ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2505/2019

HOTĂRÂRE
14.05.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2505/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 revizuentul A. a solicitat revizuirea Încheierii nr. 2658 din 19 iunie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

S-a solicitat admiterea cererii de revizuire, formulată în temeiul art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., arătându-se că instanța nu s-a pronunțat asupra dreptului absolut, definitiv de creanță.

A solicitat revizuentul soluționarea cauzei raportată la lege, Constituție, probe, precedent, hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizii ale Curții Constituționale a României, Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Hotărârea supusă revizuirii

Prin Încheierea nr. 2568 din data de 9 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de reexaminare formulată de contestator împotriva Încheierii nr. 1863 din 9 mai 2018, prin care s-a anulat în temeiul art. 200 din C. proc. civ. acțiunea formulată de contestator.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuentul a invocat în susținerea cererii sale motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Prin critica formulată, revizuentul a indicat că instanța nu s-a pronunțat asupra dreptului părții.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună și nesuspensivă de executare ce poate fi promovată pentru motivele expres prevăzute de art. 509 C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice și adevărul ce se presupune că este conținut într-o hotărâre judecătorească să nu fie periclitate.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este o aplicație a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce a cerut, fără însă a se depăși limitele investirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.

Prin urmare, instanța este ținută să respecte cadrul procesual fixat de părți, dar, în limitele acestui cadru, trebuie să soluționeze pricina în întregul ei.

Obiectul încheierii asupra căreia s-a formulat prezenta cale extraordinară de ataca îl constituie o cerere de reexaminare formulată în temeiul art. 200 alin. (6) din C. proc. civ., în condițiile în care prima instanță învestită a anulat cerere constatând omisiunea revizuentului de a se conforma dispozițiilor privind obiectul cererii și motivele de fapt și de drept.

În fapt, constată Înalta Curte că se invocă doar formal ipoteze de revizuire a unei decizii definitive, tinzându-și la reformarea hotărârii instanței de recurs, nefiind adus niciun argument care să poată fi analizat de instanța de judecată.

Temeiul legal al soluției adoptate

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 alin. (1), (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. 2658 din 19 iunie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-21
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 157/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea nr. 1863 din 9 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
ÎCCJ 2019-02-18
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 35/2019
alta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii. Prin Decizia nr. 2652 din 19 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios adminis
ÎCCJ 2019-09-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3961/2019
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3366, pronunțată la data de 16 octombrie 201
ÎCCJ 2019-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 974/2019
Ședința publică din data de 9 mai 2019 Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 4194 din 10.10.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a ci
ÎCCJ 2019-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1292/2019
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3.942 din 14 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire f
Sursă