ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucuresti, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 3 iulie 2018 sub nr. x/2015/a1, petenta A. a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru aferente celor 2 cereri de recuzare formulate în cauză, în cuantum de 100 RON fiecare, plătite cu chitanțele CEC nr. x din 24 iunie 2016 și nr. x/1 din 24 iunie 2016, aflate în original la dosarul Curții de Apel .

Petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea pronunțată la data de 9 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis, în parte, cererea petentei și a dispus restituirea către aceasta a sumei de 50 RON, reprezentând 1/2 din taxa de timbru în cuantum de 100 RON achitată pentru cererea de recuzare formulată împotriva domnului judecător B. și, respectiv, restituirea sumei de 100 RON, reprezentând taxa de timbru achitată pentru cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C..

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2017 a fost admisă cererea de abținere formulată de dl judecător B., fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată de petentă împotriva domnului judecător .

A mai reținut că, prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2017 a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C. .

Încheierea din data de 9 octombrie 2018 a fost pronunțată fără cale de atac și a fost comunicată petentei la data de 5 noiembrie 2018, ora 11:30 .

La data de 8 noiembrie 2018, petenta a declarat apel împotriva încheierii pronunțate la data de 9 octombrie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, cererea sa fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție ca reprezentând "recurs", la data de 19 noiembrie 2018.

În cererea sa, recurenta a aratat că și-a întemeiat cererea de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru (aferente celor 2 cereri de recuzare formulate) pe considerentele deciziei nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă motivarea în fapt și în drept a încheierii atacate nu face nicio referire la această decizie.

A susținut că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, datorită încălcării dreptului său de acces la justiție, în sensul că, deși petenta a solicitat în mod expres, prin două cereri înregistrate la datele de 17 octombrie 2016 și, respectiv, 11 ianuarie 2017, comunicarea soluțiilor pronunțate în ceea ce privește cererile de recuzare formulate, instanța nu a respectat obligația stabilită de dispozițiile art. 427 C. proc. civ., fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Totodată, a invocat nulitatea încheierii atacate, datorită judecării cererii de restituire a taxelor judiciare de timbru în ședință publică, conform procedurii contencioase, nu în Cameră de consiliu, cu citarea petentei și prin hotărâre supusă apelului.

A arătat și împrejurarea că, din partea introductivă a încheierii atacate rezultă că cererea necontencioasă a fost soluționată "fără citarea părților, conform art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008", actul normativ menționat fiind străin de temeiul de drept al cererii de restituire taxe judiciare de timbru cu care a învestit instanța, anume art. 528 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a considerat că încheierea pronunțată de către Curtea de Apel este nulă și pentru că, astfel cum rezultă din partea introductivă a hotărârii, instanța nu și-a verificat competența, contrar dispozițiilor art. 529 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, în legătură cu mențiunea din finalul dispozitivului în sensul că hotărârea astfel pronunțată este dată "Fără cale de atac", a invocat prevederile art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ. ("Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei. Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege").

În consecință, în baza art. 480 alin. (6) C. proc. civ., a solicitat admiterea apelului, anularea, în tot, a procedurii desfășurate în fața primei instanțe, anularea, în tot, a hotărârii atacate și reținerea procesului spre judecare, arătând, de asemenea, că solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. (3) raportat la art. 482 C. proc. civ.

Prin rezoluția de primire de la dosar, în cauză s-a dispus încunoștințarea recurentei despre faptul că trebuie să depună la dosar taxa de timbru de 100 de RON, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, conform dispozițiilor art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 7 decembrie 2018, recurentei i-a fost comunicată adresa emisă la 3 decembrie 2018, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul procedurii de filtru, prin care a fost încunoștiințată despre faptul că trebuie să depună la dosarul cauzei taxa de timbru anterior menționată.

Ca urmare, la data de 18 decembrie 2018, recurenta a transmis la dosar o notă prin care a învederat faptul că a declarat apel necontencios împotriva încheierii din 9 octombrie 2018, nu recurs.

A subliniat că natura căii de atac rezultă din titlul acesteia ("Cerere de apel"), din temeiul juridic invocat (art. 534 alin. (2) și (3) ultima teză C. proc. civ.), din faptul că nu există o hotărâre judecătorească de recalificare a căii de atac declarate ca fiind recurs, dar și din împrejurarea că această cale de atac privește o încheiere asupra unei cereri necontencioase, procedură în care nu există parte potrivnică.

În acest sens, a susținut că apelul necontencios declarat este scutit de taxă de timbru, conform art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta a precizat că, în ipoteza în care Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este competentă material să soluționeze calea de atac, aceasta poate scoate cauza de pe rol și trimite dosarul, spre soluționare instanței competente, pe cale administrativă, context în care a invocat, mutatis mutandis, considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curții Constituționale - paragraful 25, care stabilește că structura de organizare a instanțelor judecătorești nu poate fi un motiv care să anihileze un drept stabilit de lege, "pentru că premiza este aceea a configurării organizării instanțelor judecătorești în funcție de drepturile procesuale ce incumbă subiectelor de drept, și nu invers."

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în concluziile căruia, magistratul-asistent raportor a făcut trimitere la dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care exclud posibilitatea analizării de către Înalta Curte a căii de atac a apelului, precum și la situația particulară din prezenta cauză (apel declarat împotriva încheierii pronunțate în procedura necontencioasă în cadrul unui dosar judecat de Curtea de Apel în ultimă instanță), arătând că aceste elemente conduc la ipoteza ca recurenta să nu poată beneficia de vreun remediu procesual apt să ducă la restabilirea legalității.

Întrucât un asemenea tratament juridic diferențiat față de alți justițiabili nu poate fi justificat doar de gradul instanței care a soluționat cererea de restituire a taxei de timbru, prin raport s-a apreciat că între persoanele care pot accesa remediul procesual prevăzut de dispozițiile art. 534 alin. (2) C. proc. civ. nu trebuie realizată o discriminare, în funcție de gradul instanței judecătorești în fața căreia este formulată cererea de restituire a taxelor judiciare.

Ca atare, având în vedere și aspectele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 321 din data de 9 mai 2017, prin raport s-a propus recalificarea căii de atac formulate de petentă, din apel, în recurs, cale de atac apreciată a fi admisibilă în principiu.

Prin încheierea din data de 5 aprilie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat, fixând termen pentru soluționarea acestuia la data de 3 aprilie 2020, în ședință publică.

La termenul menționat, judecata cauzei a fost suspendată de plin drept, prin încheierea de ședință pronunțată de Înalta Curte în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Analizând la acest termen recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Recurenta invocă în cererea sa aspecte legate de faptul că motivarea în fapt și în drept a încheierii recurate nu face referire la considerentele deciziei nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, de asemenea, încălcări ale regulilor de procedură care, în opinia sa, atrag sancțiunea nulității, elemente ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și, respectiv, pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivarea încheierii recurate, Înalta Curte reține că instanța de fond, procedând la soluționarea cererii formulate de recurentă, a făcut referire la textul art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, invocat în cerere și, totodată, la încheierile din data de 27 octombrie 2017, prin care a fost admisă cererea de abținere formulată de domnul judecător B., fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată împotriva acestui magistrat și, prin care a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată de recurentă împotriva doamnei judecător C..

Se constată că prima instanță a analizat solicitarea de restituire a taxelor de timbru, adresată de recurentă, prin prisma susținerilor și probelor de la dosar invocate de aceasta și în raport cu temeiul juridic invocat în cerere.

Ca atare, împrejurarea că, în motivarea sa, Curtea de Apel nu a făcut referire expresă la decizia nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă nu este relevantă sub aspectul respectării exigențelor ce trebuie întrunite de motivarea încheierii recurate, câtă vreme instanța a făcut referire la aspectele relevante cauzei menționate de această decizie, respectiv soluțiile pronunțate cu privire la cererile de recuzare formulate de recurentă, făcând, totodată, în mod judicios aplicarea textului art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel cum s-a arătat, în aplicarea textului de lege anterior menționat, instanța a avut în vedere că, prin încheierile din data de 27 octombrie 2017, pe de o parte, a fost admisă cererea de abținere formulată de domnul judecător B., fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată împotriva acestuia și, pe de altă parte, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată de recurentă împotriva doamnei judecător C., întrucât aceasta nu mai făcea parte din compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea apelului. Ca atare, în speță sunt pe deplin incidente dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. i) și, respectiv, lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013

Nemenționarea expresă a deciziei nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curți nu reprezintă o lacună în motivarea hotărârii recurate, Înalta Curte constând că aceasta conține toate elementele pe care trebuie să le cuprindă o hotărâre judecătorească pentru a permite exercitarea controlului judiciar, considerentele încheierii Curții de Apel fiind clare, concise și concrete, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Așadar, nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerile recurentei că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu se confirmă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, împrejurarea că, deși petenta a solicitat în mod expres, prin două cereri înregistrate la datele de 17 octombrie 2016 și, respectiv, 11 ianuarie 2017, comunicarea soluțiilor pronunțate în ceea ce privește cererile de recuzare formulate, nu este de natură a echivala, în prezenta procedură de restituire a taxelor, cu o încălcare a dreptului său de acces la justiție sau cu o încălcare a dispozițiilor art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Sub un al doilea aspect, recurenta a invocat nulitatea încheierii atacate datorată judecării cererii de restituire a taxelor judiciare de timbru în ședință publică, conform procedurii contencioase, nu în Cameră de consiliu, cu citarea petentei și prin hotărâre supusă apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 532 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil procedurii necontencioase, cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea petentului și a persoanelor arătate în cerere, dacă legea o impune, în caz contrar, judecata urmând a se face cu sau fără citare, la aprecierea instanței.

Prin urmare, în lipsa unei dispoziții exprese a legii care să impună judecarea cererii cu citarea obligatorie a părții, textul art. 532 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. instituie în materie necontencioasă regula citării facultative, lăsând la aprecierea instanței alegerea în acest sens.

Pe de altă parte, în ceea ce privește sancțiunea care intervine în ipoteza în care judecata trebuia să se desfășoare în camera de consiliu și, contrar acestei cerințe, s-a desfășurat în ședință publică, Înalta Curte observă că regula în materie procesual civilă o reprezintă publicitatea ședinței de judecată.

Pe de altă parte, textul art. 532 alin. (1) trebuie interpretat în spiritul său, iar aplicarea sancțiunii nulității în cazul nulităților ce nu sunt expres prevăzute de lege este condiționată de existența unei vătămări, potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

În acest sens, se constată că recurenta nu a invocat, nici dovedit, existența unei vătămări pricinuite de desfășurarea procesului în ședință publică, în loc de Cameră de consiliu.

Această constatare, că nu s-a invocat sau dovedit existența unei vătămări, este valabilă și în ceea ce privește argumentul că, în partea introductivă a încheierii atacate se menționează că cererea necontencioasă a fost soluționată "fără citarea părților, conform art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008".

Astfel cum reiese din partea introductivă, această mențiune a fost făcută de grefierul de ședință, în cadrul referatului cauzei, însă din considerentele încheierii rezultă, cu claritate, că actul normativ avut în vedere de instanță ca temei al soluției pronunțate este O.U.G. nr. 80/2013, instanța făcând aplicarea expresă a art. 45 din acest act, invocat, de altfel, chiar de recurentă, ca temei de drept al cererii de restituire cu care a învestit instanța.

Sub un alt aspect, recurenta a susținut că încheierea atacată este nulă și pentru că, astfel cum rezultă din partea introductivă a hotărârii, instanța nu și-a verificat competența, contrar dispozițiilor art. 529 C. proc. civ.

Contrar argumentului anterior menționat, neprecizarea expresă în încheiere a îndeplinirii obligației de verificare a competenței instanței nu poate atrage nulitatea încheierii atacate în lipsa indicării și, respectiv, a dovedirii vătămării suferite de recurentă. Pe lângă împrejurarea că, însăși recurenta a învestit instanța cu cererea de restituire a taxelor de timbru, neînțelegând să invoce, ulterior, excepția necompetenței, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, acest tip de cereri se adresează instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea principală (în speță cererile de recuzare), iar dispozițiile art. 528 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale, că o cerere necontencioasă în legătura cu o cauză aflată pe rol ori cu una deja soluționată de o instanță se va îndrepta către respectiva instanță, astfel cum, de altfel, recurenta a și procedat în speță.

Cât privește mențiunea din finalul dispozitivului încheierii recurate în sensul că hotărârea este dată "Fără cale de atac", Înalta Curte arată că nu există o vătămare suferită de recurentă prin o eventuală împiedicare a acesteia de a accede la calea de atac, deoarece instanța supremă a recalificat apelul declarat ca fiind recurs, pe care l-a apreciat a fi admisibil în principiu, procedând la soluționarea acestuia în ședință publică.

În acest sens, Înalta Curte face trimitere la concluziile raportului asupra admisibilității căii de atac declarate, pe care și le-a însușit, în cadrul cărora se arată că, deși "dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. exclud posibilitatea analizării de către Înalta Curte a căii de atac a apelului, situația particulară din prezenta cauză (apel declarat împotriva încheierii pronunțate în procedura necontencioasă în cadrul unui dosar judecat de Curtea de Apel în ultimă instanță) conduce la ipoteza ca petenta să nu poată beneficia de vreun remediu procesual apt să ducă la restabilirea legalității, un asemenea tratament juridic diferențiat față de alți justițiabili neputând fi justificat doar de gradul instanței care a soluționat cererea de restituire a taxei de timbru. Nu trebuie realizată o discriminare între persoanele care pot accesa acest remediu procesual prevăzut de dispozițiile art. 534 alin. (2) C. proc. civ., în funcție de gradul instanței judecătorești în fața căreia este formulată cererea de restituire a taxelor judiciare (în acest sens a statuat Curtea Constituțională prin decizia nr. 321 din data de 9 mai 2017)."

În aceste condiții, nu se poate susține că mențiunea "Fără cale de atac" din dispozitivul încheierii recurate poate conduce la sancțiunea nulității acestei încheieri, întrucât nu a existat o vătămare a drepturilor recurentei, neproducându-se o suprimare a dreptului de a exercita calea de atac împotriva acestei hotărâri.

Având în vedere considerentele anterior expuse, constatând că în speță nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate de recurentă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 09 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2020.