ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4177/2018

HOTĂRÂRE

04.12.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4177/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 23 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca pe calea ordonanței președințiale să se pronunțe o hotărâre prin care să fie suplinit acordul pârâtului pentru ca să poată călători în străinătate cu minorii C., născut la data de 30 ianuarie 2005 și D., născut la data de 1 noiembrie 2014, întrucât reclamanta lucrează în Italia, iar în aceste împrejurări copiii vor beneficia de condiții mai bune de creștere și educare.

Prin Sentința civilă nr. 9456 din data de 18 septembrie 2018, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a hotărî astfel, instanța, în esență, a constatat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză, sunt incidente prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează competența teritorială în cazul cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și familie.

A reținut că, din conținutul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., rezultă două cerințe de aplicare a normei, și anume să fie vorba despre cereri vizând ocrotirea persoanei fizice, iar cererile cu acest obiect să fie date de C. civ. în competența instanței de tutelă și familie.

Cât privește prima condiție, a apreciat că este relevant art. 106 C. civ. potrivit căruia "Ocrotirea minorului se realizează: prin părinți; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege."

Chiar dacă denumirea "Ocrotirea persoanei fizice" reflectă un titlu din Cartea I "Despre persoane" a C. civ. (art. 104 - 186), ceea ce ar putea limita domeniul de aplicare al art. 114 alin. (1) C. proc. civ. doar la cererile din acest titlu, includerea explicită în enumerarea din art. 106 C. civ., menționată anterior, a măsurilor de ocrotire a minorului prin părinți în sfera măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, justifică aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ. și în cazul cererilor având ca obiect ocrotirea minorului prin părinți.

A constatat și că cea de-a doua condiție de aplicare a normei de competență este îndeplinită, deoarece, în conformitate cu art. 265 C. civ., ce face parte din Cartea a II-a "Despre familie", "Toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți (...) sunt de competența instanței de tutelă".

Așadar, a reținut că măsurile de ocrotire a minorului prin părinți, inclusiv cele privind exercitarea autorității părintești, se adoptă de către instanța de tutelă competentă potrivit legii, iar, în aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată din prezenta cauză aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Instanța a constatat că din probatoriul administrat și din susținerile părților rezultă că reședința obișnuită a minorului D. a fost în Italia până în luna august, când reclamanta a revenit cu acesta în țară, iar reședința obișnuită a minorului C. este în Arad, acesta stabilindu-se la mătușa sa încă din anul 2017, fiind înscris acolo la școală, iar întoarcerea reclamantei cu minorii în locuința din Iași, comuna Țibana s-a realizat după introducerea prezentei cereri.

Constatând faptul că legea instituie o competență teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție își are reședința în fapt persoana ocrotită și la cele reținute cu privire la locuința celor doi minori, a apreciat că Judecătoria Arad este instanța competentă a soluționa prezentul litigiu.

Cauza a fost înregistrată, sub același număr de dosar, pe rolul Judecătoriei Arad la data de 2 octombrie 2018.

Prin Sentința civilă nr. 4567 din data de 24 octombrie 2018, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Iași, instanță competentă din punct de vedere teritorial, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Iași și Judecătoria Arad, a suspendat judecata și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 998 C. proc. civ. și a constatat că instanța competentă din punct de vedere teritorial pentru a se pronunța asupra fondului dreptului este Judecătoria Iași, părțile având înregistrat pe rolul acestei instanțe dosarul de divorț, dosar în care se poate dezbate fondul dreptului.

Astfel, a reținut că la data de 13 august 2018, reclamanta a înregistrat la Judecătoria Iași, sub nr. x/2018, o acțiune civilă în contradictoriu cu pârâtul, solicitând desfacerea căsătoriei, exercitarea autorității părintești de către reclamantă, în mod exclusiv, față de copii, stabilirea locuinței copiilor la domiciliul reclamantei și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea copiilor.

În cuprinsul acțiunii de divorț, reclamanta a arătat că locuiește în comuna Țibana, sat x, județul Iași, aspect menționat și prin concluziile scrise depuse la dosar.

În data de 24 septembrie 2018, pârâtul a depus la dosarul de divorț întâmpinare și cerere reconvențională, arătând că locuiește în comuna Țibana, sat x, județul Iași.

În raport de dispozițiile art. 915 C. proc. civ., instanța a constatat că Judecătoriei Iași, instanță în a cărei rază teritorială se află ultimul domiciliu comun al soților, îi revine competența de a soluționa fondul dreptului, respectiv dosarul de divorț al părților.

Totodată, a reținut că în dosarul de divorț, părțile au convenit, în conformitate cu art. 915 alin. (2) C. proc. civ., prin formularea și înregistrarea acțiunii civile principale și a acțiunii reconvenționale la Judecătoria Iași, ca aceasta să fie instanța competentă să judece dosarul de divorț.

Prin urmare, a apreciat că, dacă Judecătoria Iași este competentă din punct de vedere teritorial să judece fondul dreptului, tot Judecătoria Iași este competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă, având în vedere dispozițiile cuprinse în art. 998 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin demersului judiciar inițiat de către reclamanta A., pe calea ordonanței președințiale, acesta a solicitat suplinirea acordului parental al pârâtului B. pentru ca reclamanta să poată călători în străinătate cu minorii C. și D..

Potrivit art. 997 alin. (1) C. proc. civ.: "Instanța de judecată (...), va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări."

Conform art. 998 C. proc. civ. cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului.

În ceea ce privește ordonanța președințială, competența este determinată de instanța competentă să judece fondul dreptului.

Astfel cum a reținut și Judecătoria Arad, prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Iași reclamanta A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul B., exercitarea autorității părintești de către reclamantă, în mod exclusiv, față de copii, stabilirea locuinței copiilor la domiciliul reclamantei și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea copiilor.

În ceea ce privește cererile accesorii și incidentale în materia divorțului, art. 919 C. proc. civ. stipulează că "(1) La cerere, instanța de divorț se pronunță și cu privire la: a) exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta; b) numele soților după divorț; c) locuința familiei; d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei; e) obligația de întreținere sau prestația compensatorie între foștii soți; f) încetarea regimului matrimonial și, după caz, lichidarea comunității de bunuri și partajul acestora. (2) Când soții au copii minori, născuți înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptați, instanța se va pronunța asupra exercitării autorității părintești, precum și asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț. (3) De asemenea, instanța se va pronunța din oficiu și asupra numelui pe care îl vor purta soții după divorț, potrivit prevederilor C. civ..".

Prin urmare, în cauză nu se poate reține că instanța învestită cu soluționarea cererii de divorț și a cererilor accesorii acesteia este instanța competentă a se pronunța asupra fondului dreptului dedus judecății pe calea ordonanței președințiale asupra căreia poartă prezentul conflict de competență și al cărui obiect îl reprezintă o cerere de suplinire a acordului parental al tatălui.

Ca atare, la stabilirea instanței competente să soluționeze prezenta ordonanță președințială nu sunt incidente dispozițiile art. 998 C. proc. civ., evocate anterior.

Potrivit art. 106 alin. (1) și art. 107 alin. (1) C. civ., "Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…)" și, respectiv "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă."

Art. 114 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ. și C. proc. civ.

În raport de textele legale menționate, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită

În cauză, persoanele ocrotite sunt minorii C. și D., iar din actele dosarului rezultă că la data formulării cererii de ordonanță președințială reședința minorului C. era în Arad, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Arad.

Având în vedere cele anterior reținute și dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că Judecătoria Arad este instanța competentă să soluționeze cererea formulată pe calea ordonanței președințiale, așa încât va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.