ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 79/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de moștenitor legal al defuncților C. și D., au contestat actele administrative emise de Primăria Municipiului Vaslui în calitate de reprezentanți ai U.A.T. Vaslui, respectiv, acțiunea pentru constatarea nevalabilității condițiilor de emitere a acestor acte administrative contestate, iar, pe cale de consecință, solicită declararea nulității absolute a acestor acte administrative ce nu pot produce efecte juridice și nici nu le pot fi opozabile.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1.694 din 8 decembrie 2015, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B. și a respins cererea formulată de acesta ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria municipiului Vaslui, invocată din oficiu și a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu aceasta, ca fiind promovată față de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință; a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților UAT Vaslui și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Vaslui, Guvernul României, Comisia Locală de Fond Funciar a mun. Vaslui, Comisia Județeană de Fond a municipiului Vaslui, UAT Vaslui și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ca fiind promovată față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, cu privire la primul capăt de cerere, având ca obiect anulare dispoziții; a respins capătul de cerere având ca obiect anulare dispoziții, formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind promovat față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a admis capătul de cerere având ca obiect anulare dispoziții formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Vaslui și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a anulat dispozițiile nr. x din 23.05.2005, nr. x din 05.12.2005 și nr. x din 19.09.2014 emise de Primarul municipiului Vaslui; a respins capătul de cerere având ca obiect despăgubiri civile, daune interese și dobânzi aferente, formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiat; a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), precum și reclamanții A. și B.

Având în vedere susținerile ample, echivoce și parțial contradictorii făcute de apelanții reclamanți prin cererea de apel, prin întâmpinarea și prin precizările depuse la dosar, li s-a pus în vedere să facă precizări succinte și clare referitoare la solicitările adresate instanței de control judiciar.

Întrucât aceștia nu și-au îndeplinit obligația dispusă de instanță, prin încheierea de ședință din 2.06.2016, curtea de apel a suspendat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., până la îndeplinirea obligațiilor stabilite prin încheierea de ședință din 12.05.2016.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanții A. și B., ce a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 546 din 23.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin încheierea de ședință din 12.04.2018, instanța de apel a admis cererea de repunere pe rol a cauzei, precum și cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, formulată de apelanta A., fixând termen de judecată la 17.05.2018, pentru discutarea excepției perimării cererilor de apel, invocată din oficiu.

Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 390 din 17.05.2018, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a constatat perimate cererile de apel formulate de reclamanții A. și B. și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței civile nr. 1.694/2015 din 8.12.2015 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă.

Împotriva acestei ultime decizii au promovat recurs reclamanții A. și B.

Motivele de recurs

Recurenții susțin că au formulat "recurs", iar nu apel, la data de 01.02.2018, depunând prin serviciul poștal cererea de recurs și solicitând instanței și repunerea pe rol a cauzei, iar instanța, în mod nelegal, a scos cauza de pe rol.

În lipsa unui răspuns al instanței, recurenții susțin că, la 15.03.2018, au depus la grefa Curții de Apel Iași aceleași documente, respectiv cererea de recurs, solicitarea de repunere pe rol și cererea de ajutor public judiciar, însoțite de toate documentele necesare ce existau la dosar încă din anul 2016, însă toate acestea au rămas nesoluționate.

Hotărârea atacată de recurenți era susceptibilă de "recurs" și nu de apel, ceea ce duce la concluzia că, în speță, calea de atac trebuia judecată la Înalta Curte de Casație de un "complet de recurs" și nu de către un "complet de judecată de apel" de la Curtea de Apel Iași, așa cum s-a dispus, de altfel, prin încheierea din 14 septembrie 2017.

În consecință, recurenții critică faptul că "recursul" a fost soluționat ca apel de către o instanță necompetentă și de un complet de judecată nelegal constituit.

Mai susțin recurenții că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată în camera de consiliu, în lipsa părților, cu toate că reclamanta A. s-a prezentat în fața curții de apel în 17.05.2018, însă nu a fost lăsată să-și spună punctul de vedere, cu motivarea că instanța a reținut dosarul în pronunțare în camera de consiliu, în prezența unui avocat desemnat din oficiu.

Recurenții își exprimă nemulțumirea și față de serviciile de reprezentare și asistență judiciară, din oficiu, de care au beneficiat, în sensul că nu au avut parte de un apărător care să-i reprezinte cu profesionalism, acesta nu a studiat dosarul cauzei și nici nu a luat legătura cu părțile pentru a cunoaște datele speței.

Recurenții susțin că hotărârea atacată este nelegală având în vedere că nu au manifestat o atitudine de pasivitate în soluționarea cauzei, nefiind depășit termenul de 6 luni în efectuarea demersurilor procedurale, întrucât au luat cunoștință de încheierea de ședință din 14 septembrie 2017 (de respingere a cererii de repunere pe rol) după data de 25 septembrie 2017, ori chiar de la acest moment, până la 14 martie 2018, nu se împlinise termenul de 6 luni pentru perimarea cauzei.

Pentru toate motivele expuse, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și repunerea pricinii pe rol în vederea reluării dezbaterilor și judecarea dosarului.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14 iunie 2018.

Prin rezoluția din 27 iunie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea cererii de recurs, iar după îndeplinirea formalităților de comunicare, întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

La 26 iulie 2018, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimatul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nerespectarea cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) și (2) C. proc. civ. referitoare la timbraj și la indicarea și dezvoltarea motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinări.

La 19 aprilie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au formulat punct de vedere.

Prin încheierea din 13 iunie 2019, completul de filtru a respins cererea formulată de recurenți privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat, iar prin încheierea din 3 octombrie 2019, s-a respins, ca tardivă, cererea de reexaminare formulată împotriva acestei hotărâri.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză și a fixat termen pentru soluționarea pe fond a acestuia la 16 ianuarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, se reține că, având în vedere că instanța de recurs exercită controlul judiciar numai cu privire la soluția și argumentele instanței de apel reținute în justificarea soluției pronunțate, Înalta Curte constată că numai susținerile privind perimarea apelurilor vor fi analizate de prezenta instanță, întrucât în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății recursului fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Prin decizia recurată s-au constatat perimate cererile de apel formulate de reclamanții A. și B. și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței civile nr. 1.694/2015 din 8 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 417 și 418 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, în faza procesuală a apelului, având în vedere susținerile ample, echivoce și parțial contradictorii făcute de apelanții reclamanți prin cererea de apel, prin întâmpinarea și prin precizările depuse la dosar, instanța le-a pus în vedere să facă precizări succinte și clare referitoare la solicitările adresate instanței de control judiciar.

Întrucât aceștia nu și-au îndeplinit obligația dispusă de instanță, prin încheierea de ședință din 2 iunie 2016, curtea de apel a suspendat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., până la îndeplinirea obligațiilor stabilite prin încheierea de ședință din 12 mai 2016.

Criticile din recurs care vizează soluția de respingere a cererii de repunere pe rol, cu consecința constatării perimării apelurilor, sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Raportat la acest text de lege, rezultă că, pentru ca un act de procedură să aibă drept efect întreruperea perimării, este necesar ca prin săvârșirea lui să se urmărească continuarea judecății.

Prin urmare, pentru a întrerupe cursul perimării, cererea de redeschidere a procesului, formulată după suspendare de partea interesată, trebuie să urmărească repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

În speță, după suspendarea dispusă de instanța de apel la 2 iunie 2016, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 1 C. proc. civ., pentru ca apelanții reclamanți să-și îndeplinească obligațiile stabilite de în sarcina lor, aceștia au formulat cerere de repunere pe rol, înregistrată la dosar la 7 august 2017, cererea ce a fost respinsă prin încheierea din 14 septembrie 2017, față de împrejurarea că reclamanții nu au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina lor.

Contrar susținerilor recurenților, soluția instanței de apel de respingere a cererii de repunere pe rol nu contravine dispozițiilor legale, raportat la conduita lor procesuală în faza apelului, care au solicitat repunerea pe rol a cauzei, în condițiile în care nu și-au îndeplinit obligațiile dispuse de instanță, cererea de repunere pe rol nefiind formulată cu intenția de reluare a judecății apelului, întrucât aceștia nu au depus la dosar precizările în raport de care s-a dispus suspendarea.

Potrivit art. 12 C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale celeilalte părți.

Pe cale de consecință, nu se poate imputa instanței de apel încălcarea dispozițiilor legale incidente, întrucât respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol este urmarea constatării exercitării abuzive a dreptului de a cere repunerea cauzei pe rol, în condițiile în care dreptul conferit de lege nu a fost exercitat în scopul pentru care a fost recunoscut, și anume pentru a continua judecata, ci doar, eventual, pentru a obține o întrerupere a termenului de perimare.

Nu poate fi primită susținerea recurenților, în sensul că aceștia au luat cunoștință de încheierea prin care li s-a respins cererea de repunere pe rol abia la 25 septembrie 2017, iar de la acest moment, până la 14 martie 2018, nu se împlinise termenul de 6 luni pentru perimarea cauzei.

Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat, termenul de perimare a început să curgă la data suspendării cauzei - 2 iunie 2016, iar cererea de repunere pe rol, formulată la 7 august 2017, nu a avut ca efect întreruperea termenului de perimare, întrucât nu a fost formulată cu intenția reală de continuare a judecății, astfel că, soluția de perimare a apelurilor dispusă prin hotărârea recurată apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

În ce privește susținerea recurenților potrivit căreia, compunerea completului care a soluționat cauza a fost constituit greșit, întrucât calea de atac exercitată a fost "recurs", iar nu "apel", Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul de față este întemeiat pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001, în art. 26 alin. (3) teza a II a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel " .

În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, potrivit cărora " Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară."

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța a aplicat corect dispozițiile legale menționate, calea de atac exercitată de reclamanți fiind corect calificată ca fiind "apel", iar nu "recurs", așa cum în mod eronat susțin recurenții.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 390 din 17 mai 2018 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - ED