună cu martorul B.E.,

l-a luat cu autoturismul și s-au dus la stâna lui V., unde au tuns oile.

Martorul a relatat că inculpatul nu i-a povestit ce făcuse în noaptea

precedentă, însă ulterior, după ce a aflat că inculpatul este suspectat că este

autorul crimei, l-a întrebat de mai multe ori dacă este adevărat, inculpatul

negând de fiecare dată.

Referitor la

intervalul orar dintre ajungerea inculpatului la domiciliu, respectiv

verificarea sa de către martora R.F. la ora 23,30, pe de o parte, și ora 5,00

când inculpatul a fost trezit, tot la domiciliu, de aceeași martoră, Curtea a

reținut că, la dosar, nu există probe din care să rezulte în concret

activitățile desfășurate de inculpat în acea perioadă. Astfel, martora R.F. a

declarat că nu l-a verificat pe inculpat în acel interval orar, inculpatul a

susținut că a dormit, însă martorele C.O. și G.M., audiate la scurt timp după

data respectivă - la 9 iunie 2009, respectiv 11 iunie 2009 - au relatat că în

noaptea de 5 - 6 iunie 2009, în jurul orei 1,00, au fost trezite din somn de

gălăgia de pe stradă, într-o căruță trasă de doi cai aflându-se 3 tineri,

printre care și inculpatul. Conform relatărilor martorelor, tinerii erau în

stare de ebrietate, înjurau și adresau expresii vulgare, iar după ce au vrut să

vorbească cu martora C.O., au plecat înspre satul Lunca, comuna Valea Lungă.

Prin raportare la

declarațiile celor două martore, Curtea a constatat că în cauză se poate reține

că parțial, alibiul inculpatului referitor la noaptea de 5 - 6 iunie 2009 nu se

confirmă, din depozițiile acestora rezultând că inculpatul a lipsit de acasă,

după ora 23,30, fiind văzut în localitatea Cenade însoțit de alți doi tineri.

Curtea a reținut, însă, că probele administrate nu îl plasează pe inculpat la

stâna unde a fost comisă fapta, pe raza satului Mănărade, martorele văzându-l

pe inculpat la aproximativ 15,5 km de locul omorului (conform hărții județului

Alba, localitățile fiind în următoarea ordine: Cenade, Lunca, Valea Lungă,

Mănărade).

Procedând în

continuare la examinarea probelor invocate de acuzare, Curtea a reținut că, în

declarațiile date la urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a purtat o

discuție cu martorul G.D., în primăvara anului 2009, iar acesta i-a relatat că

are probleme cu victima, i-a cerut în glumă să îl bată, însă a refuzat. În

acest sens, Curtea a constatat că în declarațiile date, martorul G.D.S. a

recunoscut că a purtat o discuție cu inculpatul R.A.O., cu câteva zile înainte

de incident, în speță la data de 30 mai 2009, discuție în cadrul căreia i-a

solicitat să "vadă un pic de omul acesta", respectiv de a-i aplica victimei

o corecție, întrucât martorul a fost acuzat că ar fi sustras un miel din turmă.

Conform relatărilor martorului, inculpatul i-a răspuns "las că văd eu de

el", însă martorul a precizat că nu a cerut inculpatului să ucidă victima

și nu cunoaște cine l-a omorât pe T.N..

Cu ocazia efectuării

confruntării între inculpat și martorul G.D.S., inculpatul a revenit asupra

recunoașterii inițiale, negând orice discuție cu martorul referitoare la

aplicarea unei corecții victimei, deși martorul și-a menținut declarațiile

date. Curtea a reținut, însă, că aceste declarații nu pot constitui o probă

certă de vinovăție a inculpatului la comiterea infracțiunii de omor, în lipsa

unor probe care să indice exercitarea nemijlocită de către acesta a unor acte

de agresiune asupra victimei.

În privința

depozițiilor martorilor D.I., cioban la numitul B.E., C.M., concubina

inculpatului, C.I., cioban la numitul B.E. împreună cu inculpatul, R.I., precum

și cele ale minorelor M.E.D. și A.C.B., care au relatat cum, aflat sub

influența băuturilor alcoolice, inculpatul le-a povestit că el este persoana

care l-a omorât pe ciobanul din Valea Lungă, lovindu-l cu bățul sau cu toporul

în cap, pentru țigări, Curtea a arătat că acestea relevă, practic, o

recunoaștere extrajudiciară a faptei de către inculpat, recunoaștere care nu

poate servi la pronunțarea unei soluții de condamnare decât în coroborare cu

alte probe certe care să confirme împrejurările relatate.

În consecință, în

contextul în care martorii au relatat doar ceea ce le-a povestit inculpatul, iar

alte probe care să îl plaseze pe acesta la locul comiterii faptei sau care să

confirme exercitarea unor acte de agresiune de către inculpat asupra victimei

nu există, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a adoptat o

soluție de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În privința testării

comportamentului simulat cu ajutorul tehnicii poligraf, Curtea a reținut că nu

este o probă reglementată de lege, care să poată fundamenta o soluție de

condamnare, în lipsa unor probe certe, chiar și indirecte, de vinovăție.

Examinând și

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat,

interceptate autorizat, Curtea a constatat că acestea atestă doar

comportamentul violent al inculpatului, fără a conține referiri clare,

explicite, la comiterea omorului asupra numitului T.N..

Referitor la apelul

declarat de inculpat, Curtea a apreciat că nu poate fi reținută apărarea

acestuia în sensul că nu a cunoscut vârsta minorelor, în condițiile în care din

declarațiile constante ale părților vătămate rezultă că inculpatul știa că sunt

minore, iar din declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale reiese

că acesta nu a întrebat vârsta minorelor, însă a apreciat că acestea au 17 - 18

ani. Or, limita de vârstă prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen. este de 18

ani, când actul sexual a fost determinat de oferirea sau darea de bani sau alte

foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei. Cum în cauză s-a

dovedit faptul că, pentru prestațiile sexuale oferite, minorele erau

remunerate, indirect, prin M.L.L., care le aducea la stâne și încasa banii,

Curtea a reținut că săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, în forma

reglementată de art. 198 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. a fost dovedită, apărările inculpatului fiind nefondate.

A fost apreciată ca

neîntemeiată și solicitarea inculpatului de achitare pentru săvârșirea

infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., probatoriul administrat

confirmând faptul că, în perioada august 2009 - martie 2010, acesta a

intermediat plasarea minorelor A.C.B. și M.E.D. celorlalți ciobani de la stână,

înlesnind traficul lor și încurajând practicarea prostituției de către acestea.

Deși inculpatul s-a considerat nevinovat cu privire la această infracțiune, el

a recunoscut faptul că a apelat mama minorelor, la solicitarea celorlalți

ciobani, pentru aducerea acestora la stânele unde lucra, în vederea

întreținerii de relații sexuale contra cost. Mai mult, aceste împrejurări au

fost confirmate de martorii B.l., Ș.D., M.B.N., R.N. și M.T.I., de declarațiile

numitei M.L.L., condamnată într-un alt dosar pentru comiterea infracțiunii de

trafic de minori, fapte comise asupra minorelor A.C.B. și M.E.D. și, nu în

ultimul rând, de declarațiile minorelor și de procesele-verbale de redare a

convorbirilor telefonice interceptate în luna martie 2010, din care rezultă

discuțiile purtate de inculpat cu numita M.L.L., în vederea aducerii minorelor

la stână și plasării lor la ciobani în vederea întreținerii de raporturi

sexuale contra cost. În consecință, pentru toate cele expuse, Curtea a reținut

că în mod corect, raportat la probatoriul administrat, instanța de fond a

dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunile menționate, solicitarea

acestuia de achitare fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește

individualizarea pedepselor aplicate, Curtea a constatat că s-a dat eficiență,

în mod corespunzător, criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

avându-se în vedere gravitatea faptelor imputate, comiterea acestora în formă

continuată, pe o perioadă relativ îndelungată de timp, vârsta părților vătămate

- 13, respectiv 14 ani, urmările produse, punerea în pericol a dezvoltării

firești a minorelor, atitudinea inculpatului, care nu a realizat gravitatea

faptelor și, nu în ultimul rând, antecedentele penale ale acestuia, elemente

care au justificat aplicarea unor pedepse peste limita minimă prevăzută de

lege, apte să asigure realizarea scopului preventiv și coercitiv prevăzut de

art. 52 C. pen.

Curtea a apreciat,

însă, că, prin aplicarea unor pedepse în cuantum de 8 ani închisoare pentru

infracțiunea de proxenetism, respectiv de câte 6 ani închisoare pentru

infracțiunile de act sexual cu un minor, nu se mai justifică și aplicarea unui

spor de pedeapsă, de 3 ani închisoare, cu ocazia realizării contopirii conform

dispozițiilor art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., neputându-se

considera, raportat Ia natura infracțiunilor și la modalitatea concretă de

comitere, că o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare este neîndestulătoare,

pentru a se impune sporirea acesteia, în vederea sancționării inculpatului

pentru comiterea mai multor infracțiuni în condițiile concursului real.

În consecință, sub

acest aspect, Curtea a considerat apelul inculpatului ca fiind întemeiat, motiv

pentru care, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a dispus admiterea

lui doar sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Alba Iulia și inculpatul R.A.O., reiterând parțial criticile formulate în

apel.

Astfel, invocând

cazul de casare reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și

făcând o analiză succintă a materialului probator administrat, Ministerul

Public a susținut că, în cauză, a fost comisă o gravă eroare de fapt, ce a avut

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., motiv

pentru care a solicitat admiterea recursului promovat, casarea parțială a

hotărârilor pronunțate și condamnarea inculpatului pentru comiterea respectivei

infracțiuni.

Totodată, în cadrul

cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

Parchetul a criticat decizia instanței de apel și pe motive de netemeinicie,

solicitând aplicarea față de inculpat a unui spor de pedeapsă cu ocazia

contopirii pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente reținute în

sarcina acestuia.

În ceea ce îl

privește pe inculpat, acesta a criticat decizia penală recurată sub aspectul

netemeiniciei pedepselor ce i-au fost aplicate, solicitând reducerea

cuantumului acestora. În drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art.

385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea

atacată atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu,

potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul R.A.O. ca

fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 3 C.

proc. pen., unul dintre principiile fundamentale ale desfășurării procesului

penal este acela al aflării adevărului cu privire la faptele, împrejurările

cauzei și persoana făptuitorului, sens în care atât organele de urmărire

penală, cât și instanțele de judecată au obligația legală de a manifesta un rol

activ (art. 4 C. proc. pen.) și de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază

de probe (art. 62 C. proc. pen.).

Îndatorirea

instanțelor de judecată de a depune toate diligentele necesare în vederea

clarificării pe deplin a cauzei, bazându-se pe elemente de fapt care servesc la

constatarea existenței/inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei

care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor necesare pronunțării

unei hotărâri legale și temeinice, este prevăzută în mod expres și de

dispozițiile art. 287 C. proc. pen., din interpretarea cărora rezultă obligația

judecătorului de a verifica legalitatea și temeinicia probelor strânse în

cursul urmăririi penale, prin administrarea acestora în ședință publică,

nemijlocit, oral și contradictoriu, de a administra, din oficiu sau la cererea

părților, orice alte dovezi esențiale pentru aflarea adevărului și de a

încuviința probele pertinente și concludente necesare verificării apărărilor

formulate de inculpat.

În cauză, însă,

neconformându-se exigențelor impuse de prevederile legale menționate, instanța

de fond și cea de prim control judiciar au pronunțat soluții întemeiate pe un

probatoriu incomplet, fără a administra în condiții de oralitate și

contradictorialitate probe strânse de organul de urmărire penală și care erau

esențiale pentru clarificarea situației de fapt, fără a întreba părțile și

martorii asupra unor chestiuni importante, de natură să influențeze soluția

procesului, fără a verifica toate apărările inculpatului și fără a dispune, din

oficiu, administrarea unor probe noi ce rezultau din efectuarea cercetării

judecătorești și care ar fi putut să lămurească aspecte esențiale pentru

aflarea adevărului.

Astfel, Înalta Curte

apreciază că un element important ce trebuia clarificat în cauză și de care

depindea în mod esențial stabilirea de către instanțe a participării sau, după

caz, a neparticipării inculpatului la comiterea infracțiunii de omor este acela

al determinării orei la care a survenit decesul victimei T.N. și, în funcție de

aceasta și de gravitatea leziunilor produse, a orei aproximative la care au

fost exercitate violențele de către agresor, datele ce rezultă sub acest aspect

din probele administrate nefiind concludente și de natură a contribui la

reținerea corectă a situației de fapt.

În acest sens, este

de observat că, deși raportul de constatare medico-legală din 10 august 2009

întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Alba stabilește ca dată

probabilă a morții victimei noaptea de 5 - 6 iunie 2009, în procesul-verbal de

cercetare la fața locului încheiat în data de 7 iunie 2009 se menționează că

victima avea "instalată rigiditatea, fapt din care rezultă că decesul a

survenit cu minim 8 ore înainte de a fi găsită decedată", respectiv în

ziua de 6 iunie 2009 anterior orei 9, din moment ce, conform declarațiilor

martorilor G.T.S. și G.S.N., aceștia au descoperit cadavrul victimei în jurul

orei 17, când, la solicitarea lor, au fost sesizate și organele de poliție de

către martorul B.T.V.. Pe de altă parte, nu poate fi omisă sub acest aspect

nici împrejurarea ce rezultă din declarațiile date în cursul urmăririi penale

de partea civilă T.M. și persoanele vătămate T.L.S. și T.L., în sensul că au

aflat de la martorii G.T.S. și G.S.N., care au descoperit victima, că, în

dimineața zilei de 6 iunie 2009, aceștia, sau cel puțin unul dintre ei

(depozițiile sub acest aspect fiind contradictorii), văzuseră victima în viață,

deplasându-se la stână și ajutându-l la mulsul oilor, după care au plecat cu

calul la potcovit, împrejurare care, dacă se dovedește că este conformă

realității, ar conduce la concluzia că acțiunile agresive au fost exercitate

asupra victimei după plecarea celor doi, în cursul dimineții de 6 iunie 2009.

Stabilirea orei

probabile a morții victimei și, în funcție de aceasta și de gravitatea leziunilor

produse, a orei aproximative la care au fost exercitate violențele de către

agresor prezintă relevanță și din perspectiva apărărilor formulate de inculpat

și neverificate decât parțial de instanțele inferioare, în sensul că, în ziua

de 5 iunie 2009, până în jurul orelor 22,30 - 23,00, acesta s-ar fi aflat la

stâna cumnatului său, martorul V.N.S., iar a doua zi, pe data de 6 iunie 2009,

în jurul orelor 6,00 ar fi plecat din nou împreună cu martorii B.V. și B.E. la

stâna respectivului martor, apărări care, dacă se demonstrează, raportat și la

depozițiile martorei R.F., că sunt veridice, relevă împrejurarea că inculpatul

nu poate fi autorul unor acțiuni agresive exercitate asupra victimei în

intervalele orare menționate.

Totodată, Înalta

Curte constată că, în cursul cercetării judecătorești în fond și în apel, prima

instanță și cea de control judiciar nu au depus diligentele necesare în vederea

readministrării unor probe strânse de organul de urmărire penală și care erau

esențiale pentru aflarea adevărului și corecta stabilire a situației de fapt,

respectiv nu au fost audiați martorii B.V. (cu care inculpatul susține că a

plecat de la domiciliul său în dimineața zilei de 6 iunie 2009), B.E. (cu

privire la care martorul D.l. a declarat că știa de faptul că inculpatul l-a

omorât pe ciobanul din Valea Lungă, iar inculpatul a arătat că a fost împreună

cu acesta în cursul zilei de 6 iunie 2009), V.N.S. (la stâna căruia inculpatul

susține că a fost în ziua de 5 iunie 2009 până în jurul orelor 22,30 - 23,00,

precum și în data de 6 iunie 2009 începând cu ora 7), G.I. și C.l. (despre care

persoana vătămată T.L. a declarat că i-ar fi relatat cum a fost comisă fapta),

precum și partea civilă T.M. și T.L.S. (T.L. fiind decedat, conform înscrisului

atașat la dosar), aceștia din urmă cu privire la prezența martorilor G.T.S. și

G.S.N. în dimineața zilei de 6 iunie 2009 la stâna unde lucra victima T.N..

Ca urmare, având în

vedere aceste aspecte, precum și împrejurarea că dovezile administrate în cauză

până în prezent nu pot justifica o soluție de condamnare a inculpatului pentru

comiterea infracțiunii de omor, astfel cum a solicitat Parchetul în recursul

său, dar nu susțin nici o soluție de achitare a acestuia, așa cum s-a

considerat de către instanțele inferioare, Înalta Curte apreciază că, pentru

lămurirea cauzei sub toate aspectele esențiale, este necesară suplimentarea

probatoriului, astfel încât, din analiza coroborată a acestuia să poată fi

reținută cu certitudine vinovăția sau, după caz, nevinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen., pentru care a fost

trimis în judecată.

Ținând seama de

aceste considerente, precum și de dispozițiile art. 385 pct. 2 lit. c) alin.

(4) C. proc. pen., care stabilesc că instanța supremă nu poate rejudeca după

casare când este necesară administrarea de probe, Înalta Curte, având în vedere

și prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., care consacră efectul

devolutiv integral al apelului, va admite recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de inculpat, va casa decizia penală

atacată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, respectiv

Curtea de Apel Alba Iulia, menținând actele îndeplinite până la data de 31

ianuarie 2012.

În rejudecare,

instanța de apel va dispune efectuarea unei completări la raportul de

constatare medico-legală de specialitate, care să stabilească ora posibilă a

morții victimei și, în funcție de aceasta și de gravitatea leziunilor produse,

a orei aproximative la care au fost exercitate violențele asupra acesteia, prin

determinarea intervalului de timp de la exercitarea respectivelor violențe în

care victima ar fi putut supraviețui.

Totodată, Curtea va

proceda la audierea martorilor B.V., B.E., V.N.S. (pentru a verifica alibiul

inculpatului), G.I. și C.I. (pentru a verifica cele relatate în cursul

urmăririi penale de persoana vătămată T.L. cu privire la împrejurările și

autorul/autorii comiterii faptei), a părții civile T.M. și a lui T.L.S. (cu

privire la prezența martorilor G.T.S. și G.S.N. în dimineața zilei de 6 iunie

2009 la stâna unde lucra victima T.N. și dacă acesta erau sau nu în viață la

acel moment), precum și la reaudierea martorilor G.T.S., G.S.N. și G.R.

(referitor la același aspect anterior menționat).

De asemenea, instanța

de apel va administra/readministra orice alte probe pe care le consideră utile

pentru justa soluționare a cauzei sau dacă necesitatea administrării lor va

reieși din dezbateri.

În ceea ce privește

motivele de recurs invocate de Parchet și de inculpat în cadrul cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen.,

Înalta Curte, față de soluția pe care o va pronunța în cauză, nu le va mai

analiza, urmând ca aspectele învederate de recurenți să fie avute în vedere de

instanța de prim control judiciar la soluționarea apelurilor.

Constatând că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului subzistă și justifică, în continuare, privarea lui de libertate,

Înalta Curte, în baza art. 300 și art. 160 alin. (1) și (3) C. proc. pen., va

menține ca legală și temeinică măsura preventivă dispusă față de acesta.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., se va dispune rămânerea în sarcina statului a

cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de inculpatul R.A.O. împotriva Deciziei

penale nr. 8/A din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru

cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, respectiv

Curtea de Apel Alba Iulia.

Menține actele

îndeplinite până la data de 31 ianuarie 2012.

Conform art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține ca legală și

temeinică măsura arestării preventive a inculpatului R.A.O..

Cheltuieli judiciare

rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat, în sumă de

200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 mai 2012.

Procesat de GGC - CL